Târziu in noapte a venit Simone...

...

    Şi fumul gros de stări nervoase a coborât brusc la nivelul covorului. I-am ascultat bronzul perfect, ciocolatiu, cu urechea lipită de buricul ei. Ne-am amintit cum ne-am cunoscut, cum ne-am plăcut, cum ne-am iubit, cum ne-am certat, cum am trecut prin momente bizare, cum am bârfit şi cum încă putem face schimb de senzaţii. Am ascultat Stone Sour acustic şi ne-am zâmbit cald. Ne-am dat seama că ştim prea multe una despre cealaltă. Aproape tot.

    O seară caldă în care, în tăcerea sorbiturilor mici de nesquik şi în liniştea muzicii ascultate, întinse pe canapele, erau adunate toate amintirile noastre, toate bârfele, toate dimineţile vesele, toate nopţile cu plâns, toate telefoanele încordate, toate aventurile, toate problemele împărtăşite, toate bagajele, toate orele de făcut cercei şi nevorbit, toate pasiunile povestite cu ochi sclipitori, toate pozele şi planurile, toate momentele alintate şi ameţite, toate gripele cu pastile şi ceaiuri fierbinţi, toate momentele când am urât-o şi m-a urât la schimb, toate peste care am putut să trecem împreună sau separat şi toate secretele lumii. M-a vindecat dând petece de piele caldă, agitând dulce un evantai turcoaz sau ascunzându-şi zâmbetul sub pernuţe maro de catifea. 

    Ştie ce mă deranjează la ea dar cu toate acestea o consider perfectă cum este. Ştiu ce o derajeaza la mine şi că mă consideră perfectă aşa. 

   Apare rar şi de dor. Dispare cu primul apel pe telefon în lumina farurilor din parcarea mea întunecată. După ce îmi spune tot, mă întreabă tot, tace mult lipită de mine, râde vesel, plânge fierbinte, îmi adulmecă sticluţele de parfum de pe etajeră, îmi chinuie pisica pe care o am de la ea şi îmi aruncă o ultimă privire în care, nevorbit, promite că în viitor, cândva, ne vom întâlni şi mira de cât de fericite suntem. Şi cât de nefericite am fost. 

   De la ea am pisica neagră, geanta cafenie, mănuşile lungi fără degete, fularul negru cu franjuri, căciula de iepure punkist, scoicile din acvariu, cănile sparte în bucătărie, îndemnul ei alintat şi des de a scrie despre ea, sute de fotografii pe care mă lasă să le arăt şi mândria că e a mea chiar dacă nu e. 

A cat cannot see directly under her nose

(tumblr)

 Migrene şi cafele târzii. Îmi umaresc pisica prin casă în pasul ei. Citesc în cadă în timp ce ea îşi atârnă coada în spumă. Ţi-o dau la telefon copilăreşte. O întreb diverse. Deocamdată oarecum retoric. 

  

 Dorul de tine are gust de dulceaţă de nuci verzi. Borcanul de dulceaţă de nuci verzi are gustul dorului de tine. Fac brăţări şi văd filme. 

  

 Piersici. Superglue, ochelari de vedere şi lămâi. 

 Azi, Adevărul de seară stătea frumos în cutia lui. Am avut intenţia să iau un exemplar şi m-am uitat speriată în jur; aveam senzaţia că o să fiu atacată de un grup de persoane vârstnice. Nu era nimeni în jur.  

 La bancă azi am aşteptat mult şi am privit prin geamul larg un pui de pisic ce moţăia la umbră. Mi s-a părut că am aşteptat prea mult dar domnul zâmbitor de la ghişeu în timp ce mi-a făcut tranzacţia mi-a urat distracţie plăcută la concert şi mi-a trecut supărarea pe aşteptare. 

 Dacă pisica mea ar avea blog, şi-ar spune Amira şi ar posta despre mine. 

Languor, listlessness, inactivity

Zile fierbinţi cu soare orbitor sau zile apăsătoare cu nori negri. Tei explodaţi sau verde ud de după ploaie. Dor moale şi declaraţii şoptite. Pisică lentă. Rufe mirosind a balsam dulce. Femei mirosind a parfum fresh. Fructe reci de la frigider şi apă minerală cu sirop de păpădie. Concerte anulate şi târguri pierdute. Telefoane tăcute şi voci frumoase şi noi. Postări rare şi seriale de dragoste. Obloane trase, răcoare şi tors de Pespi.

Toate, dar toate astea îndeamnă la somn. De împărţit cu tine. Welcome home.

