Enable cookies

După multe întrebări curioase şi ajutor tremurat cu gust de lapte ne-a ieşit cea mai bună prăjitură posibilă. 

 Liniştea mea din siguranţa că mă iubeşti, e calmă şi relaxantă. Ca spuma prăjiturii de aseară, presărată cu fulgi de ciocolată şi aromată. Fiecare senzaţie e caldă ca blatul pufos cu multă cacao, de-abia scos din cuptor. Tu, ca un pahar de lapte şi o brânzoaică pudrată cu zahăr. Câteodată entuziasmat ca un pahar de bere şi ronţăind seminţe, altădată cald şi cu gust de unt de la floricelele din bol. Mai mereu înfometat şi cu pofte. Vin alb cu apă minerală şi Milka Noissette. Negrese şi un joc de cărţi sau saratele din aluat franţuzesc şi o seară cu stand up comedy. Câteodată exagerat de dulce de la multe clătite cu Finetti. Altădată pierdut în chestii importante cu gust de friganele fierbinţi cu dulceaţă de vişine.  

 -- 

 Ai încercat să mă întrebi cum e. Dacă e dor sau dacă doare. Sau cât m-a afectat discuţia. Dar n-ai ştiut exact să formulezi şi ai tăcut. M-ai vindecat cu un sărut şi-un tort. 

 -- 

 Trufe. Neapărat, trufe! 

Understatement

(tumblr)

Eliminate quotations. As Ralph Waldo Emerson once said: "I hate quotations. Tell me what you know."

Dreptul meu la un altfel de tu este discutabil. Dar noi nu-l discutăm. Doar îl inventăm zilnic. Am senzaţia că vremea caldă topeşte ideile şi planurile. Iartă-mă. Avem nevoie de o furtună şi de aceea o să ne îmbrăcăm gros şi o să o aşteptăm împreună pe malul mării. 

 Despre mine din ce în ce mai puţin. Restul e la tine. Înăuntru. 

“Don’t say you don’t have enough time. You have exactly the same number of hours per day that were given to Louis Pasteur, Michaelangelo, Da Vinci, and Albert Einstein.” ~H. Jackson Brown

You live like this, sheltered, in a delicate world, and you believe you are living

Migrenă sweet, plâns de vară şi căni mari de lapte cu ciocolată şi-un strop de alcool. Skittles în ambalaj mov. Skittles bleo decolorat, spre gri. Cele verzi sunt acrişoare, cele mov nu au sens. Cele bleo gri, au. De azi dupamiaza.  

  

 De 1 mai plec spre mare. Nici n-aş putea altfel. În rest brăţări, plimbări, iubiri şi doruri.  

"You live like this, sheltered, in a delicate world, and you believe you are living. Then you read a book… or you take a trip… and you discover that you are not living, that you are hibernating. The symptoms of hibernating are easily detectable: first, restlessness. The second symptom (when hibernating becomes dangerous and might degenerate into death): absence of pleasure. That is all. It appears like an innocuous illness. Monotony, boredom, death. Millions live like this (or die like this) without knowing it. They work in offices. They drive a car. They picnic with their families. They raise children. And then some shock treatment takes place, a person, a book, a song, and it awakens them and saves them from death. Some never awaken." 

— Anaïs Nin (The Diary of Anaïs Nin, Vol. 1)

We're that good...

Loredana la aniversarea magazinului Manoush Bucuresti Baneasa  (pagina Facebook) unde au fost prezente si bratarile Lizknot.

Zâmbet, dor şi acolade

(tumblr)

   Zile de primăvară şi stare de ochelari de soare. Ochi mijiţi, dor de femeie frumoasă şi poftă de salată de ouă fierte. Chef de muzică şi calm, gust de skittles şi prânz la mec. A început sezonul brăţărilor din noduri. E cald, încheieturile mâinilor apar finuţe, goale şi cu dor de brăţări. Fotografii nebune, zâmbete cretine şi joacă, multă joacă.  

    Reacţii previzibile dau oftat după oftat. Dacă tu spui că poţi şi ai să reuşeşti, dacă eu spun că nu o să poţi dar continui să sper şi să iubesc, atunci când totul se opreşte de ce eu sunt cea vinovată? Că am sperat, că am iubit, că am iertat sau că mi-am dorit? Ah, da, am cerut şi aşteptat prea mult şi prea repede, am blocat reuşita prin neîncrederea în ea, am emis prevestiri sumbre deşi am acţionat sincer şi deschis... Să-mi fie ruşine, mie, zic. Eu. 

    Unde plecaţi în vacanţa asta de primăvară? Luaţi-mă şi pe mine! 

A physical sensation of warmth is starting to take over this room, this chat room.

