Stormtroopers and cats

   There is, incidentally, no way of talking about cats that enables one to come off as a sane person. Nici obsesia pentru stormtroopers a unora nu duce în sens opus. E bun totuşi că mergem în aceeaşi direcţie. Operaţii şi migrene. Iarna asta o să-ţi fur sosetii aia confy şi n-o să mă plâng când o să mă obligi să beau ceai de tei cu miere. Concentrat. 

   Întotdeauna pare să se descurce mult mai bine când ne are grămadă decât când ne are în colţuri diferite de ţară.  

    Continuarea mea e o pisică. Care e continuarea ta? Horcruxes, adică...  

  

   Azi am încălcat regulile, am ascultat generic retro fredonat, am iubit alintat şi am fost răsfăţată. Toate de la o migrenă.  

     Women and cats will do as they please, and men and dogs should relax and get used to the idea.

     The Greenest.  Superlative Ideas for a Sustainable Future.

If you tell the truth, you don't have to remember anything

Am gândit că doar aerul de munte mi-ar permite, azi, să dorm încolăcită pe tine. A plouat răcoros până zidurile şi asfaltul n-au mai scos aburi. Avem aer de munte.

Zile aglomerate şi chef de nimic. De nimic altceva decât.

Iau pastile cu înghiţituri mici de cafea rece. Indignare şi neputinţă cumva. Sună a boală pentru că este. Pesmetul e dulce, munca stresantă, aerul suportabil şi timpul prea scurt. Am făcut rău că m-am enervat pe o femeie în vârstă, comunistă şi agramată. Data viitoare îi voi zâmbi cu toată vârsta, sănătatea şi fericirea mea. Planul meu de viaţă se întinde cu prea mult peste speranţa ei de viaţă ca să îi mai dau o importanţă. Cum spune Ni, e un nimic în planul meu de viitor. Caut zen să mă calmez.

Îl găsesc sub forma pisicii mele dormind colac pufos. Am văzut într-un film un ceas adormitor în loc de deşteptător, pufos care în loc de a scoate ţiuitul alarmei, la ora fixată toarce. It's fuzzy and it purrs on time. Sounds just like Pespi. O fi fost ceas deşteptător într-o altă viaţă din cele 9.

Încerc să impun din nou liniştea şi ordinea în spaţiul meu. Deşi, you haven't lived until you've tried to make a bed and the sheets get caught by a ceiling fan and destroy all lamps in the room. Şi paharele înalte de bere. Cioburi în realitate, plâns în somn, toate îs semne de bine zice superstiţia. Pisica neagră o susţine.

Vindecăm cu tratament intens de cafele calde cu lapte şi friganele cu dulceaţă de vişine pentru că dulceaţa de trandafiri e zaharisită.

Am la congelator un tort imens de îngheţată. Îl păstrez pentru o zi cu puţin soare de săptămâna viitoare, după târg.

Parcă e bine răcoare. Parcă e rău că seamănă a toamnă şi conştientizăm sfârşitul verii.

Mai pe seară promit să fac leapşa de la Richie şi Ni. Aceeaşi. De fapt e simplu pentru că am să combin cele două liste.

Augustul trecut trebuie invocat.

I'm doing mental jumping-jacks

(tumblr)

Am o stare calmă şi lentă dar sunt hiperactivă în gânduri. Am un zumzet aiurea în cap cu milioane de gânduri, planuri, idei, direcţii, cărţi, filme, oameni, replici, locuri, destinaţii, bani, job related, love related. Şi la suprafaţă clipesc încet şi fixez puncte imaginare pe pereţi, mă mişc în reluare şi beau cafea cu prea mult lapte.  

