Înapoi pe malul meu de Dunăre

Am întârziat postarea pentru că nu ştiam de unde să încep şi cu ce să închei. Mi se amestecă toate în minte. A fost atât de frumos ca prima îmbrăţişare. Ca emoţia ta. Vag îmi amintesc că ţi-aş fi adus flori. Vag îşi aminteşte că mi-ar fi adus flori. Nu-i clar nici acum unde se termina rochiţa cu flori şi unde începea cearşaful cu scheleţi. Iar muzica din old Janis e mult mai bună decât muzica din Janis Stuf. Cu toată Vama lui şi cu tot nisipul. Pentru că dacă ţopăi pe Kryptonite şi plângi pe Sweet Child O'mine atunci eşti unde trebuie. Şi acolo trebuie să rămâi. Acolo sau în Flowers unde poţi proba inele de gheaţă de diferite mărimi aromate de ceaiuri bizare. Asta dacă te simţi bine într-un loc liniştit unde lumea scrie. Scrie în caiete, carneţele, scrie pe foi, scrie pe netbookuri sau ipoduri. Toată lumea acolo scria. Şi să nu uităm ce frumoase sunt femeile în Flowers. O altă concluzie ar fi că majoritatea femeilor frumoase cântă la vioară. Câteodată la chitară şi voce, în Piaţa Muzeului ca eu să aud şi privesc, stând pe canapeaua de pe colţ în Shadow, de exemplu Through Glass. Şi să cânt şi să aplaud şi să ţip la final de la fereastră. Şi să fie firesc aşa. Firesc era să auzi şi prima parte. Întotdeauna o auzi doar pe a doua. Şi bluziţa aia nu avea nasturi destui. Cafelele din mers, cerceii buturugi şi îngheţata, canapeaua verde din Booha, limonada prea acră din a livingpub (not a livingroom). Concertului Iris i-a lipsit ceva. Probabil Să nu crezi nimic. Şi Nu mă uita. Şi deschiderea cu Semnal M ratată. Dar momentului din parcul mare de pe ponton, cu picioarele în apă, nu i-a lipsit absolut nimic.   

  

 More to come. Avioane, concerte, grijă, drum, dor şi-o aşteptare. 

 V-am adus siguranţa că lumea e mai frumoasă decât o vedem din colţul ăsta, că oamenii sunt mai deschişi decât majoritatea care ne înconjoară aici, că limitele sunt puse doar de noi şi că dragostea e singurul lucru pentru care şi prin care merită să trăieşti. 

Saving it up for Saturday night

(flickr)

 I'll have one of everything!  Plimbări luuungiii şi lente, poze cretine, clătite multe, cafele calde, beri reci, concert Iris, îmbrăţişări, revederi, carti, expozitii de picturi, expozitii de orice.

 Plec o vreme să mă bucur de câteva festivaluri moderne şi medievale. Mă întorc la timp pentru Târgul de carte din Galaţi şi pentru Brateş Experience. Si-apoi am sa plec iarasi la Rock the city. Dar până atunci mă duc să populez oraşe mai gălăgioase şi pline de evenimente culturale.  

 Ce să vă aduc? 

Dire Straits - Sultans Of Swing
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Scos din context

"Împărţiţi între dorinţa de a face paradă şi frica de a decepţiona, rămâneam aluzivi."

"Astfel ireversibilul se comisese; iar acel te iubesc odată mărturisit cu corolarul său imperativ iubeşte-mă, nici că mai poţi să te dezici, trebuie să absorbi datoria până la epuizarea ei. Înlăturasem incertitudinea, acum aveam să-i plătim preţul."

"Acel ceva nesigur şi fragil care m-ar fi speriat la oricare alta pe ea o înfrumuseţa la culme. Dar nu vroiam să cedez înainte de a o fi făcut să-şi plătească foarte scump afrontul; ce vrei, aşa sunt eu, de îndată ce îmbrăţişez, prevăd şi clipa în care o să zgârii"

"Înţelege-mă totuşi: nu iubeşti nimic dacă nu iubeşti totul... iubeam această proză plină de tenebre pentru că îi iubeam autorul"

"Pe vremea aceea, îmi repetam în mod naiv luând o poză: cine nu şi-a băut, nu şi-a mâncat până la beţie iubita, nu şi-a supus trupul celor mai de nemărturisit fantezii ale ei, acela n-a iubit niciodată din dragoste"

Pascal Bruckner - Luni de fiere

Falling asleep

Dorm mult şi nu aud timpul. Mă vindec cu două căni mari de cafea cu lapte. Uit. M-am obişnuit cu frica şi cu frisoanele. M-am obişnuit cu lipsa ta. Plănuiesc o viaţă pe care o aştept, conştientă că exact aia trece. Tac. M-am obişnuit să fie prea linişte.  