    Până acum o săptămână am folosit Pidgin, the universal chat client. L-am instalat într-o joacă mai mult, încercând să împart aceleaşi obişnuinţe cu prietenii mei apropiaţi. Am militat împotriva lui o vreme pentru că nu are video call option şi nici photo sharing şi asta mă calcă pe nervi. Apoi l-am instalat şi mi-a plăcut mult mult, eu folosind doar ym până în momentul ăla. E genial pentru că are o grămadă de plugin-uri useful şi funny. În primul rând îmi setasem conturile yahoo, gmail şi gtalk şi le aveam pe toate odată. Pentru cine are mai multe conturi de yahoo, chiar îi înţeleg utilitatea asta. Apoi mi se părea perfect că deschidea o singură fereastră cu tab separat pentru fiecare conversaţie în parte. În headerul tabului apărea id-ul ce îşi schimbă culoarea în funcţie de de status: inactiv, typing sau mesage received. Plugin-urile mele preferate sunt cel de transparenţă şi opac on focus pentru că îl ţineam always on top şi nu-mi lua din imaginea paginilor sau blogurilor frunzărite de mine pe net şi vedeam mesajul primit fără click, alt+tab or something. Şi binenteles Psychic Mode plug-în care deschidea o fereastră nouă de conversaţie imediat ce un user începea să îţi scrie ceva. Mesajul pentru incoming conversation este I feel a disturbance in the force. Genial. Primul impuls e să-i scrii ceva repede înainte să dea send. :). Am părăsit Pidgin pentru că avea ceva probleme în setarea statusului, a avatarului şi la transmiterea de fişiere. Şi apoi psychic mode-ul n-avea nici un fun pentru că cei cu care vorbeam zilnic foloseau şi ei Pidgin deci nu puteam să-i confuzez cu premoniţia mesajului... doar să îi fac să privească o fereastră goală un timp crezând că vor primi ceva de la mine,  scriindu-le ceva şi activându-le lor fereastră nouă dar nedând send. Şi-apoi are fun doar prima dată. I'm back on YM. Deocamdată. La cât de activă în ferestrele de chat sunt eu, chiar nu contează foarte mult. Şi degeaba eu am revenit pe YM dacă ei au rămas tot pe Pidgin deci video call şi photo sharing degeaba am doar eu.  Dar Pidgin e fain oarecum.  

  

I feel a great disturbance in the force... psychic mode...

   Mai ştii când am fugit de nebuni la munte căutând pensiuni ieftine şi pierzând o noapte lângă un foc de tabără făcut de alţii? mai ştii că mi-ai şoptit atunci în păr că în clipa aia ai vrea să-ţi trăieşti restul vieţii, în clipa aia amestecată cu aburi de alcool, gust de cozonac, miros de fum şi sunet de lemn arzând? mai ştii când am lenevit o zi pe iarbă din GP, aţipind cu ochii în soare şi trezindu-ne doar să realizăm că suntem împreună?

   Mai ştii nopţile din cort de la mare, arşi de soare şi cu părul plin de sare? mai ştii seara întunecată din club când melodia noastră s-a auzit în boxe şi am dansat nebuni, vărsând din berile înclinate şi nemaiţinând cont de nimic altceva? mai ştii când ne-am jucat pretinzând că suntem doi străini şi ne întâlnim şi ne zâmbim sprijiniţi de bar? mai ştii că atunci mi-ai plătit băutura şi te-ai recomandat elegant ca un bărbat din anii '70 nicidecum un rocker în 2011? mai ştii când mi-ai văzut prima oară tatuajul că nu ştiai dacă să te superi că nu ţi-am zis să mergi cu mine sau să te bucuri de cât de frumos e? mai ştii şuviţa mea cu mărgele şi pene decolorate de la soare pe care am purtat-o mândră câteva luni?

   Mai ştii când am alergat amândoi desculţi până ne-au durut tălpile de la asfaltul tare? mai ştii fusta mea preferata, lungă, boţită şi colorată pe care mi-ai luat-o dintr-un butic îngrămădit şi pe care am probat-o în timp ce tu îmi ţineai paravan un prosop de plajă? mai ştii răsăritul de pe nisipul de la Eforie? mai ştii cum l-am rugat pe nenea ăla cu barbă albă să ne facă o poză când ne pupăm copilăreşte şi m-ai sărutat lung cu capul pe spate şi nu te mai opreai şi nenea ne-a făcut poză şi ne-a lăsat aparatul pe capota maşinii lângă care eram şi a plecat mormăind şi zâmbind? mai ştii la film când ne bufnea râsul şi ne-am înecat cu popcorn încercând să ne abţinem şi a trebuit să ieşim să tuşim 10 minute pe hol şi-apoi să intrăm doar să ne luăm paharele cu suc uitate în suportul scaunului?
  
    Mai ştii luna aia când am avut mania post-it-urilor pe orice din casă cu diverse chestii geniale ce ne veneau pe moment? mai ştii când te-am sunat plângând că m-am rătăcit pentru a nu ştiu câta oară în oraşul ăla mare şi ai alergat să mă găseşti trântită lângă cu copac, cu ochii roşii dar cu zâmbet cretin pentru că aveam 4 pui de pisică în poală? mai ştii cât a trebuit să mă convingi să îi las acolo lângă mama lor şi să mă duci acasă la pisica noastră? mai ştii când am vărsat laptele cu nesquik peste cărţile şi foile de pe birou în timp ce ne sărutam şi apoi când miroseam cărţile şi foile alea zâmbeam tâmp amândoi? mai ştii experimentul nostru cu pământ de flori şi grâu încolţit pe care pisica ni-l mânca în fiecare zi şi noi nu ştiam de ce nu creşte? mai ştii când mi-am luat concediu două săptămâni şi am plecat de nebuni în lume şi cum ne-am întors bronzaţi, morţi de foame şi fără nici un ban?