  

 Am văzut Fish Tank. Mi s-a părut ca-n viaţă. Am văzut Room in Rome. Şi am umblat în starea dată de film o zi întreagă. Încă o mai am. De aceeaşi regizori, la recomandarea ta, Sex and Lucia. Îmi plac filmele unde nuditatea e naturală şi după ce se termină filmul îţi aminteşti povestea şi senzaţia nu scenele erotice. Unde le găsesc, ca şi recomandări? Pe Marele Ecran majoritatea. Nu ştiu... Nu mă uit la trailere. Mă uit la filme recomandate. Cum m-am uitat la Doubt şi Nothing Personal recomandate de Iulia. Sau True Grit recomandat întâmplător şi care mi s-a părut fain pentru o seară în braţele tale, pepene rece şi răcoare-n casă. Acum mi s-a făcut dor să revăd Lie With Me şi să îmi aduc aminte de ce mi-a plăcut. Şi-apoi The Dreamers. Care ştiu de ce mi-a plăcut.  

 Până la altele revăd puţin Fringe şi puţin Dexter. Tu ai terminat de citit A Dance With Dragons şi parcă te văd cum zâmbeşti nerăbdătoare cu gândul la The Hobbit şi Clash of Kings pe ecran. Tu eşti fascinat de SG-1 şi eu râd de tine că te uiţi la Macgyver.  

 În altă ordine de idei a apărut un + în faţa lui Liz. Acum totul e +Liz.  

 Altădată am să vă povestesc cu Blogger şi Picassa Web Albums la care am depăşit limita pentru Blogul de lucru manual şi cum cu deviantArt mă descurcam mai greu am fost nevoită să îmi fac cont pe Flickr. Şi ce mult îmi place Flickr. 

 Eu, vara asta, am să mă uit în continuare la filme de dragoste, am să citesc în continuare cărţi de dragoste şi am să scriu despre dragoste. În timp ce-am s-o trăiesc. 

 "tu iar vrei să scrii de soare şi săruturi, recunoaşte. mvaaai." Data viitoare. Promit. Până atunci împarte pofta de ceva d cu mine.  

Musical Mood

Sweet Nightmare

Mi-e somn şi poftă de ceva 'd'. Mi-e dor să stau toată ziua întinsă pe iarbă în parc. Sâmbătă. Îmi place când vii seara şi mă scoţi din casă, mă duci pe-o bancă şi mă săruţi continuu fără să spui nimic.

Închid ochii şi îmi imaginez o piscină plină de nasturi şi petice moi, de funde şi fermoare colorate, de gheme mari de aţă pentru brăţări. E un fel de coşmar dulce.

Şi binenteles Dexter. Oh, Dexter.

Ameţesc cu gândul la păpuşi voodoo, pisici umplute cu vatelină şi trăistuţe făcute la gherghef. Lut. Lutul o să mă calmeze.

Sfârşit de săptămână. Respir şi declar muscatul de frunte semn de afecţiune.

O fi de la luna plină. Am înnebunit de tot. Vreau să mă ameţesc de la o gură de tărie, să mă arunc cu hainele pe mine într-o piscină aproape adâncă şi să îţi ţip în timp ce râzi de mine cam cât de mult, cam cât de tare şi cam cum te pot iubi.

Pepene rece, crin parfumat şi accesorii de mobil. În seara asta. Muzică.

Restul de luni. De luni.

Am să te leg de mine. Multicolor.

--

 O iulie fierbinte ce se repetă cu tot cu lună plină, dragoste şi noduri colorate.  

 -- 

 De menţionat ar mai fi un dor de mare pe calea de vindecare, o dragoste frumoasă, nouă şi energizantă, un 'la mulţi ani' întârziat pe-acorduri folk şi însoţit de o crizantemă mov, nişte femei ce-mi sunt imens de dragi pentru că fără să ne promitem, cerem sau dăm ceva, reuşim să ne-adunăm în momente atât de faine. 

 -- 

 Tot de menţionat ar fi că marea o voi vedea în curând, lucru posibil anul ăsta datorită vânzărilor de pe blogul de lucru manual şi câştigurilor de pe acesta. Vă mulţumesc frumos.  

  

--
Să nu uit. Richie a scris aici. A scris bine. Prea. 

Azi, Ni imi povestea despre gogoși

I give you: Spifirici doua puncte, nu trei

Gogoșile, aceste surate îndepărtate ale turtelor făcute de bunica, nu mai sunt ce-au fost. Nici când erau ce erau, nu erau ce trebuiau să fie - adică turte. Dar erau bune, pentru că însemnau Bulevard, umbră și degete de zahăr de lins. Un soi de rebound, pe plan gurmand. Când și-o amintit tata că mă uitase dând din coadă la coadă, eram deja la jumatea drumului spre casă, înspre încolo, pe Bulevard. Mi-am primit lecție înțeleaptă: uitat rătăcit fiind, stai locului, să fii găsibil.