Waiting For The Miracle - Leonard Cohen
 
 Asculta  mai multe  audio   pop

Către închisoare

... din smirghelul melancoliei... remember?

-mie-

Există un buton
trebuie să existe
pentru nori în formă de pitici de grădină
cu pipă (musai cu pipă!)
femei cărora le plac
viorile, fumul de ţigară şi pielea bronzată
cer
bărbaţi pierduţi şi găsiţi în halba de bere
cu barbă cu tot.

Albastrul meu nici n-ar izvorî din tine dacă n-ai vrea
dar pisicile se întind încă pe balustradă
şi încă au burţi calde
şi lăbuţe amuzante.
Iar în palma ta ar arăta bine doi ochi verzi.

La magazin nu se găseşte ceai dulce de banalităţi
şi să le culeg eu – îmi sângerez degetele
până la urmă nici nu ştiu dacă merită
iar dumnezeu, în pijamale şi cu ochelari, stă
calm pe verandă şi bea o cafea
cu o curtezană frumoasă într-o cămaşă scurtă
-asta ca să nu zic curvă-
ea îi citeşte poezii despre o blondă si-un brunet
care se sărută lângă un stâlp de telegraf
şi încet vine toamna.


                         (Dina Frânculescu)

 E a treia oară această poezie pe blogul meu. Şi o să  fie de câte ori este nevoie de ea. Avea ca dedicaţie -lui Liz- şi de atunci s-a inventat Lizului.  

If you can be misread, you will be.

Când îţi dai seama că eşti interpretat în sute de nuanţe nu dintre cele mai bune îţi vine să fugi sau să taci. Şi-apoi ar fi laşitate. Şi sacrificiul tău pentru ceva ce e mai aproape de minciună decât de adevăr. 

 -- 

 E dificil să te descurci cu o pisică adolescentă. Războiul generaţiilor. Dublat evident de războiul speciilor. Clişeu. O cert prea des şi ea suferă că nu o înţeleg. 

 -- 

 Sunt mai tot timpul singură şi îmi inventez iubiri şi momente. Supravieţuiesc într-o casă unde prăjitorul de pâine e în sufragerie, frigiderul are doar o pungă de lapte în el şi vasele din chiuvetă sunt doar căni de cafea. Nu am televizor dar am un pat imens în care dorm doar pe un sfert din el. Acasă stau doar să treacă timpul, dormind şi visând, şi să ajung a doua zi la muncă. La birou de-abia aştept să treacă timpul să ajung la mine acasă.  

 -- 

 Mâine mă voi urca în maşină şi voi conduce încet până la Brăila. Mă va linişti drumul. Ca şi cel spre Bucureşti. Înapoi spre casă, totuşi, va fi cel mai frumos pentru că ştiu că mă vei aştepta, în sfârşit, acasă.  

 -- 

 Cofitos şi cookies. Tu caldă. Din ce în ce mai. Eu pierdută. Din ce în ce mai.  

 -- 

 Promisiuni făcute prea uşor, renunţări simţite prea adânc, probleme neluate în calcul şi timpul neprietenos. Azi la 00.00 am spus: a mai trecut o zi. Pentru mine sună bine. Pentru tine nu. 

 -- 

 O să ne împărţim zâmbetul nebun în ore pe care o să le oferim oamenilor dragi. Un weekend verde pentru că mă întâlnesc cu un copil verde şi încerc şi cu o Evergreena. Toate primăvara. Ce poate fi mai verde de-atât? 

Ailurophile

Freddy Mercury a avut-o pe Delilah, Nostradamus pe Grimalkin, Edgar Allan Poe pe Catarina, George Sand pe Minou, Tesla pe Macak, Mark Twain pe Apollinaris, Alexander Dumas pe Mysouff, Einstein pe Tiger, Dickens pe Willamena, Churchill pe Jock, Lennon pe Mimi, Liz pe Pespi.

Primul pas e facut. I own a cat.
Later Edit: Hai, să completăm lista, vă rog!

*  Dina pe GimiCiu, Piersică şi Vasile
* Docica pe Cocaina (trebuia menţionată din memorie frumuseţea asta de pisică)
* Monica pe Portocală şi Griuţ
* Cami pe Cami şi Dragonu'
* Ammelie pe Tanu, Arshi si Iepuras
* Lord D'If pe Macarena, Mita, Max si pe Trompeta
* Un trup pe Moti

Make them wonder why you're still smiling

   Vinerea cu minute lente, aer de toamnă (aşa îl simt eu) şi frunze uscate ude, tenişi şi-o zgaibă-n cot. Încă aştept my gypsy summer to invade. Îs plictisită foarte, dar zâmbesc cretin. Părul îmi e mai negru, la fel şi unghiile şi pisica.  