    Eu ştiu de ce tu nu-ţi mai aminteşti...

I don't wanna be your whole world, just your favorite part...

 N-am avut cum să-i explic că degeaba vrea în vârful muntelui cu elicopterul. Traseul e obositor, dureros dar merită. I never said it would be easy, I only said it would be worth it. Şi-apoi mai contează şi de ce vrei în vârful muntelui, şi pentru ce şi cu cine. Şi mai contează că nu te-am crezut în stare. I know... buzzkiller... 

  

 Dacă lăsăm lucrurile să se întâmple natural, dacă nu ne încăpăţânam să le facem să ni se întâmple mai ales când simtim, mai ales când am crescut şi-ar trebui să fim mai siguri pe ce simţim, e ca şi cum am crede în destin şi-am aştepta calm într-un beci, să ne găsească viaţa perfectă, omul perfect şi dragostea perfectă. Nu-i de forţat, e de trăit, luptat, iubit, exagerat şi intensificat. Zâmbesc. E de trăit.  

  

 Ridic din umeri şi fac un pas în spate. Dacă sunt atât de sigură că va da greş, spune că va da... Prove me wrong! Am stat aici/acolo să-mi arăţi, să-mi arate, să-mi arătaţi. Şansă după şansă călcată în picioare cu sclipire egoistă. Copii. Eu nu vreau să fiu copil. Eu vreau să fiu om tânăr, exact la vârsta la care pot face orice. La vârsta la care iubeşti cu toată fiinţa, trăieşti zilele în aceeaşi măsură cu nopţile, ţinutul de mână şi primul sărut sunt pe aceeaşi treaptă cu prima îmbrăţişare skin on skin, castelele de nisip şi fugăritul în parc sunt pe aceeaşi treaptă cu hârjoneală din aşternuturi  şi muşcăturile pe gât, surpriza cu mâinile la ochi e pe aceeaşi treaptă cu senzaţia unui sărut fierbinte şi ud pe ceafă, alintăturile cu diminutive sunt pe aceeaşi treaptă cu geamătul şi numele ţipat din pat. Nu pot şi nu vreau să trăiesc pe jumătate şi nici n-am să amestec plăcerile. N-am să le neg, n-am să le aştept sau să nu le recunosc valoarea. Am să le caut, trăiesc pentru şi-am să  le fac parte din mine. Zâmbesc şi ridic din umeri. Om mare şi copil. Niciodată doar unul ci de-amândouă în doze perfecte. Pentru că nu ai cum să ceri senzaţii de om mare în gesturi de copil. Doar invers. Doar senzaţii de copil în gesturi de om mare. N-ai cum să primeşti promisiuni de om mare şi să aştepţi să-ţi fie respectate într-o joacă de copii la fel cum dacă pretinzi comportament de om mare şi primeşti joacă, poţi şi ai dreptul să spui stop.  

 --- 

 Mi-ai publicat mailul??? Nu, doar am pretins că l-ai scris. 

 --  

 Mi-e dor de omul cu care am crezut şi vrut să îmi împart viaţa. Cu care am încercat. Mi-e atât de dor că am momente în care uit de ce am plecat şi încep să mă îndoiesc că am încercat destul.  

 -- 

 Ieri două femei mi-au spus spontan şi naiv: te iubesc. Era o vreme când pluteam la vorbele astea. Acuma au sunat cu ecou şi mă urăsc pentru asta. Aşa cum o a treia femeie mă dispreţuieşte.  

 -- 

 Dulapul meu e plin de scheleţi. Unii ies din când în când purtând prinsă-n regrete umbra câte unui bărbat iubit şi părăsit. De mine. Ies doar să probeze o pereche de jeanşi vechi, poate un tricou rupt cu Nirvana, poate un inel dăruit mie sau să zăngăne o pereche de cercei ce mi i-a luat cadou de un crăciun uitat. Alteori par reali sau poate sunt, sunând de 1 aprilie, zâmbind sprijiniţi de barul înalt al unei cafenele sau încrucişându-şi drumul cu mine când se întorc de la un job solicitant, pe jos, acasă. Aceeaşi casă.  

--

Clişeu. Când doare, lumea nu se opreşte în loc. Când o dăm în bară rău de tot, lumea nu se opreşte în loc. Când pierdem, lumea nu se opreşte în loc. Când iubim, lumea nu ţine pasul. Clişeu. 

  

Musical Mood

Bună dimineaţa, femeie frumoasă şi nebună care eşti a mea toată...