Dacă te caută cineva, o omis să adauge.

Eeeeu, eu de ce s-aștept, că doar mergeam spre casă.

Însă de-atunci, am așteptat. Am așteptat să cresc, să plec departe, să plec și mai departe, să mă iubească bărbatul pe care-l iubesc.

Always the bridesmaid, never the bride.

Always the godfather, never the god.

Aproape acolo, da' nu chiar unde trebuie.

Ca un arc întins peste ce poate duce, toate s-au tras înapoi. Negare, renunțare, întoarcere la origini, involuții pe plan interuman. Îs două categorii mari de-a privi un om nou:

- senzația generală, pe care construiești, ca-ntr-un puzzle, omul, întrebându-te entuziast unde vine următoare bucată ce-ți nimerește în mâini și

- puzzle-ul, shiny, încropit dintr-o privire, unde, după entuziasmul inițial descoperi pete de cerneală, piese lipsă.

Dezamăgire.

Pași înapoi.

Suntem mai înțelepți când suntem mici.

Iar bucata de pâine aruncată gardianului de lapdog laptop e încă în formă de

gogoșipentrucurioși.

Ce să și fac, pesemne încă mestec gogoși cu nesaț, pentru că cine știe, într-o zi, o gogoașă se poate dovedi a fi turtă.

Și încă turtă de treaz.

Și turtă de hotărât.

(o mostra mica, dulce si publica din ce primesc eu mult, personal si privat)

My favorite month is Summer.

 Am făcut, încet, mulţi paşi în spate, mi-am scuturat părul desfăcut să-mi ascundă faţa şi-am ridicat frumos o ceaţă egoistă între mine şi lume. Autoapărare. Lumea să vadă doar straight face. Eu, după zid, trăiesc frumos. Duminicile, dimineaţa devreme, citesc cu picioarele în Dunăre, mă bucur ca un copil când pescarii de lângă mine scot ceva şi fac poze la sălciile bătrâne pline de dorinţe ce se împlinesc sub forma pufului cu seminţe. 

 --- 

 Din Game of Thrones ne-a rămas ca replică: "Poţi să pleci.. dar fără ouă..." (cu referire la ouăle de dragon din care - spoiler- chiar ies pui de dragoni). De la imitatori şi copiatori, ne-a rămas replica: "Cine eşti şi de ce trimiţi oameni la mine?". Ambele au exact sensul pe care vreţi voi să li-l daţi. 

 --- 

 La munte, la mare, la târg şi la concert. Toate vara asta. 

 --- 

 Muzică, cuburi de gheaţă şi cafele târzii; dor de ducă, dor de tine şi stare războinică; nevoie de bani, nevoie de soare şi nevoie de dragoste. 

 --- 

 Birou răcoros şi job aglomerat/stresant. Eh. 

 --- 

 Monday, Summer, my world. 

 --- 

Valabil pentru toate femeile pe care le-am iubit.

 Vreau să plâng. Nu pentru că dintre mine şi tine, te-a ales pe tine ci poate pentru că dintre mine şi el l-ai ales pe el. 

 Dejavu. Roata s-a întors. Şi la sfârşit m-ai vrut pe mine. Prea târziu. Îl alesesem pe el. Un alt el. O aceeaşi ea. 

 Vreau să plâng. Nu de gelozie. Doar de invidie. 

 Strânge-o în braţe şi pentru mine. 

 Strânge-l în braţe şi pentru mine. 

 Probabil o să plâng când o să vă strâng în braţe. Sau când pe mine n-o să mă strângă nimeni. 

  

 "n-ai idee câte gânduri sinucigaşe îi trec pe bărbaţii în faţa cărora plângi...  n-ai idee..." 

Cine-mi eşti?