    Gândesc mult prea erotic, lately. Nu pot să scriu aşa. Pot doar şopti.  

    Apele mi s-au liniştit, nisipul mi s-a aşezat. Ştiu cine sunt şi într-o luna aflu şi cum mă numesc. Mă amuză cei care fără doar măcar să încerce să înţeleagă cine sunt şi ce-i cu mine, îşi pot permite luxul să tragă concluzii cu aer definitiv. Câtă prostie. Şi mai ales cât consum inutil de energie. Cum aş putea să sugerez cum să consume altfel o oră, zi şi energie fără să par vulgară ci doar sinceră? 

     Cred că povestea vieţii mele ar şoca. O viaţă, de altfel, plină de clişee. Nimic atât de neobişnuit în oameni, perimetru şi situaţii. Şi chiar destul de normală şi lipsa limitelor. Dar ar şoca şi supăra prin fericire şi putere. Prin satisfacţie şi dragoste. Şi nesupunere pentru nimic în lume, sistem, om rău, un standard învechit şi-o limită doar de manipulat. Trăiesc pentru senzaţie şi sentiment. Şi-atât. Pentru că la urmă doar în ele ne calculăm viaţa fericită, nu în cât am rezistat, cât am îndurat şi cât am sacrificat, cât am părut, cât am mimat şi cât am reuşit să păcălim ci doar cât am simţit.  

    Se-nchina mulţi la amestecătura asta de principii fără limite, de zâmbete flower power, de ţel suprem în dragoste şi orgasm, de fericire şi detaşare egoistă şi inofensivă dar nimeni n-o adoptă şi prea puţini rezistă când alţii încep a-i judeca. Păcat. Că tot ce trebuie să faci e să iubeşti şi să fii sincer. Şi-aşa dezlegi toate enigmele. 

Willn't (nu inseamna nimic dar pentru mine tot)

There's a moment when all old things  become new again but that moment might have come and gone;  All I have and all I know  is this dream of you which keeps me living on... (Dylan)
Chris Martin (Coldplay) ft. Faultline W - Your Love Means Everything part 2
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

    Dacă te-aş iubi aş mânca alune chiar dacă îmi fac rău din bolul unde ştiu că ţi-ai plimbat degetele ronţăind leneş. Dacă te-aş iubi te-aş întrerupe din motive enervate şi stresul muncii să-ţi şoptesc calm te iubesc. Dacă te-aş iubi probabil aş face-o moale şi somnoros, alintat şi voluptos, leneş şi cu pleoapele clipind des. Dacă te-aş iubi ai fi convins că te. Dacă te-aş iubi aş inspira aerul dimineţii mai des şi mai profund în piept aşteptându-te. Dacă te-aş iubi mi-aş consuma ultimul strop de energie în îmbrăţişarea firească şi perfectă din primul moment când te văd. Dacă te-aş iubi m-ar omorâ privirea ta de fiecare data când îmi spui că sunt frumoasă. Dacă te-aş iubi sunt sigură că m-ai iubi şi tu înapoi. Dacă te-aş iubi esenţial mi-ar fi doar întunericul camerei în care te afli. Dacă te-aş iubi s-ar vedea, cunoaşte, simţi.  ( septembrie 2009)

    Un drum ce-obişnuiesc să-l fac cu tine, fără tine e mai lung. Un semafor durează mult mai mult. Singură niciodată nu am loc în maxi-taxi. Stau în picioare. Cu tine aveam un loc mereu. Expresorul de cafea nu merge când nu eşti lângă mine şi mă prinde ploaia în papuci. Migrenele mi-au revenit semn că-mi lipseşte ceva vital şi farmacia e închisă. Cu tine o găseam deschisă-ntotdeauna. Câinele de pe scară m-a lătrat scurt. Sau m-a întrebat de tine...  mi-e somn... ia-mă în braţe, îngropă-ţi faţa în gâtul meu, şopteşte-mi noapte bună şi să dormim... Mâine vreau ca drumul să mi se pară scurt, semaforul să se facă verde imediat, să am loc în maxi taxi lângă tine, cafeaua la expresor să mă revigoreze şi ploaia să îmi placă. Migrenele să fie vindecate de farmacia deschisă iar câinele să se întindă leneş când ne vede!

I fear I've done some things in life too late and others too early.