Muzică veche ce-mi ridica inima în gât. Întuneric beznă şi doar o luminiţa albastră de la calculator. Omega. Bigger, better, now...Îmi pipăi buricele degetelor. A vacantion is a countdown. T minus our life and counting. Oraşul ăsta e simplu. Atât de neatrăgător pentru tine acum. Plin de faze urâte şi de oameni pe care i-ai evita. Şi ea. Wish I was too dead to cry. Mi-e dor, mi-e dor de cât te iubeam şi habar n-aveam. Tu îmi povesteai de zidurile cu pisici de prin Italia. Şi melodia noastră.

Mi-e dor de primele mele greşeli. Când încă nu erau aşa de grave. Şi ţineam de atunci cu dinţii de tine. Puneam dorinţe în sticlute de pixies, îmi trimiteam spiriduşii rackets să le ajute să le îndeplinească... Îmi ciufuleam părul cum îmi spuneai tu că îmi stă bine. Simple woman, won't you take me home tonight?

Mi-e dor de oamenii din viaţa noastră. De fiecare altfel. Cu toate că toţi au fost şi poate încă mai sunt naşpa. Mie mi-e dor de ei. Că eu ţin la oameni. Şi plâng pentru ei. După ei. Şi dau tot din mine când simt că merită. Chiar dacă simt prost.

Mi-e dor de tine cel mai tare. De faleza în maşina ta. De dealul şi răsăritul în braţele tale. De săruturile din umbră. De supermarketuri. De Vama Veche. De cât de pudică erai faţă de mine. De nebunia şi de frumuseţea din noi şi din muzică noastră. Falling stars, forever Falling stars. Pune-ţi o dorinţă.

Falling stars drain every night. We drain people every night.

Please raise your child today the way that you were born to play.

Mă doare capul şi mă mănâncă obrazul. De la lacrimă.

In an arrested silence we plead to our insane gods. And the voices in our heads.

Vreau să ne fie bine şi să fredonezi în fiecare seară cu mine câte o melodie nouă pe care o descoperim. La o fereastră deschisă larg.

Trece timpul... când nu sunt lângă tine simt că înnebunesc. Mă tampesc, mă prostesc, mă plafonez, dispar şi mă pierd.

Nu mai am cuvinte să-ţi spun cât te iubesc.

Is there anybody there who hears me crying? I'm dying! Is there anybody there when it's over...? Just passing the time, wondering how your people will ever survive. Whoring down your whoring streets, killing you while you're killing me.

Am să adorm acum în aşternutul tău, cu laptopul tău în braţe şi pe muzica noastră. Trezeşte-mă să te duc la o cafea. Să te plimb prin lume şi să înnebunim împreună.

Whatever is done for love always occurs beyond good and evil

Cavaler somnoros omorând monştri caraghioşi şi fără rost. Bărbat frumos făcând cu mâna unei amintiri dureroase. Copil alintat plângând că doare şi că vrea la joacă. Om bun şi blând mângâind creştet adormit. Iubit clişeu cu promisiuni călcate în picioare şi minciuni slabe. Prieten bun vindecând răni între sughiţuri. 

 -- 

 Mi-e bine, puţin gol şi mi-e cafea fierbinte. Mi-e soare şi duminică. Mi-e ciudă oarecum, mi-e zâmbet şi calm. Mi-e sărbătoare şi 'la mulţi ani'. Mi-e muzică şi filme. Mi-e teamă, dragoste şi nerăbdare. Mi-e dor şi dor. Mi-e linişte. 

--

Listen to the mustn'ts, child. Listen to the don'ts. Listen to the shouldn'ts, the impossibles, the won'ts. Listen to the never haves, then listen close to me... Anything can happen, child. Anything can be. 

Shel Silverstein

Mă pierzi incet si sigur, de la ploaie.

(tumblr)

      E ciudat cum multă lume care mă citeşte, simte şi spune că se identifică cu mine şi în acelaşi timp fiecare înţelege diferit ceea ce scriu/simt eu. Ciudat şi frumos să-şi vadă sentimentele lor în frazele mele, viaţa lor în întâmplările povestite de mine şi iubirile lor în iubirile mele şi în acelaşi timp să vadă fiecare în parte altceva şi binenţeles diferit de ceea ce scriu eu. Şi-apoi m-am gândit că şi eu mă regăsesc diferit în postarile de acum aproape trei ani în urmă. Cred că dacă ceea ce citim ne place mult, dacă e scris sincer şi verosimil, imediat asociem o experienţă proprie sau ne identificăm cu povestea, personajul, senzaţia. Şi bucata din noi asociată sau identificată se schimbă în timp chiar dacă povestea citită rămâne la fel. Probabil de asta sunt cărţi în care acum găsesc înţelesuri ascunse şi nebănuite cu ani în urmă când le citeam prima dată.

Am chef să repetăm al nostru ritual de dezmeticire din somn când eu îţi pipăi ochii, buzele, urechile, îmi trec mâinile prin părul lung şi-mi îngrop faţa în el, bărbia, nasul, gâtul... şi mă opresc când îmi şopteşti: Bună dimineaţa... sunt aici, lângă tine!

Un alt aprilie. You were my cover, you were my shelter...