 Azi norii aveau formă de bună dimineaţa. Cafeaua de la chioşc n-a fost, în schimb, atât de bună. Azi aerul, la şapte, mirosea a furtună şi a îmbrăţişarea ta strânsă. Am visat că-ţi mestecam o şuviţă de păr. Am să scriu o carte despre gustul zâmbetelor tale, mestecatul şuviţelor de păr, muscatul cotului şi respiratul fierbinte în locul dintre umăr şi gât. În cartea mea voi fi atât de puternică încât să le proclam gesturi permanente şi obligatorii pentru oamenii care se iubesc. Binenteles, în cartea mea, vor fi numai oameni care se iubesc.  

 --- 

 Ce fac toate femeile frumoase care ajung la mine acasă, după ce se schimbă în ceva comod? Se urcă pe orbitrec...  

 --- 

 Dimineţile cu tine îmi miros a ceai cald şi sirop de trandafiri, au gust de langosi cu ciocolată şi piersici prea coapte şi se lungesc leneş ca o pisică neagră şi prea alintată. 

 --- 

 Încet încet simt că ni se vindecă pasiunea. Ne afectase ţinutul de mână, dormitul până târziu şi adormitul prea devreme. Dar cu doze perfecte de priviri cu subînţeles, îmbrăţişări strânse sub pilote prea fierbinţi, dupamieze calme cu muzică bună şi lumina de furtună de vară, începe să pună din nou stăpânire pe noi. Pasiunea.  

 --- 

 Iar tu, marţi dupamiaza, mă iei de mână şi mă duci într-un loc minunat unde o să ascult muzică bună şi o să fac conversaţie frumoasă cu un om ce o să îmi îndeplinească una dintre cele mai frumoase şi mari dorinţe ale mele.  

---

 Lucruri pe care toată lumea le trăieşte şi majoritatea le ignoră.  

  

I know what it means to walk along the lonely streets of dreams...

Nu-mi aduc aminte nici un moment în care să nu te fi iubit şi nici nu-mi pot vedea un viitor în care să nu te iubesc.  

  

 Uitându-mă la o poză: Mă duci acolo? Dar te-am dus acolo... Ştiu. Zic să mă iei şi să mă duci de tot acolo... 

  

 Cu glas forţat indiferent şi lejer: Vorbeşti des cu fata asta? Aproximativ... Îţi place mult, aşa-i? Îmi place. E caldă. Ţi-e frică? 

  

 Te desparţi de mine? Ce faac? Cum adică mă despart de tine? Păi: Here I go again on my own...  

  

 Fredonăm, lucrăm, fredonăm, lucrăm. Ne jucăm de-a migrena şi despărţirea. Apoi calm de-a viaţa ca prieteni buni. Propun să ne îndrăgostim. Preferabil nu de aceeaşi persoană. Mâncăm, dormim, mâncăm, dormim.  

Aş vrea să văd bronzul Simonei, tatuajele Dinei, privirea Andreei şi energia Elenei. Iar pe Adriana s-o smulg de-acolo şi să fug cu ea. La Alba Adriatica, în vila cu balcon spre mare.  

Dar bine că eşti...

Fac dansul ploii într-o sufragerie răcoroasă. Apoi pentru mai mult succes, o invoc în balconul înfierbântat printre rufe mirosind a balsam fin. Îmi chem pisicul poznaş să numere cârligele colorate pentru rufe, căzute. Număr trandafirii şi hortensiile înflorite din grădina de jos. Apoi pisicile tolănite la umbră. Caut ceva. Ceva anume. Ca senzaţia unui bol mare de căpşune reci de la frigider sau ca senzaţia unui trup prea alb pentru mijlocul lui iunie. Ca energia cănii mele de cafea cu lapte sau energia paharului cu puţin vin roşu şi multe cuburi de gheaţă. Mă calmez. Cred că am visat. A fost aici, a băut o cană de bere rece. Apoi şi-a ascuns tatuajul de pe picior să nu mă facă de ruşine. Ea cu hamacul ei cu tot.  

 Şi-apoi e loc să-mi bântuie altcineva tricourile, pernele şi cada cu spumă. 

 Dragostea dacă nu-i nebunie curată n-are nici un sens.  