 O stare ce-mi sună a resemnare. Şi n-am fost niciodată omul ăsta.  

 Îmi reconstruiesc puterea de a gândi optimist. Îmi reconstruiesc puterea de a iubi. Din nou. Am să plec câteva zile departe, am să respir alt aer şi am să ascult altfel de linişte. Şi-am să încerc să înţeleg cine eşti şi de ce ai apărut în viaţa mea. Cine sunt şi de ce te-am primit.  

 Am să ştiu dacă pot iubi fără să încerc, dacă pot zâmbi fără să trebuiască şi dacă pot plânge fără să zic de ce.  

  

 Sunt zile când exact lucrurile care credem că ne-ar face viaţa exact cum o vrem ni se par aiurea şi nepotrivite. Sunt zile când chiar dacă primim ceea ce ne-am dorit întotdeauna, dintr-un stupid şi masochist instinct căutăm motive să ne îndoim de fericirea care ni se oferă.  

 Un somn bun vindecă astfel de stări. 

Stone Sour - Zzyxz Rd
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Jurnal de mai, de săptămână şi de noi.

(foto)

     Sfârşit de mai. Sfârşit de săptămână. Sfârşit de noi. Terase mari şi aerisite cu umbrele clopot peste canapele comode, beri scumpe şi zâmbete cu gust de cafea. Alpenliebe de cafea. Prieteni veniţi de departe. Alţii plecaţi departe. Toate în sfârşitul ăsta de săptămână, de mai şi de noi. O vineri ploioasă şi racoroasă cu geamuri larg deschise şi lene moale în paturi prea mari şi aşternuturi prea negre, crenvurşti calzi şi hrean înţepător. Zâmbete. Râsete.  

      Dupamiaza clară şi frumoasă cu Ana şi Monica strigându-mă zâmbind de la ferestrele mari ale redacţiei. Mi-am amintit cum ne striga Angela când ne strângeam în parc, joia, să scriem Tranzitul.  

      Spre seară m-am ascuns într-un vis frumos de mult prea multe ore în care învingeam toată oboseala şi stresul din lume, în care mă trezeai cu mic dejun şi ceai parfumat şi-apoi mă urmăreai cu o cafea prin casă şi prin pat să mă trezesc de la aburi. În visul meu, doar tu şi eu şi ora 6 dimineaţa.  

      O sâmbătă lungă şi caldă. 11 brăţări, 8 perechi de cercei, 2 dreamcatchere, 2 păpuşi voodoo şi o insignă au plecat din standul meu de la târg cu nişte oameni frumoşi spre casa lor. Le mulţumesc frumos. Au luat odată cu ele şi zâmbetul meu, orele de muncă şi sentimentul bun că efortul a fost apreciat.  

      La lecturi urbane am ajuns târziu, cât să ne facă poză şi să citesc exact 4 pagini, pe bancă, în aer liber. Şi-apoi m-am îngropat în îngheţată. Multă. Eu nu mănânc îngheţată de felul meu. Dar când aceasta ţi se oferă în arome şi denumiri precum tiramisu, ciocolată belgiană, cafea sau rom cu stafide până şi eu mânc şi mă minunez de bunătate (pe sistemul mănânc şi plâng. mănânc). 

     Am încheiat sâmbăta pe scaune la Baladele Dunării, festivalul studenţesc de muzică folk. Lângă Ana, Laurenţiu şi Andreea.(Nice to meet you, greensoul!). Lume multă şi cunoscută, lume dragă şi zâmbitoare, lume neschimbată. Ina (cu care mi-am împărţit şi duminica), Catwoman, Ale, Jul... Am salutat şi ne-am minunat de cât de multe luni au trecut de când ne-am zâmbit ultima oară. Am ascultat Alifantis în ploaie şi am rămas fără răsuflare când au început să dea drumul spre cer la zeci de lampioane mari aprinse dintre copacii din curtea Muzeului de Artă Vizuală.  