Despre Liz la volan, radare si cele mai smart detectoare de radar

   Conduc şi îmi place să conduc. Am permis de 6 ani de-acum şi am condus aproape zilnic şi multe maşini. Am condus în ţară, pe autostrăzi, prin Europa, pe drumuri de munte, ziua, noaptea, ore în şir, maşini bune, maşini foarte bune, maşini vechi şi uzate. Oricum mă consider o şoferiţă prudentă şi care nu chinuie maşinile. Am avut profesori buni de-a lungul timpului. :)  

    Conduc relaxat, cu plăcere dar poate prea prudent câteodată. Nu mă arunc în depăşiri fără să mă asigur bine şi în anii ăştia nu am luat nici o amendă, nu am fost oprită în trafic niciodată de poliţia rutieră ceea ce mi se pare bizar având în vedere că şi la gunoi mă duceam cu maşina.  Poate greşeli fac dar niciodată care să îmi pună în pericol siguranţa mea sau a altora. Sunt femeie, deci mai parchez strâmb, mai uit poziţia aprinsă sau ies mai greu dintr-un drum lateral în unul aglomerat. Eh.  

    Mi-am luat detector de radar de când mi-am luat prima maşină şi nu pe principiul că vreau să merg cu cea mai mare viteză posibilă ci pentru că vreau să evit şi amenzile pentru depăşire de 15km/h. Astea mă sâcâie cel mai mult. Sau schimbările bruşte de limită de viteză din oraş, urmate evident de echipaj cu radar care adună amenzi. Păi dacă eu merg de doi ani pe faleză cu 70 km/h ştiind că aia e viteza legală acolo şi ei se hotărăsc să scoată semnul rămânând astfel valabil ăla de 50 de la intrarea în oraş eu iau amendă că nu te iartă că nu ai ştiut că semnul era furat/doborât de vânt/intenţionat scos.  

    Oricum legislaţia a oscilat mult în legătură cu detectoarele de radar şi prin Europa când am fost nici nu ştiam în ce ţară am voie să îl las în funcţiune şi în ce ţară nu am voie să-l am nici în maşină. Unii le zic antiradare. Oarecum gresit pentru ca nu disturba semnalul radar ci doar il recepteaza. Acum e aproape peste tot legal. 

    Cum radarele poliţiei au evoluat şi modernizat, la fel şi detectoarele au suferit transformări. Cele mai noi detectoare radar le-am văzut la ITgalaxy, magazin online.  Ţi se explică mai în detaliu ce face fiecare, frecvenţe, tip antenă şi distanţă de detecţie. Cum eu mă pierd în detalii tehnice mă uit la cum arată, câte beculeţe are şi ce sunete scoate. Şi toate, dar toate mi se par că seamănă cu USS Enterprise. 

    La ITgalaxy am văzut că modelele Yupiteru (şi denumirile sunt SF) sunt cele mai noi şi la gama lor ai loc să îţi alegi în funcţie de preţ, preferinţa şi nevoie. Detectează radarele noi ale echipajelor de poliţie, au acoperire de 360 grade, dau foarte putine alerte false, unele sunt cu baterii solare, deci fără fir, au alerte cu sunet diferit pentru diferite semnale radar.  

    Şoferii care le-au cumpărat şi testat spun că sunt detectoare inteligente şi performante. 

    Oricum eu cred că pe lângă faptul că te scăpa de nişte amenzi usturătoare, un detector,  te face să conduci mai atent, te face oarecum conştient de drum, de reguli şi de viteză. Si costa cat doua amenzi medii dar te scapa de multe. 

*adv

You cannot save people. You can only love them

Prezenţi sau absenţi. Cum ţi-e mai bine ţie sau cum le e mai bine lor. Şi câteodată cum vă e mai bine, împreună sau separat. 

 -- 

 Plouă răcoros şi intim. Vreme de crafts, pizza, filme, muzică şi pisici. Vreme de croşetat într-un fotoliu cu rock clasic pe fundal şi-o pisică neagră trăgând încet de ghem. Vreme de iubit, împărţind feliile diferite de pizza şi comentând un film de acţiune. 

 -- 

 Maximul de toleranţă, maximul de iertare, maximul de trecut peste. Adio. 

 -- 

 Bad shiver, having realized that nobody will ever love me în that overabundant, overexpressive, overthoughtful, overhuman way I love people. M-am răcit. Mi-am pus şi lacăt. 

 -- 

 Îmi port cearcănele mov cu o mândrie aparte, primăvara asta. Împărtăşesc rar întâmplări, ţin părerile pentru mine şi sentimentele pentru cine merită. 

 -- 

 Pariu că nici mie nu-mi mai iese ENFP?! 

Cum să te chinui să nu vrei ce vrei?

Am pus mâna pe telefon de o sută de ori azi, să-ţi trimit random sms, as usual, fără să am habar ce ţi-aş scrie probabil conştientizând că n-am să duc gestul până la capăt. Când mi-e dor, zic. Mi-e dor. Când doare, zic. Doare. 