The thing about being vague is, lots of stuff...

    Lumea se plânge de insomnie. Cică de la luna plină. Suntem răzbunaţi în noaptea asta. Nopţile astea albe mi-au plăcut. Cumva odihnitoare. Am stat ascunsă şi gânditoare. Am stat departe. Deoparte. Mi-e dor să scriu din dragoste, de dragoste.  

    În rest doar lucruri şi-ntâmplări ce-ncearcă să facă sens. În lumea pantalonasilor cu zâmbete creepy se organizează câte un steakout once in a while. Bad timing. Azi tu stăteai la geamul ospiciului, în lumină, făcând cu mâna. Nu se  prea vede până la terasele din centru.  

     Ştiţi uşile glisante automate din sticlă? Şi oamenii ce încearcă să treacă prin ele absorbiţi de gânduri? Boing, un pas în spate şi o scuturare de cap. Eu am fost un astfel de om azi.   

      Red moon, o îmbrăţişare şi un plan. 

     Îmi cer scuze că nu răspund tuturor comentariilor. Nu e din lipsă de timp sau dezinteres. E pentru că în momentul ăla răspunsul spontan nu mi se pare atât de frumos pe cât merită comentariul citit şi îl amân crezând că mai târziu îl voi gândi mai plăcut. Şi-apoi timpul trece. Şi dedicaţii muzicale rămân fără mulţumesc sau complimente fără zâmbet de răspuns. Dar eu le simt. Şi comentariile frumoase şi răspunsurile toate. 

  

     Şi de pe Stumble mi-a plăcut asta: 

     For your convenience, ladies, my heart comes pre-broken. It's a real timesaver!

A cat cannot see directly under her nose

(tumblr)

 Migrene şi cafele târzii. Îmi umaresc pisica prin casă în pasul ei. Citesc în cadă în timp ce ea îşi atârnă coada în spumă. Ţi-o dau la telefon copilăreşte. O întreb diverse. Deocamdată oarecum retoric. 

  

 Dorul de tine are gust de dulceaţă de nuci verzi. Borcanul de dulceaţă de nuci verzi are gustul dorului de tine. Fac brăţări şi văd filme. 

  

 Piersici. Superglue, ochelari de vedere şi lămâi. 

 Azi, Adevărul de seară stătea frumos în cutia lui. Am avut intenţia să iau un exemplar şi m-am uitat speriată în jur; aveam senzaţia că o să fiu atacată de un grup de persoane vârstnice. Nu era nimeni în jur.  

 La bancă azi am aşteptat mult şi am privit prin geamul larg un pui de pisic ce moţăia la umbră. Mi s-a părut că am aşteptat prea mult dar domnul zâmbitor de la ghişeu în timp ce mi-a făcut tranzacţia mi-a urat distracţie plăcută la concert şi mi-a trecut supărarea pe aşteptare. 

 Dacă pisica mea ar avea blog, şi-ar spune Amira şi ar posta despre mine. 

Hush, little baby, don't you cry...

Summer night mood. M-a alergat o migrenă pe la toate chioşcurile în căutarea unei cafele. M-a vindecat până la urmă o seară caldă, strada Domnească plină de tei şi companie frumoasă. Concert de Jazz în aer liber. Azi a funcţionat cumva. A subliniat dorul, a cerut zâmbet şi a răsunat .

Ea imi spune ca jazzul nu se-ascultă oricând; nici pe terasă ziua și nici cu alți zeci de oameni în scaune ordonate frumos în vreo piațetă. Jazzul se-ascultă singur, cu draperiile trase în asfințit. Pe Jazz se tace cu oameni de-ai tăi în fumul din vreun beci sub formă de pub. Pe Jazz mai funky se face și se desface, se dă târcoale, se ia inițiativă cu un zâmbet în colțul gurii și o privire nonșalantă. Pe Jazz se povestește de legiuni străine, se inventează revoluții și constelații și se pun să se bată între ele. Pe Jazz se fantazează. Pentru că. Jazz is not music.

Jazz is feeling.

Eu o cred. Sunt lucruri la care nu o contrazic. Din start are dreptate. Sunt lucruri la care nu ar trebui să mă contrazică pentru că din start am dreptate.