      Acasă am concluzionat că ziua a fost superbă, crezând că s-a încheiat. De unde să ştiu că mult după miezul nopţii o să-mi bată la uşă prieten vechi şi nevăzut de prea mult timp, zâmbind vesel în costum, cravată roz şi aducând sampanii mari şi jocuri logice. Thank you, G. Thank You!  

     Sunt revederi la care nu ştii să reacţionezi. Şi revederi pe care le-ai dorit şi pentru că nu s-au mai întâmplat începi să nu ţi le mai. Sau revederi care te surprind brusc. Am rămas cu îmbrăţişarea Verei în minte şi oarecum pe mine mult timp după ce s-a desprins. Şi cu buzele roşii ale lui Hellen pe obraz.  

     Oamenii care ţin la tine ştiu să îţi arate no matter what. Fără să încerce efectiv.  

     Prea multe gânduri, prea multe întrebări şi mult prea multe idei de împărţit. Fără să am cu cine. Am să dau anunţ la mica publicitate.  

  

Eu voi fi acolo

TARGUL VA AVEA LOC IN GRADINA RESTAURANTULUI MONARCH.

PROGRAMUL TARGULUI

Vineri 20 mai orele 11.00- deschiderea targului

orele 13.00- demonstratie make-up profesionist cu Mira

– PROMOVAREA MACHIAJULUI VINTAGE

ateliere handmade cu artisti decoratori

SAMBATA - orele 11.00- deschiderea targului

- orele 13.00- make-up profesionist cu CORINA

- orele 14.00-19.00 ateliere handmade cu artisti decoratori

DUMINICA - orele 11.00- deschidere

- orele 12.00- make-up profesionist cu COSMINA

Atmosfera calda si intima, lux, eleganta si muzica buna gasim in interiorul Restaurantului Monarch unde putem savura de la cele mai sophisticate mancaruri si bauturi pina la cele mai aromate ceaiuri si cafele.

Paza si integritatea ne va fi asigurata de ….SELECT SECURITY

NU UITATI – pe toata perioada targului continua colecta de jucarii pentru copii defavorizati – ADUCETI UN ZAMBET PE FATA UNUI COPIL…..

 Pentru că boscheţii de liliac sunt înfloriţi, grădinile blocurilor pline de lăcrămioare, castanii plini de flori şi ţigăncile vând bujori parfumaţi eu mi-am propus să stau trei zile în soare, la aer. 

  

 Şi pentru că am mai citit anunţuri pe bloguri pe care intram pentru prima oară şi lipsea un amănunt important, îl trec aici: GALAŢI! În GALAŢI, pe str. Domnească plină de tei deocamdată neizbucniţi în arome.  

 Ne vedem, citim, admirăm, îmbrăţişăm, câteodată invidiem... 

Eu aduc cu mine brăţările si dreamcatcherele.

Yours truly, madly, deeply,

Hundreds or thousands of mirrors

    Despre mine şi oamenii cu care aş vrea să interacţionez mai des 

    Am respins un apel când eram într-o şedinţă. N-am mai sunat înapoi. Am închis o fereastră de mess fără să răspund. Am dat turn off fără să zic noapte bună. Am văzut un status trist şi aş fi trimis un mail. Am aflat de un necaz al cuiva drag şi i-aş fi trimis o îmbrăţişare aşa cum am şi primit. M-a salutat o cunoştinţă pe stradă şi am avut senzaţia că s-ar fi oprit să mă întrebe mai multe dar avântul meu i-a schimbat direcţia. Am primit câteva comentarii frumoase şi n-am comentat înapoi. M-a strigat dar nu am răspuns. Un blog anunţă că se termină şi nu am reacţionat deşi e unul dintre blogurile pe care le citesc zilnic. Pasele lungi de nefericire îmi fură toată puterea de reacţie. La oameni frumoşi. Am să le spun cândva. 

    Despre oamenii care dintr-un motiv sau altul nu-ţi mai sunt aproape 

    Pe unii îi îndepărtăm intenţionat şi-apoi mimăm un timp îndelungat mulţumirea faţă de minunata decizie luată. Nu ne desconspiram nicidecum regretul amar şi dorul ascuns. Dacă ne-au fost apropiaţi o să le simţim lipsa. Dacă ne-au rănit tare o să mimăm indiferenţa. Dar dorul, recunoscut sau nu, este. 