 Foietaj cu ciuperci, nutella cu lingura, suc de roşii la cutie, poze vectorizate cu arici, cordoane drept bretele, dresuri colorate, hanoracele mele, carioca verde cu care scriu zilnic la muncă, inelul de pe mână lui, mănuşile maro pe care nu le-am purtat niciodată, planurile, fanteziile, dramele, întrebările, nerăspunsurile, lacrimile, fotografiile, pilota, clătitele, secretele, poveştile, nopţile, filmele, dalmaţienii, ghioceii, fereastra stricată, îngrijorarea, emoţia, zâmbetul tău şi îmbrăţişarea. 

 Eşti prietena mea şi mi-e dor de tine. 

I never fall apart, because I never fall together

(tumblr)

   Momentul când ţi se termină cuvintele, momentul când doar vrei să uiţi, momentul când doar te iubesc-ul contează, momentul când oboseşti să lupţi, momentul când descoperi magnoliile neînflorite, momentul când idle e sinonim cu dream, momentul de azi când m-ai întrebat pe trecerea de pietoni cum şi cât de tare doare.  

    Astăzi cineva care mă cunoaşte cel mai bine, cineva care m-a făcut cine sunt mi-a spus că sunt zile în care desluşeşte destul de greu înţelesul postărilor chiar dacă descriu evenimente la care a fost acolo, de faţă. Mi-a spus-o ca scuză pentru cei care înţeleg anapoda sau încearcă să înţeleagă altceva decât câteva fraze aruncate în stilu-mi personal. 

    Am încetat din activităţi grele şi cu sens bun şi educativ, am încetat din a da discursuri de oscar, a salva lumea, a visa la pacea mondială şi din a mă justifica argumentat. It's not what you are that counts, it's what they think you are.  Deci nimic nu ajută pentru ei. 

    Mă întorc liniştită spre tine. În tine. Acolo unde pot să dorm liniştită jumătate de oră auzindu-ţi vocea într-o maşină ce goneşte cu 150 la oră. Acolo unde lacrimile tale dor, zâmbetul tău vindecă şi dinţii tăi înroşesc centimetri pătraţi de piele.  

    Două inele la fel pe degetul arătător. Ţi-am povestit de inelul Arabelei. Ţi-ai închis ochii şi l-ai rotit. Exact cum credeam că o să faci.  

 People should fall in love with their eyes closed. 

Haters gonna hate

Prima magnolie înflorită am văzut-o la Bucureşti. Azi am să fug după muncă în parcul unde în fiecare primăvară mă minunez de magnolii.

De vineri zic în gând, continuu: nu-mi pasă, nu-mi pasă... nu-mi pasă... E o prostie să zic asta. L-am iubit atât de tare încât mi-am dat peste cap toate principiile de viaţă, m-am schimbat în forma pe care şi-o dorea, m-am zbătut să avem tot şi să vrem tot. Deşi au trecut aproape 4 ani de când am zis gata, punct şi stop, iată că am aşteptat şi sperat tot acest timp. Degeaba. Mă laud că l-am smuls din rădăcină. Doar mă laud. Aştept să treacă rana.

De sâmbătă zic în gând, continuu: nu-mi pasă, nu-mi pasă... nu-mi pasă... E o prostie să zic asta. Am iubit-o. Da, mi-e ciudă că nu m-a iubit. Nu-mi pasă... nu-mi pasă... nu-mi pasă...

Sâmbătă, plimbându-mă prin Bucureşti, am alungat din sufletul meu 3 oameni. I-am dat afară, împins, respins, şters cu burete ud, smuls, forţat şi shift+del. Dintre care doi se plimbau pe aceleaşi străzi ca şi mine. Eu... inspirând capitala, aer de centru vechi, bând prea multă bere, filtrată şi nefiltrată, dorind să rămân în îmbrăţişarea strânsă şi caldă a Evergreenei atât de mică şi roşcată încât îţi venea să o ascunzi într-un buzunar şi să fugi cu ea în lume. Dă senzaţia că, acolo unde este ea, lumea e pregătită şi perfectă pentru tine. Acolo unde e ea, nimic rău nu se poate întâmpla. Aş fi trăit pentru totdeauna acolo unde era ea.

Ultimele trei dăţi când am vizitat Bucureştiul am plâns. De fiecare dată pierdută şi disperată. Cineva a pus o vrajă bizară şi urâtă asupra oraşului ăsta pentru mine. E timpul să îl ocolesc.

--

Roşul e noul negru. Dresuri roşii şi ochi gri. Păr roşu şi ochi albaştri. Regizori de film şi shaorme libaneze. Eşarfe colorate cu pisici sau eşarfe cu pisici colorate şi-un bar ca o bucătărie cu o sută de feluri de bere.

--

Prea multe explicaţii. Întotdeauna scriu prea personal. Haters gonna hate.

Viaţa este despre fericire.