Unii oameni sunt fericiţi doar privind o poză şi-un zâmbet. O amintire ce vine cu senzaţii. Alţii când primesc declaraţii calde de vară. Eu aş fi fericită puţin doar ştiind că există oameni aşa.

Te iubesc orice ar fi. Oricum şi oricând. Indiferent de orice şi oriunde. Permanent şi fără măsură. Frumos şi sincer. Fierbinte sau calm, rece sau acid. Verde sau Albastră, Movica sau Neagră. Cu umerii lăsaţi sau ţopăind de fericire. Cu sau fără sutien, danteluţă sau tricou fără umeri. Cu tricou de turneu sau cu magnet pe frigider. Cu pisică sau cu mai multe pisici. Cu mailuri sau fără. Cu mine sau fără. Dansând sau stând pe scaun privindu-mă. Queer sau straight. Parfumată sau murdară şi obosită. Plânsă sau Toată un zâmbet. Cu blog sau Fără. Pe facebook-ul meu sau pe Al tău. La Rock the City sau la Bon Jovi. La tine în pat sau La mine în pat.

Blue coffee, violet cat and green game

Azi internetul a avut fundiţă, mâine urechile mele vor avea jazz live în aer liber.  

 În seara asta grija mea s-a vindecat, dorul s-a amplificat şi gândurile şi-au pierdut ţinta. Cine e constant şi cine oscilează? Cine e fals, cine e forţat şi cine e natural dar mascat? Cine e complicat şi cine simplu?  

 Tu mi-ai zis prea puţine. Mie. Mai spune-mi. Ea prea multe. 

 E vremea de negru şi albastru. Nopţi negre şi albastre, păr negru spre albastru.  

 În concluzie, mi-a zis: tu în online te potriveşti părerii tale despre online. Şi, deşi, părerea mea despre online nu e una bună, ăsta era un compliment. Ştiu eu. 

Reality doesn't impress me

Lăsăm uşa la balcon deschisă. Luna plină din noaptea asta vine cu furtuni ce vor umfla perdeaua mea de voal portocalie. Lumina doar de la acvariu. Ne întindem pe canapele. Tu ai să stai cu ochii închişi, eu am să-ţi citesc. Cum ţi-am citit atunci. Am să şi plâng. Ai să mă întrerupi, somnoroasă, cu întrebări. O să tresări nedumerită la fraze citite cu intonaţie aparte. Sclipiri de contrazicere le laşi să treacă uşor. În noaptea asta ai să mă accepţi aşa. Aşa cum m-ai cunoscut. Şi-o să ne vindece pe amândouă. Doar în noaptea asta. 

  

 Mi-am pus semne la cuvintele ei, la cuvintele lui, la cuvintele altora despre ei. Nu te anunţ ale cui le citesc. Tu o să înţelegi. 

  

 Te-aştept... Am să-ţi citesc încet. Fiecare cuvânt cu pauză. 

Was I less I, or more I, and you less or more you?

We do not grow absolutely, chronologically. We grow sometimes in one dimension, and not in another; unevenly. We grow partially. We are relative. We are mature in one realm, childish in another. The past, present, and future mingle and pull us backward, forward, or fix us in the present. We are made up of layers, cells, constellations.

As soon as I utter a phrase my sincerity dies, becomes a lie whose coldness chills me. Don't say anything, because I see that you understand me, and I am afraid of your understanding. I have such a fear of finding another like myself, and such a desire to find one! I am so utterly lonely, but I also have such a fear that my isolation be broken through, and I no longer be the head and ruler of my universe. I am in great terror of your understanding by which you penetrate into my world; and then I stand revealed and I have to share my kingdom with you.

I am lonely, yet not everybody will do. I don't know why, some people fill the gaps and others emphasize my loneliness. In reality those who satisfy me are those who simply allow me to live with my 'idea of them'. How wrong it is for a woman to expect the man to build the world she wants, rather than to create it herself?

Life is a process of becoming, a combination of states we have to go through. Where people fail is that they wish to elect a state and remain in it. This is a kind of death. I postpone death by living, by suffering, by error, by risking, by giving, by losing.