O transformare ciudată îşi cam face loc în mine. Încerc s-o vindec ca pe-o boală. Dacă aş spune că mâine mă duc într-un loc frumos să respir şi să visez, câţi oameni ar şti să mă găsească acolo? Dacă aş spune că vreau să ascult o melodie, câţi oameni ar şti ce melodie e aceea? Dacă aş spune că vreau să cumpăr o carte, câţi oameni m-ar lua de mână şi mi-ar indica-o pe raft? Dacă aş spune că vreau să mă mut în alt oraş, câţi oameni ar şti în ce oraş? (octombrie 2009)

Observaţii târzii şi dorinţe permanente.

Vine un timp în care aştepţi să renaşti în orice clipă. (P. Giddings) 

Aştept să vină vremea mea. 

Needles in my eyes
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Nirvana fallacy

(tumblr)

N-am crezut niciodată că pacea mondială mă va face să sufăr. Nici că Hold! mă va face să vreau să lupt. Dar iată că azi nici revoluţia nu mai e revoluţie. Ne revoltam prin a nu mai lupta. Încetăm orice. E revoluţie! Enough of the headless chickens!

Pe de altă parte soluţia perfectă dar imposibilă doare. Misleading vividness and a kind of false dilemma.

Dar uit tot când te aşezi în spatele meu şi mă priveşti cum scriu. Îmi întinzi cartea pe care ţi-o cer. Îmi masezi umerii încet şi te abţii să nu mă săruţi la baza gâtului că mă gâdil şi nu mă pot concentra. Şi te cert.

Sunt zile rare în care viaţa e frumoasă, laptele e cald, pisicul toarce şi oamenii îţi spun că te iubesc.

Sunt zile rare în care te simţi invincibil şi porneşti o revoluţie. Adică te opreşti din luptat, precum am spus. Pentru că toată viaţa noastră are un background de headless chicken mode.

Deep Purple - Smoke on the water

Asculta mai multe audio diverse

Back in the rock mode, love mode, my mode.

(tumblr)

   Oricât de târziu m-aş culca şi oricât de solicitantă ar fi o zi, în tine mă odihnesc cel mai bine. În tine miroase a ulei esenţial şi e cald şi bine. Ai cotloanele minţii cu lumină odihnitoare din lampadare mari de hârtie şi gândurile îţi înoată ca peştişorii coloraţi într-un acvariu. Îţi clipoceşte starea şi plantele plutitoare pe gândurile-ascunse. Când îmi vorbeşti eşti sincer ca un pahar de vin roşu ce scoate clinchete pe-o masă de sticlă, când te ascunzi îţi tragi perdele mari de voal şi te retragi în nopţi fără lună. Ai tot interiorul sufletului tapat cu canapele roşii şi perne imense. Ai tăceri cu sunet de tuburi africane de lemn şi clipeşti precum clopoţeii de vânt chinezeşti. În tine nu visez urât niciodată, apărată de aţe brodate şi pene uşoare, indiene. Rar enervat mă priveşti ca o masca veneţiană şi-mi dai îmbrăţişări ce lasă urme negre de marcar permanent pe tapetul meu cu flori. Din tine ies rar şi-atunci miros a miez de nucă şi boabe de cafea, a lumânări parfumate şi portocale dulci. Mă întorc întotdeauna în picioarele goale să-ţi simt podelele acoperite de covoare pufoase, să mă odihneşti cu muzică soft şi pisici care torc. 

   Te iubesc pentru că eşti exact ca acasă. Te iubesc pentru că îţi acoperi ieşirile cu draperii groase  şi obloane opace şi pentru că, exact la fel ca a mea casă, eşti stăpânit de un tablou mare cu nud de femeie pictat pe catifea.  

 Mă odihneşti pentru că în tine am construit acasă. Şi n-am să plec chiar dacă eu încui uşa întotdeauna de două ori şi tu doar o dată. 

  În noaptea asta rock vechi în difuzoare, miros de prese care imprimă tricouri, zgomot de insigne capsate şi cele mai frumoase amintiri. 

 Don't try to push your luck, just get out of my way  

AC/DC - Back in Black

Asculta mai multe audio diverse

Multicultural mood

Albena Vatcheva

    Astăzi am vorbit cu o chinezoaică în engleză, cu un neamţ în româneşte şi cu un olandez în germană. De fapt doar ne-am salutat în germană. Îmi adunasem toate cuvintele pe care le cunoşteam în această limbă şi se terminaseră după salutul complicat.  

     

    Pentru cei ce şi-au dorit astăzi să mă împiedic aflaţi că m-am. De fapt am alunecat dar cu acelaşi rezultat. Într-un birou plin. Asta după ce întârziasem la muncă.  