E greu să ţi se impună să fii cel mai tare. E greu tot timpul să ai de atins un level, să ai de demonstrat că meriţi locul, omul, sentimentul. E foarte greu să nu dezamăgeşti cu cea mai mică delăsare, cu doar o odihnire sau o lene. E greu să inventezi cuvinte când niciodată n-ai ştiut. E greu să uiţi eşecuri mici şi să-ţi găseşti puterea de a continua aproape imediat. E mult mai uşor să taci. E mult mai uşor să plângi că doare şi să aştepţi. Mult mai uşor să iei ce ţi se dă fără să ai nevoie, ceri sau vrei. Fără măcar să ţi se potrivească. E uşor să uiţi de tine şi de timp, de foame şi de orice "must".  E uşor să ignori, să îţi bagi gâtul între umeri şi căştile în urechi. E uşor să tragi o linie în faţa ta, între tine şi lume şi să spui "Fuck the world!" când simţi privirea, gestul sau tonul dezamăgit. E uşor să te ascunzi sub o pătură şi să dormi inventând inconştient motive pentru care eşti aşa. Mult mai uşor să te crezi victimă şi cel rănit şi să ignori că tu răneşti o dată prin nereuşită şi-apoi prin renunţare. E uşor să spui nu ştiu, nu înţeleg şi nu pot. 

  

 E foarte uşor să-ţi iasă declaraţia, să nimereşti cuvintele şi momentul perfect atunci când o simţi. E foarte uşor să faci pe cineva fericit atunci când îi iubeşti fericirea, e simplu să reuşeşti continuu după ce ai reuşit prima oară muncind din greu, e frumos să dai când primeşti. E uşor să impresionezi prin reuşite atunci când nimeni nu te crede în stare dar şi să te bucuri cu cine a crezut în tine şi te-a sprijinit. 

  

 Offtopic avem adolescenţi frustraţi ce îşi tratează acneea cu fum de ţigară şi băutură, pentru care cultură înseamnă doar cititul blogurilor şi pentru care a fi rebel înseamnă a chiuli, înjura, fugi de acasă şi pica examene. Offtopic avem oameni urâţi care îşi suportă cu greu viaţa nereuşită, a lor sau a copiilor lor şi care invidiază fericirea mea. Offtopic avem personaje respinse de mine şi îndepărtate care nici măcar insulta cu care aruncă nu vor să şi-o asume.  

  

 Şi de fapt nu-s offtopic. Că despre cei care nu reuşesc să fie cei mai tari e vorba. Despre frustraţii care şi-au dat seama că e prea târziu să asculte, să înveţe, să construiască sau să creeze. Despre cei pentru care e prea târziu să citească, să asculte şi înţeleagă muzica sau să iubească. Despre cei rataţi. Uitaţi-vă în oglindă şi o să înţelegeţi de ce nu sunteţi sus, de ce fericirea vă ocoleşte, de ce reuşitele nu poartă semnătura voastră şi de ce lumea asta nu o să-şi aducă niciodată aminte de voi. Pentru că nu aţi vrut să excelaţi în nimic pozitiv, pentru că v-aţi înţeles libertatea şi puterea în a strica, a murdări şi a fugi de responsabilitate.  

  

 De aceea există oameni care se ţin de mână pe malul mării, cântă lângă un foc de tabără, citesc cărţi balansând hamace sau întind corturi în vârf senin de munte. De aceea există oamenii care simt împlinirea văzând ceva ce iese din mâna sau mintea lor apreciat, care îşi permit să călătorească prin lume, să simtă concerte şi să trăiască evenimente pe propria piele. Şi tot de aceea există  oamenii care îi invidiază.  

  

 Era un zvon că anonimii defăimători care oricum îţi fac trafic, odată blocaţi, cenzuraţi sau şterşi, se înfurie tare şi insistă... ceea ce duce la şi mai multe comentarii deci şi mai mult trafic. Un fel de circ care ajută blogurile care fac bani. Acesta face bănuţi. Dar nu pot şterge anonimii fără vulgarităţi. Nu îi pot priva de propriul lor ridicol. Omul a gândit, şi-a stors mintea şi a scris când n-a mai suportat. Nu-i vina lui că nu are imaginaţie să se semneze măcar  Dark Vader sau Miller sau BM. Sau mai impersonal: Carioca, Fereastră sau Cămin. Guy Fawkes ar fi prea mult.  Eu cred că e trist că în momentul în care mediul online să îţi permită să alegi cine şi ce vrei să fii, măcar în două rânduri acre, tu să alegi Anonim. Caragiale, gen. O semnăm anonimă.  

We will gradually become indifferent to what goes on in the minds of other people when we acquire a knowledge of the superficial nature of their thoughts , the narrowness of their views and of the number of their errors. 

If you can be misread, you will be.

Când îţi dai seama că eşti interpretat în sute de nuanţe nu dintre cele mai bune îţi vine să fugi sau să taci. Şi-apoi ar fi laşitate. Şi sacrificiul tău pentru ceva ce e mai aproape de minciună decât de adevăr. 

 -- 

 E dificil să te descurci cu o pisică adolescentă. Războiul generaţiilor. Dublat evident de războiul speciilor. Clişeu. O cert prea des şi ea suferă că nu o înţeleg. 