Do not seek the because - in love there is no because, no reason, no explanation, no solutions.

There are two ways to reach me: by way of kisses or by way of the imagination. But there is a hierarchy: the kisses alone don't work.

Too late for changes, too late perhaps for explanations and ideological webs, but the love goes on, the love goes on, blind to laws and warnings and even to wisdom and to fears. And whatever that love is, perhaps an illusion of a new love, I want it, I can't resist it, my whole being melts in one kiss, my knowledge melts, my fears melt, my blood dances, my legs open.

Anais, I don't know how to tell you what I feel. I live in perpetual expectancy. You come and the time slips away in a dream. It is only when you go that I realize completely your presence. And then it is too late. You numb me. [...] This is a little drunken, Anais. I am saying to myself "here is the first woman with whom I can be absolutely sincere." I remember your saying -"you could fool me. I wouldn't know it." When I walk along the boulevards and think of that. I can't fool you - and yet I would like to. I mean that I can never be absolutely loyal - it's not in me. I love women, or life, too much - which it is, I don't know. But laugh, Anais, I love to hear you laugh. You are the only woman who has a sense of gaiety, a wise tolerance - no more, you seem to urge me to betray you. I love you for that. [...]

I don't know what to expect of you, but it is something in the way of a miracle. I am going to demand everything of you - even the impossible, because you encourage it. You are really strong. I even like your deceit, your treachery. It seems aristocratic to me.

What we are familiar with we cease to see.

A startingly white face, burning eyes. June Mansfield, Henry's wife. As she came towards me from the darkness of my garden into the light of the doorway I saw for the first time the most beautiful woman on earth.

Years ago, when I tried to imagine a pure beauty, I had created an image in my mind of just that woman. I had even imagined she would be Jewish. I knew long ago the color of her skin, her profile, her teeth.

Her beauty drowned me. As I sat in front of her I felt that I would do anything she asked of me. Henry faded, She was color, brilliance, strangeness.

Her role in life alone preoccupies her. I knew the reason: her beauty brings dramas and events to her. Ideas mean little. I saw in her a caricature of the theatrical and dramatic personage. Costume, attitudes, talk. She is a superb actress. No more. I could not grasp her core. Everything Henry had said about her was true.

By the end of the evening I was like a man, terribly in love with her face and body, which promised so much, and I hated the self created in her by others. Others feel because of her; and because of her, others write poetry; because of her, others hate; others, like Henry, love her in spite of themselves. A startingly white face retreating into the darkness of the garden. She poses for me as she leaves. I want to run out and kiss her fantastic beauty, kiss it and say, "You carry away with you a reflection of me, a part of me. I dreamed you, I wished for your existance. You will always be part of my life. If I love you, it must be because we have shared at some time the same imaginings, the same madness, the same stage.

Anais found the reality of June better than Henry's stories about her. Having convinced herself that she and Henry would be lovers only of each other's writing, Anais now convinced herself that she was physically in love with June. This was because she wanted so much to be important in June's life that she would have done anything to ensure it.

(adaptate sau pur si simplu citate din Anais Nin, Henry Miller si scrisorile lor comentate)

Cum să te chinui să nu vrei ce vrei?

Am pus mâna pe telefon de o sută de ori azi, să-ţi trimit random sms, as usual, fără să am habar ce ţi-aş scrie probabil conştientizând că n-am să duc gestul până la capăt. Când mi-e dor, zic. Mi-e dor. Când doare, zic. Doare. 

 Foietaj cu ciuperci, nutella cu lingura, suc de roşii la cutie, poze vectorizate cu arici, cordoane drept bretele, dresuri colorate, hanoracele mele, carioca verde cu care scriu zilnic la muncă, inelul de pe mână lui, mănuşile maro pe care nu le-am purtat niciodată, planurile, fanteziile, dramele, întrebările, nerăspunsurile, lacrimile, fotografiile, pilota, clătitele, secretele, poveştile, nopţile, filmele, dalmaţienii, ghioceii, fereastra stricată, îngrijorarea, emoţia, zâmbetul tău şi îmbrăţişarea. 