    

    Despre brăţări din noduri, târg şi bani 

    Toţi corporatistii care îmi văd brăţările trec prin fazele de admiraţie, "da' cum le faci?", "şi le vinzi?", "da' pe net le-ai pus?" şi ajung la ultima fază genială: nu poţi să-ţi cumperi o maşinărie, ceva, să faci mai multe şi mai repede? Aceste faze le-am văzut repetate de mulţi. Nu. Nu există o maşinărie. That's the whole point! Sunt lucruri făcute de mână, lucrate încet, în ore întregi de migală şi se vând tocmai din acest motiv. :) Şi nu pot să le fac mai repede de-atât.  

    Despre nimic şi o tristeţe adâncă 

   Am disco disco party party ball. Al meu propriu şi personal. A disco disco party party ball, mirror ball, glitter ball, ball mirror, crystal ball, or specular sphere is a roughly spherical object that reflects light directed at it in many directions, producing a complex display. Its surface consists of hundreds or thousands of facets, nearly all of approximately the same shape and size, and each having a mirrored surface. Şi-s mândră. 

 Ţi-aş fi povestit despre el. 

Vineri, sambata si duminica la targ pe terasa restaurantului Monarch pe Domneasca la Parfumul Teilor. Poate duminica si in Gradina Publica la evenimentul de lecturi urbane.

Reality doesn't impress me

Lăsăm uşa la balcon deschisă. Luna plină din noaptea asta vine cu furtuni ce vor umfla perdeaua mea de voal portocalie. Lumina doar de la acvariu. Ne întindem pe canapele. Tu ai să stai cu ochii închişi, eu am să-ţi citesc. Cum ţi-am citit atunci. Am să şi plâng. Ai să mă întrerupi, somnoroasă, cu întrebări. O să tresări nedumerită la fraze citite cu intonaţie aparte. Sclipiri de contrazicere le laşi să treacă uşor. În noaptea asta ai să mă accepţi aşa. Aşa cum m-ai cunoscut. Şi-o să ne vindece pe amândouă. Doar în noaptea asta. 

  

 Mi-am pus semne la cuvintele ei, la cuvintele lui, la cuvintele altora despre ei. Nu te anunţ ale cui le citesc. Tu o să înţelegi. 

  

 Te-aştept... Am să-ţi citesc încet. Fiecare cuvânt cu pauză. 

Was I less I, or more I, and you less or more you?

We do not grow absolutely, chronologically. We grow sometimes in one dimension, and not in another; unevenly. We grow partially. We are relative. We are mature in one realm, childish in another. The past, present, and future mingle and pull us backward, forward, or fix us in the present. We are made up of layers, cells, constellations.

As soon as I utter a phrase my sincerity dies, becomes a lie whose coldness chills me. Don't say anything, because I see that you understand me, and I am afraid of your understanding. I have such a fear of finding another like myself, and such a desire to find one! I am so utterly lonely, but I also have such a fear that my isolation be broken through, and I no longer be the head and ruler of my universe. I am in great terror of your understanding by which you penetrate into my world; and then I stand revealed and I have to share my kingdom with you.

I am lonely, yet not everybody will do. I don't know why, some people fill the gaps and others emphasize my loneliness. In reality those who satisfy me are those who simply allow me to live with my 'idea of them'. How wrong it is for a woman to expect the man to build the world she wants, rather than to create it herself?

Life is a process of becoming, a combination of states we have to go through. Where people fail is that they wish to elect a state and remain in it. This is a kind of death. I postpone death by living, by suffering, by error, by risking, by giving, by losing.

Do not seek the because - in love there is no because, no reason, no explanation, no solutions.

There are two ways to reach me: by way of kisses or by way of the imagination. But there is a hierarchy: the kisses alone don't work.

Too late for changes, too late perhaps for explanations and ideological webs, but the love goes on, the love goes on, blind to laws and warnings and even to wisdom and to fears. And whatever that love is, perhaps an illusion of a new love, I want it, I can't resist it, my whole being melts in one kiss, my knowledge melts, my fears melt, my blood dances, my legs open.

Anais, I don't know how to tell you what I feel. I live in perpetual expectancy. You come and the time slips away in a dream. It is only when you go that I realize completely your presence. And then it is too late. You numb me. [...] This is a little drunken, Anais. I am saying to myself "here is the first woman with whom I can be absolutely sincere." I remember your saying -"you could fool me. I wouldn't know it." When I walk along the boulevards and think of that. I can't fool you - and yet I would like to. I mean that I can never be absolutely loyal - it's not in me. I love women, or life, too much - which it is, I don't know. But laugh, Anais, I love to hear you laugh. You are the only woman who has a sense of gaiety, a wise tolerance - no more, you seem to urge me to betray you. I love you for that. [...]