 -- 

 Sunt mai tot timpul singură şi îmi inventez iubiri şi momente. Supravieţuiesc într-o casă unde prăjitorul de pâine e în sufragerie, frigiderul are doar o pungă de lapte în el şi vasele din chiuvetă sunt doar căni de cafea. Nu am televizor dar am un pat imens în care dorm doar pe un sfert din el. Acasă stau doar să treacă timpul, dormind şi visând, şi să ajung a doua zi la muncă. La birou de-abia aştept să treacă timpul să ajung la mine acasă.  

 -- 

 Mâine mă voi urca în maşină şi voi conduce încet până la Brăila. Mă va linişti drumul. Ca şi cel spre Bucureşti. Înapoi spre casă, totuşi, va fi cel mai frumos pentru că ştiu că mă vei aştepta, în sfârşit, acasă.  

 -- 

 Cofitos şi cookies. Tu caldă. Din ce în ce mai. Eu pierdută. Din ce în ce mai.  

 -- 

 Promisiuni făcute prea uşor, renunţări simţite prea adânc, probleme neluate în calcul şi timpul neprietenos. Azi la 00.00 am spus: a mai trecut o zi. Pentru mine sună bine. Pentru tine nu. 

 -- 

 O să ne împărţim zâmbetul nebun în ore pe care o să le oferim oamenilor dragi. Un weekend verde pentru că mă întâlnesc cu un copil verde şi încerc şi cu o Evergreena. Toate primăvara. Ce poate fi mai verde de-atât? 

The dot over the letter "i"

Scriu şi şterg. Prea multe gânduri încurcate sau prea multă linişte. Mi-e bine doar cu oameni care nu întreabă întrebând. Încă aştept primăvara asta. Snuff, Through Glass, It's no good şi Sweet Child O'mine. "Pentru că până acum nimeni nu mi-a mai atins buricele degetelor cu buzele, cu dinţii şi cu limba. " Cât a trecut de-atunci? Prea mult. 

 ...take a sentence full of things you're not supposed to say and feel it... 

  

 Trei oraşe în două zile. Te-aş fi plimbat de mână şi te-aş fi sărutat în mijlocul străzii. 

  

I'm not upset that you lied to me, I'm upset that from now on I can't believe you *

"Love never dies a natural death. It dies because we don't know how to replenish its source. It dies of blindness and errors and betrayals. It dies of illness and wounds; it dies of weariness, of witherings, of tarnishings."

— Anaïs Nin

Ai rezistat o săptămână. După care ai obosit. Ştiu, sunt greu de iubit. Vrei linişte şi nimic altceva. Linişte şi pe nimeni altcineva. Da, ştiu, mă iubeşti. 

  

 Eu am obosit de prea mulţi bărbaţi care mă iubesc. Vreau să iubesc un bărbat. Am obosit să iubesc prea multe femei. Vreau să mă iubească o femeie. 

  

 Misterul cafelei proaste e unul care împlineşte. Misterul duminicii fără tine e unul care goleşte. 

  

 Şi-apoi, noi două, fără el nu ne înţelegem cuvintele, glumele şi nici forma actuală. 

  

 Sunt prea puternică şi dovedit puternică ca să accept o frază idioată gen: permanent te mint ca să nu te rănesc. Cine poate scorni genul ăsta de inepţii nu are loc în lumea mea. Şi-apoi pentru fiecare minciună îţi trebuie doi oameni: unul să o spună şi unul să o creadă. Dacă nu o cred, e doar adevărul în altă formă. Keep that in mind. 

 Exersez o stare autistă care, se pare, vindecă. Îmi place. 

*Chiar era nevoie de Nietzsche pentru fraza asta?

There is nothing better than a friend, unless it is a friend with chocolate.

 Într-o altă viaţă, de 1 aprilie era cald şi soare şi o altă eu avea 18 ani. Într-o altă viaţă, 1 aprilie însemna un suc la Pizza Park şi un te iubesc. Într-o altă viaţă, 1 aprilie însemna căldura ce ţi-o dă un om în care te oglindeşti, o siguranţă că poţi şi meriţi să fii iubit. 

 În viaţa asta, 1 aprilie e gri şi greu. Dar căldura unui om ce iubeşte şi vrea să împărtăşească, e aceeaşi. Te iubesc-ul îl simţi la fel în el, chiar dacă nu pentru tine. Şi căldura din vocea lui te face să mulţumeşti în gând unui alt 1 aprilie dintr-o altă viaţă.  

 Azi m-am plimbat tristă prin Galaţi. Cu capul în jos şi ochii plânşi. Plânşi doar puţin. Un domn înalt şi slab, cu diplomat şi chip urâţel mi-a zâmbit larg. Apoi, în staţie, un băiat frumos cu părul lung şi ochelari rotunzi.  

 Rău fizic şi frisoane. Azi am purtat fustă şi ciupici.  

 Acasă, desenez şi citesc. 

"People think a soul mate is your perfect fit, and that's what everyone wants. But a true soul mate is a mirror, the person who shows you everything that is holding you back, the person who brings you to your own attention so you can change your life. 

A true soul mate is probably the most important person you'll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave. 

A soul mates purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, make you so desperate and out of control that you have to transform your life, then introduce you to your spiritual master..."