    

   Am realizat că Pespi ( în straie de sărbătoare, blăniţă neagră puriciless şi zgardă roşie puriciscaring) e deja înnebunită după cutiile din mijlocul casei pline de globuri şi şuviţe strălucitoare. Plonjează, fură, trage. Nici nu îşi imaginează ea că toate acelea vor fi aşezate într-un echilibru precar şi aranjament pompos şi destul de înalt, la întreaga sa dispoziţie.  

    Cam atât. Aa, şi peştişori în acvariu, cafea, orbit roz. 

   Despre plimbarea mea prin The First City of Literature la braţ cu the most desired rocket scientist, on a splendid winter afternoon nu vă zic nimic. E doar pentru mine sentimentul şi dorul.  

  

Universul paralel

    Sfârşitul ăsta de săptămână mi s-a întâmplat ceva SF. Am rămas blocată în diverse locuri pentru câteva ore, locuri din care nefăcând nimic m-am ridicat şi am plecat cu o mulţime de amintiri plăcute din perioada în care de fapt am stat. Şi cum cel mai bine ca portaluri, terminale şi porţi de spaţiu pliat cel mai bine si mai bine funcţionează o sală de aşteptare sau un peron de metrou într-o staţie cu legătură între magistrale... aşa mi s-a întâmplat.

    Sâmbătă dupamiaza m-a găsit plângând pe-un scaun lipit de un stâlp pe un peron zgomotos de metrou. Dezamăgită şi tristă. De-acolo, cel mai bun prieten a reuşit să mă salveze. Un om frumos şi fin, cu zâmbetul perfect şi de care mă reindragostesc de fiecare dată când îl văd. Şi m-a găsit abandonată şi tristă şi m-a vindecat cu o cafea fierbinte la Starbucks, cu un zâmbet ce nimeni nu îl poate reproduce/descrie/urâ, m-a vindecat cu o casă caldă şi plină de el, cu un pat mare cu lenjerie cu flori galbene şi perne mici şi multe. Ca o mângâiere pe creştetul capului, ca un duş fierbinte de care aveam nevoie, ca o pilotă călduroasă şi un film amuzant. Mi-a recomandat repaus la pat, nu a pus întrebări care să nu-l intereseze şi s-a pierdut în noaptea zgomotoasă de sâmbătă la petrecerile ce şi eu ştiu că nu pot fi la fel fără el. De pe peronul ăla de metrou am plecat senină şi fericită ca după o plimbare dimineaţa printr-un cartier plin de pisici pufoase ce scormoneau stratul de frunze uscate. N-aveam în cap decât parola spre universul paralel. 43. 

  
    Din sala de aşteptare unde mă blocasem prea multe ore şi deja simţeam nodul urât de lacrimi din gât m-a salvat omul pe care îl iubesc cu o parolă pe care nu o mai ştiu sau poate n-am ştiut-o niciodată. M-a vindecat cu un sărut prea lung şi cald, cu o mângâiere grăbită şi un tremurat de anticipaţie. Ore întregi în sala de aşteptare de fapt dormeam ţinută strâns în braţele lui cu buzele lipite de pielea gâtului lui. 

   Duminică dimineaţă am clipit somnoroasă şi fericită. Din uşa camerei mici  i-am privit dormind cum i-am văzut de-atâtea ori pe canapelele mele. Unul, dezvelit şi obosit, calm şi frumos, altul aproape gol, pe margine, pe-o parte. Coji de mandarină, cercei cu pisici negre şi doze de Str8. Un apartament prea mare dar nu îndeajuns încât să cuprindă cât de mult îi iubesc pe amândoi.  

    Peronul gării în aşteptarea trenului meu. Bagaje mici şi preţioase. De la unul am luat o mulţime de sms-uri să îmi aducă aminte că există, de la altul minţile. Unul mi-a cărat bagajul greu şi m-a căutat pe culoare albe, pierdută, altul mi-a desenat inimioare copilăreşti pe fereastra vagonului aburită. O îmbrăţişare strânsă pentru unul, şi-un drum bun pentru altul. Un sărut ud pentru unul şi un blink pentru altul.  

   Baftă la parţial, dacă e joi e Dallas (meci), Moeciu, târg şi cât de aproape e februarie.  

   Voi. Oamenii mei. Rari. Dar inimaginabil de frumoşi. Pentru care aş face orice.  