I don't know what to expect of you, but it is something in the way of a miracle. I am going to demand everything of you - even the impossible, because you encourage it. You are really strong. I even like your deceit, your treachery. It seems aristocratic to me.

What we are familiar with we cease to see.

A startingly white face, burning eyes. June Mansfield, Henry's wife. As she came towards me from the darkness of my garden into the light of the doorway I saw for the first time the most beautiful woman on earth.

Years ago, when I tried to imagine a pure beauty, I had created an image in my mind of just that woman. I had even imagined she would be Jewish. I knew long ago the color of her skin, her profile, her teeth.

Her beauty drowned me. As I sat in front of her I felt that I would do anything she asked of me. Henry faded, She was color, brilliance, strangeness.

Her role in life alone preoccupies her. I knew the reason: her beauty brings dramas and events to her. Ideas mean little. I saw in her a caricature of the theatrical and dramatic personage. Costume, attitudes, talk. She is a superb actress. No more. I could not grasp her core. Everything Henry had said about her was true.

By the end of the evening I was like a man, terribly in love with her face and body, which promised so much, and I hated the self created in her by others. Others feel because of her; and because of her, others write poetry; because of her, others hate; others, like Henry, love her in spite of themselves. A startingly white face retreating into the darkness of the garden. She poses for me as she leaves. I want to run out and kiss her fantastic beauty, kiss it and say, "You carry away with you a reflection of me, a part of me. I dreamed you, I wished for your existance. You will always be part of my life. If I love you, it must be because we have shared at some time the same imaginings, the same madness, the same stage.

Anais found the reality of June better than Henry's stories about her. Having convinced herself that she and Henry would be lovers only of each other's writing, Anais now convinced herself that she was physically in love with June. This was because she wanted so much to be important in June's life that she would have done anything to ensure it.

(adaptate sau pur si simplu citate din Anais Nin, Henry Miller si scrisorile lor comentate)

Just to smile and hold my head up high

Cum să-i explici lui BonJovi că alegi Rock the City? Nu-i explici. Taci şi faci comandă la acelaşi preţ de Golden 3 Days Full Pass. Dar cine ştie. Poate vânzările pe blogul de lucru manual se menţin aşa şi merg şi la Bon Jovi. Şi Rome în august? Mai adaug 10 zile la mare şi mai presar câte un weekend, aşa, lejer la munte şi pot spune că vara asta îmi sună bine.

...and it's o'clock...good morning and I love you, Lizze!

I like nonsense, it wakens up the brain cells

(tumblr)

Damaged people are dangerous. They know they can survive. Găsesc acest lucru puţin înfricoşător. Dar dintr-un alt unghi, e motivant aşa.  

---

Citesc şi fac brăţări. Beau cola şi mănânc prăjiturele cu nes. Citesc.  

 -- 

 Nevralgie paralizantă. Am un milion de temeri şi cumva zâmbesc.  În ce harababură e lumea mea! Eu bântui şi sunt bântuită cu adevărat. Nu accept să înţelegi marile libertăţi şi să te împiedici de mici obstacole. Trezeşte-te tu, şi vindecă-te. Şi speră să mai ai ce salva şi iubi.  

 -- 

 Mă simt atât de plină de tine. Şi ţip în gura mare adoraţia asta stupidă. Un imens ecou al fiinţei mele mă face surdă la tot restul lumii. Faire l'amour. Impulsul momentului. Nu-i aşa că nu mă recunoşti? Mi se învârt cuvintele în frazele cărţii. Not fair. 

 -- 

 Vino, sărută-mi mâna şi invită-mă la o cafea! 

--

N-am avut timp să te iubesc.

Postare nouă

Mă îngrop în lucruri care nu-mi dau voie să gândesc prea mult. Uit tot şi mă trezesc plângând fără să ştiu de ce. Acum câteva nopţi mi-am pierdut sufletul în două beri prea negre şi un pahar de vin prea roşu. Există oameni care se sacrifică pentru a nu mă lasă sigură când gândurile negre pot face ce vor cu mine. Există cel puţin un om care ar sta cu mine până când ar fi sigur că sunt safe. 

