Îmi propun să scriu despre bloggerii pe care îi citesc cu plăcere, îmi propun să scriu despre dorinţele pe 2011, îmi propun să scriu despre frică. Nu reuşesc.
Vă doresc tuturor zile zbuciumate cu sentimente maxime, vă doresc nopţi lipsite de oboseală şi oftat, sfârşit de an zgomotos şi vesel, nebunie şi agitaţie, bătăi de inimă dese şi cascade de râs fericit. Pentru că pe astea ni le amintim. Zilele liniştite şi calme le uităm. Vă doresc oameni noi şi emoţie, lacrimi neastâmpărate şi ţipăt de surpriză, lucruri neaşteptate şi de necrezut, descoperiri, împliniri şi căutări, regăsiri, îmbrăţişări şi joacă. Iubire.
Sunt o persoană destul de morocănoasă uneori, resping, m-ascund şi nu răspund. Dar mă bucur de realizările voastre, de iubirile şi emoţiile voastre, de urările şi cuvintele blânde chiar dacă nu ştiu să răspund la ele.
Cumva mă apăr. Cumva mă protejez. Viaţa mi-a dat situaţii imposibile de suportat şi probabil ăsta e motivul pentru care ştiu să spun lucrurile într-un mod care place şi se lipeşte. N-am cu ce să mă laud, n-am nimic ce poate fi invidiat.
În mijlocul iernii mi-e dor de vară pentru că vara deciziile sunt mai uşoare, declaraţiile mai simţite şi viaţa mai pasională.
Anul 2010 a fost bântuit de regrete. Mi-am văzut regretele plimbându-se pe stradă cu capul în jos şi căştile în urechi, mi-am văzut regretele înjurând, scuipând şi dând cu piciorul la o viaţă bună, mi-am văzut regretele trădând prietenii frumoase sau ştergând cinic sincerităţi împărţite, mi-am văzut regretele bând cafele şi fumând în picioare sprijinite de un bar înalt. În 2010 am plâns mai mult decât credeam că pot plânge, am iubit mai mult decât credeam că pot iubi şi am luat decizii mai grele decât credeam că pot fi nevoită să iau vreodată. Şi în trei zile anul care m-a încercat cel mai mult se va termina.
Voi bea şampania de la miezul nopţii pentru supravieţuitori. Pentru cei pe care 2010 nu a reuşit să-i pună în genunchi. Pentru cei ce nu s-au lăsat doborâţi. Şi care încă au puterea să creadă în 2011.
La mulţi ani, vouă!