L.E.: Am aflat că într-un alt univers am fost tristă şi nefericită, nedorită şi alungată, neiubită şi singură, nemângâiată şi nesărutată, înfrigurată şi nesalvata. Şi că am bântuit ore întregi prin metrouri în diferite direcţii cu genţile mari atârnate... că am fost văzută aşteptând pe băncile reci în diverse staţii, că niciodată nu aşteptam  coborârea la uşa cu peron, că plângeam pierdută la intersecţia culoarelor albe şi reci şi că singurul moment când am zâmbit a fost când am mâncat o gogoaşă pufoasă şi pudrată abundent cu zahăr.

And nothing else matters

(Hippie Hippie Shaker)

O să închid ochii şi o să-mi doresc o dupamiaza liniştită cu lapte cald şi femei frumoase. O să-mi doresc un drum bun şi neplictisitor şi-o capitală primitoare ca zâmbetul Dinei. (despre socializarea gentuţelor marca peticel o să vă povestesc altădată). 

 Şi-apoi o să caut capitala în îmbrăţişarea ta strânsă, în privirea ta acuzatoare şi în glasul tău alintat. 

 Teren neutru, uliţa Rafiei, cadouri grele şi parfumate, tu într-o parte şi ea în alta. Grup hug. Fiecare va caută în fiecare schimbările. Fiecare va poza în bine şi-apoi în dor. 

  

 Mă voi cuibări bine de tot în tine şi voi retrăi acelaşi vis al dimineţii. Visul dimineţii perfecte trăite e un fel de singura promisiune de care aş avea nevoie de la tine/oricine. Nu cereri şi promisiuni scrise, nu momente clişeu şi declaraţii pompoase, nu planuri celebre şi ţinte îndepărtate. O dimineaţă visată, trăită şi mult prea simplă mai presus de anotimp pentru că vara mi-ai oferit-o în umbra storurilor cafenii, toamna cu răsuflarea rece şi-mbratisarea strânsă, iarna lenevind până târziu înfăşurat în pilota mea galbenă şi cântându-mi mai apoi în telefon let it snow! de pe drum.  

 Se spune că atunci când eşti aproape de moarte îţi revezi toată viaţă în flashuri de clipe fericite, un fel de regretare a ceea ce pierzi în momentul ăla. Când îţi întâlnesc privirea mor de fiecare dată puţin revăzând o mulţime de clipe fericite trăite cu tine dar cu frica că nu o să le putem întrece. Şi-apoi tu îmi demonstrezi contrariul.  

  

Superstition and mythology on a full moon night.

(my tumblr)

Am o pisică neagră. E atât de neagră cât mi-am dorit-o şi cu exact o pată de alb pe gât cât să nu se piardă de tot în întuneric. Citeam despre pisicile negre cum sunt asociate vrăjitoarelor sau cum sunt oameni care cred că ele, negrele feline sunt chiar vrăjitoare reîncarnate. Pe-a mea o cheamă Pespi. I-am căutat cu privirea ceva mistic în modul cum alunecă pe lângă pereţi sau măcar în unduirea lină a coditei. Hmmm. Britanicii le consideră aducătoare de noroc. Şi iarăşi am căutat în jur monstrul tuciuriu să văd dacă pupilele alea schimbătoare verzi căprui mi-ar sugera norocul ce are să mă lovească îngrijind-o. They also say: to dream a black cat is lucky. N-am visat-o niciodată.  

Philly, another Pespi

Şi totuşi are răzvrătiri ciudate, aproape umane, are reacţii calculate şi e atrasă numai de ciudăţenii. Îmi fură din cutia de bijuterii cerceii cu pisici negre (!!) şi-i plimbă prin toată casa în gură. Când lucrez la brăţări şi am neonul mare aprins la nivelul caloriferului se-aşează cât e ea de neagră şi de lungă pe tot neonul strălucitor. Şi, da, se face noapte. E lună plină şi-i ciudat că ochii ei sunt mai galbeni ca niciodată. Miaună, toarce şi apare doar pentru mine. Şi-apoi, foarte adevărat, ce pisică nu m-ar iubi pe mine ce am în jurul meu mereu gheme de aţă colorată şi cutii de toate formele.  

 La mine-n casă găsiţi dreamcatchere, voodoo dolls,  măşti veneţiene, tuburi africane mari, wind chimes, nuduri pictate pe catifea, scoici, acvariu clipocitor, snowglobs luate de prin oraşe europene, painted charms and amulets. And a black cat named Pespi.  