 Eşti prietena mea şi mi-e dor de tine. 

If you can be misread, you will be.

Când îţi dai seama că eşti interpretat în sute de nuanţe nu dintre cele mai bune îţi vine să fugi sau să taci. Şi-apoi ar fi laşitate. Şi sacrificiul tău pentru ceva ce e mai aproape de minciună decât de adevăr. 

 -- 

 E dificil să te descurci cu o pisică adolescentă. Războiul generaţiilor. Dublat evident de războiul speciilor. Clişeu. O cert prea des şi ea suferă că nu o înţeleg. 

 -- 

 Sunt mai tot timpul singură şi îmi inventez iubiri şi momente. Supravieţuiesc într-o casă unde prăjitorul de pâine e în sufragerie, frigiderul are doar o pungă de lapte în el şi vasele din chiuvetă sunt doar căni de cafea. Nu am televizor dar am un pat imens în care dorm doar pe un sfert din el. Acasă stau doar să treacă timpul, dormind şi visând, şi să ajung a doua zi la muncă. La birou de-abia aştept să treacă timpul să ajung la mine acasă.  

 -- 

 Mâine mă voi urca în maşină şi voi conduce încet până la Brăila. Mă va linişti drumul. Ca şi cel spre Bucureşti. Înapoi spre casă, totuşi, va fi cel mai frumos pentru că ştiu că mă vei aştepta, în sfârşit, acasă.  

 -- 

 Cofitos şi cookies. Tu caldă. Din ce în ce mai. Eu pierdută. Din ce în ce mai.  

 -- 

 Promisiuni făcute prea uşor, renunţări simţite prea adânc, probleme neluate în calcul şi timpul neprietenos. Azi la 00.00 am spus: a mai trecut o zi. Pentru mine sună bine. Pentru tine nu. 

 -- 

 O să ne împărţim zâmbetul nebun în ore pe care o să le oferim oamenilor dragi. Un weekend verde pentru că mă întâlnesc cu un copil verde şi încerc şi cu o Evergreena. Toate primăvara. Ce poate fi mai verde de-atât? 

Alphonsine, Manilla, Mulgoba, Gandaria, Kuini sau Sandersha?

    Mango, iederă, mahon şi fistic. Mă pregătesc de-o incantaţie dorită. Aleg ingrediente pentru cea mai bună poţiune magică. 

  

    There are several people în this world that I find completely lovable and you are all of them.  

  

   Măceşe, să nu uităm de măceşe. Boluri imense, transparente şi decor natural de tei. Castane. Nelipsitele castane. Un glob pisat pentru că nu există magic without glitter. E pentru melancolie şi copilărie. Un parc imens cu magnolii în floare, aprilie şi mai din calendar, nutella şi o lingură imensă, neapărat un tei bătrân, clătitele cu nume sofisticate precum gustul, un strop de suc de roşii la cutie, o cariocă verde crud, două medalioane şi-un inel. Mai multă magie de-atât nu există.  

   Toate pentru un strop in plus de sinceritate. 

Compact-O noapte si-o zi
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

  

We loved with a love that was more than love

I feel like my soul went through a pencil sharpener. 

Cuvintele mi s-au terminat. Căile de ieşire s-au închis, soluţiile s-au evaporat şi aşteptarea doare. N-aş fi în viaţă fără tine. N-aş fi rezistat fără încrederea ta în mine şi noi. Eu şi noi care ţi-am tulburat universul, ţi-am întors lumea pe dos şi ţi-am scormonit gândurile. Noi care ţi-am călcat în picioare pilota şi ţi-am şifonat lenjeria cu frunze de toamnă, care ţi-am speriat dalmaţienii şi ţi-am mâncat mâncarea. Şi-apoi te-am întrebat prea multe şi-am cerut şi aşteptat prea multe.  

 Am ajuns în punctul în care nu ştiu ce aştept. N-am ştiut să te iubesc de la distanţă. N-am ştiut să vă iubesc de la distanţă. N-am ştiut să tac. Şi să primesc. 

Now I'm in an apocaliptic mood.

{A dragon apocalypse is far more interesting than the zombie apocalypse}