People like you are the reason people like me need medication

Just a joke. M-a ajuns oboseala după o săptămână plină. Când n-ai noroc la cărţi de joc ai noroc în dragoste. Jumătate de seară m-ai iubit, jumătate nu. Trecut de miezul nopţii. Baie fierbinte păzită de pisică neagră şi intrigată de spuma plutitoare. Citesc o carte mov despre o pisică deşteaptă (o carte deşteaptă despre o pisică mov - ce chestie!). Am citit-o online. Am pariat pe cartea asta pe atunci nepublicată. Acum are altă savoare când dau pagină după pagină.  

  

 You are gonna be the one who saves me... ? (Oasis pe Rockfm) 

  

 Mi-am făcut planuri pentru sfârşitul ăsta de săptămână. Planuri să nimic. Inbox gol. Inbox pliiin. Salvat. Previzualizat şi publicat. Mi-am dat seama de prima impresie pe care o fac eu sub forma primului gând în mintea interlocutorului: 'Ma sperie!'. Sigh... Eu, care mă manifest calm şi cald?! Eu, care nu mă bag în seamă ci îmi ocup spaţiul meu analizând şi niciodată cerând dar întotdeauna acceptând? Eu, care nu ştiu decât să iubesc, să cresc pisici, să beau cafea şi să fac brăţări din noduri? Eu. Sperii pe toată lumea. Condiţie esenţială ca să rămână lipiţi, mai apoi, forever de mine.   

 Anul ăsta o să fac multe cadouri de Crăciun. Pentru toată lumea. Zic. Până îmi trece. 

Getting in tune with my mystic self

     Gânduri goale şi dor de o ceaşcă de cafea. Astăzi dimineaţă mi-a explodat minunatul termos plin de cafea fierbinte. Pe jeanşi, pe mâini, pe treptele din faţa blocului. Cică de la aburi. Brusc m-am gândit la Dina.  

      Port o geantă marca Peticel pictată cu pisici, cafea şi baloane de săpun. De ea stau prinse broşe cu pisici. În minunata geantă se află un minunat portofel. Cu pisici. Niciodată nu sunt prea multe pisici. Posed pisică neagră. Pe nume Pespi. Ea l-a ales până la urmă chiar dacă tu l-ai sugerat.    

   Sezonul 2 din Fringe combinat cu Inception mi-au dat senzaţia de superpowers. Trec pe holuri mormăind şi zâmbind. Îngustez ochii când cineva mă priveşte insistent. Închid ochii şi comunic cu tine telepatic şi cu gust de ceai. G mi-a amintit cum am filosofat noi odată de demult despre his dream within a dream within a dream şi cum s-a trezit de trei ori nu o dată şi cum? căzând... Asta era cu mult înainte de Inception.  

      People often describe themselves as being a 'cat person'. This description may be quite appropriate as a cat may actually represents you or an aspect of yourself. 

      Visez castele şi pe tine îmbrăcat în tunici stridente. Scaune de carton şi mese din uşi. Face sens.  

      Dă-mi o dilemă. Să mă frământe, s-o visez şi să-mi agite sângele.  

      Iar tu, întreabă-mă ce fac.  

      Sleep well and dream out loud! 

Fluff stuff

(foto)

I feel all warm and fuzzy inside, like I swallowed a kitten...

Salut deschiderea Muzeului zilelor de joi. Mulţumesc suetelor pentru complimente. Mai nou ascult RockFM.

 Aseară am descoperit un magazin cu munţi de aţe colorate. Bumbac, melană, jurubiţe de mătase, culori stridente, nuanţe calde, degrade-uri mortale, toate păzite de o pisică obeză. Mi-am luat un sac de aţe.

 Yes, I own a black cat. It's a she and she doesn't have a name yet. Help! A chemat-o Pisica, Gipsi, Blacky. Nu s-a lipit de ea niciunul dintre aceste nume.

 Aseară mi-am plimbat mâinile prin părul tău două ore, ţi-am sărutat obrajii şi respirat parfumul, în sfârşit. Cuminte. Băieţii ăia au accent ciudat. Şi iarăşi i-am uitat: Rock, Ark, Remus, Nini şi cred că  îmi scăpa unul sau doi.  Iertare.

 Mi-e bine bine.

Octombrie

(tumblr)

 E începutul lui octombrie. Din 2007, începutul lui octombrie, eu scriu. Despre şi pentru tine. Poate şi despre mine şi noi. Cat, coffee and shampoo bubbles. Pisică neagră ce-mi urmăreşte cursorul pe monitor, cafea răcită, ultima gură, părul strâns în prosop ud cu miros de balsam. Citesc bloguri şi n-am putere să comentez. Paradoxal lumea mă vede că sunt bine. Cică rezist. La mulţi ani, Ale! Am starea Dinei. Şi a Evergreenei. Mă pregătesc de două târguri. Mă mişc prin casă plănuind. Demult dădeam chefuri cu vin roşu şi plăci de vinil. Sau mese întinse cu pui la cuptor, vin alb şi filosofie până dimineaţă. Chestii de trecut toamna.
 
 Ne înghesuim într-un pat prea mic şi ne înfăşurăm într-o pilotă prea mare. Uscăm ghete ude la un radiator antic. Bem ceaiuri calde şi ne dăm sărutări fierbinţi cu gust de lămâie. Un film, un zâmbet, o noapte de dragoste turbată. Ne respirăm pielea şi ne minunam unul de altul.
 
 Mă lipesc uşor cu spatele de zid şi palmele apăsate pe cărămizi şi-mi pipăi fiecare pas. La capăt, după colţ, eşti tu. 

Viaţa mea e plină de mansarde.

Beau lapte rece şi ignor discret un deadline. Linişte şi pe fundal sonorul unui film pe HBO.

Ploaia de azi m-a găsit în mansarda în care am biroul. M-am luptat cu ea înarmată cu un neon puternic, o cană mare de cafea fierbinte şi-un maldăr de hârtii. Mai târziu m-a urmat în altă mansardă. Podul vechi din casa alor mei în care am scotocit în miros de vechi şi pisici după haine groase de iarnă.

Azi la semafor am văzut o femeie frumoasă. Stătea în faţa mea, în ploaie, avea părul aproape scurt şi castaniu închis, ud. Păşea încet pe zebră să nu-şi ude ciupicii de pânză în bălţi. Inutil. Pe partea cealaltă a intersecţiei s-a oprit şi s-a întors. A simţit că o privesc insistent. M-a scanat printre rafale fine de ploaie. A întârziat cu o secundă în plus pe geanta mea cu pisic portocaliu, cafea şi baloane de şampon. Apoi s-a grăbit. Just a glimpse. Trebuie să ma opresc. Aşa imi sună telefonul:

 
Morcheeba - Enjoy The Ride
  Asculta  mai multe  audio   diverse

And please remember that I never lied...

Cronica unui concert. Cronica unei plecări. Cronica unei aşteptări. Îmi pare rău de părerile rele şi urâte de după concert ce par a se multiplica... înţeleg oarecum frustrarea oamenilor. Eu am privit şi ascultat Guns de la 8 metri de scenă. Se vedea perfect şi se auzea perfect. Le vedeam zâmbetele, pieptul şi tatuajele prin cămăşile descheiate, şuviţele de păr ce atârnau în ochi şi când ne zâmbeau sau ne făceau cu ochiul. Au aruncat în mulţime pene de chitară, beţe de tobe, sticle cu apă şi confetii. Nu există pe net o poză cu DJ Ashba să-mi placă şi omul ăla e frumos tare când zâmbeşte. M-a fascinat tot concertul. Cârcotaşii spun că îl imita pe Slash. Wrong, omul e un brand în sine. Dar cine să se documenteze.  Toată lumea de la normal circle e frustrată şi înţeleg. Mă bucur de experienţa mea şi n-am cum să le împărtăşesc părerea. Eu am trăit alt concert Guns cu lume care cânta, cu Axel văzut de aproape şi cu artificii care mă speriau. Pe hol am posterul imens lipit. A doua zi, la plecare, în gara de nord o doamnă mai în etate din Maramureş (s-a prezentat a fi) ne-a cerut voie să ne fotografieze. Fusese la concert şi îi plăcuse mult şi ne considera reprezentativi aşa în negru cu tricourile cu trupa şi posterele în mâini. Ne-a întrebat dacă ne-a plăcut. Părea o doamnă blândă şi calmă. Care ascultă Guns. Aşa vreau să fiu şi eu când o să cresc mare.
 
 La blogwars sunt încă în concurs. Pentru că li se pare că merit.
 
 Am să fiu studiată mult în perioada următoare. Lumea va vrea să vadă ce a rămas din mine şi ce a plecat cu tine. Zâmbet cretin. Întotdeauna se întâmplă cum zic, cred şi vreau eu.
 
 Aşteptarea mea se măsoară în cafea cu lapte şi o pisică neagră. Aşteptarea ta se măsoară în zâmbete pe Skype şi noduri colorate. 

Taci, muşcă-mă de umăr şi fă-mă să ţip!

 
0031. Guns N'Roses - Don't Cry (Original)
  Asculta  mai multe  audio   diverse