 Mă scutur şi clipesc în soare. Beau prea multă cafea şi în casă miroase a spirt. Am holul plin de mărgele de lemn. Şi încălţările musafirilor sunt ţintă sigură în a primi biluţe colorate de lemn din partea pisicii mele.  Dar nu prea am musafiri. Locuiesc într-o casă prea mare şi prea goală.  

 Mă iubeşte. Nu m-am îndoit de asta niciodată. Şi nu că nu ar fi deajuns ci doar câteodată preţul e prea mare. Tu. 

 Blogger played a trick on me. Vineri 13, blogger a şters temporar toate postările publicate de două zile încoace şi a fost doar in read only mode. Aş fi vrut să fie la fel de simplu şi pentru mine.  

What does that even mean?

E prima dată când îmi port ochelarii de soare pe ploaie. Azi dimineaţă.

Am senzaţia că viaţa mea se hotărăşte în lipsa mea, că oameni care n-au dreptul iau deciziile grele ca pe o joacă. Am premonitii negre şi doare neputinţa de a schimba ceva. Neputinţa mea.

Îţi cunosc paşii spre despărţire. Nu-i prima dată. Îţi ştiu depărtarea de mine, resemnarea şi căderea. Nu-i prima dată.

Trist e că niciodată nu am reuşit să te părăsesc. Eşti primul om care mă părăseşte el pe mine cu doar senzaţia că este el părăsit. Ciclic. Şi degeaba, aş spune... Dar aşa spune orice om părăsit...

M-aş sacrifica ploii ăsteia cu o răceală cruntă care să-mi spele memoria şi planul, trecutul şi speranţa de viitor. M-aş sacrifica sfârşitului ăsta cu o moarte care să cureţe lumea de mine.

În lumea mea ideală m-ai fi sunat la 8 jumate după doar două ore de somn. În lumea mea ideală te-aş fi pus pe speaker şi glasul tău cald ar fi inundat fiecare colţ al biroului. În lumea mea ideală mi-aş fi suflat nasul dramatic la fiecare două minute în timp ce tu mi-ai fi făcut declaraţii hotărâte şi serioase. În lumea mea ideală mi-aş fi dat seama că nu mai suntem aceiaşi şi că pe ăştia doi, reflectaţi în geamul oficiului, lumea încă nu i-a cunoscut. Şi e timpul să-i cunoască.

It's a slippery slope

(foto)

Folosesc din ce în ce mai puţine cuvinte. Răspund la telefon şi zic doar alo, bravo, bine şi da. La întrebările care aşteaptă răspunsuri mai complexe de-atât, tac. Într-un sms completez şi cu 'ai grija'. Într-un mail scriu 'be safe'. Îmi sună a despărţiri. Toate. Sfârşituri calme.  

 În somnul de 12 ore de ieri am plantat restul cuvintelor pe care am de gând să le culeg în somnul de azi după amiază şi să le pregătesc frumos pentru începuturi. Începuturile cer cuvinte multe.  

  

 Dacă pe la mijloc totul se bazează pe cuvinte aranjate în mailuri, în sms-uri, în telefoane şi ferestre de mess, şi dacă acestea nu fac alceva decât să tacă atunci ne îndreptăm spre sfârşit. Când te bazezi pe un cuvânt şi nu-l primeşti e ca atunci când ajungi la sfârşitul cărţii şi vezi că ultimele două pagini sunt rupte.  

  

 Când vorbesc cu tine e ca şi cum primesc a fortune cookie. Şi-apoi taci. Si eu raman goala, like after opening a fortune cookie and finding nothing inside.  

After all, things change, so do cities... people come into your life and they go...

Who waits forever anyway?

 Disperarea dă insomnie şi plâns, nefericirea dă stare de somn şi visare. Fericirea dă energie inepuizabilă. O stare de răceală se joacă insistent cu ideile mele. O ceaţă densă şi confuză pluteşte-n cap, un nas roşu ţipă după şerveţele şi tâmplele zvâcnesc a fierbinte.  

  

 Nu ştiu cine eşti pentru că nu vorbeşti. Nu zici, nu ceri şi nu întrebi. Taci. Aştepţi să-mi treacă şi scapi farmituri dintr-un cozonac uscat. Atitudine care mă îmbolnăveşte.  

  

 Mă culc. Să dorm mult mult şi să mă trezească cineva care să întrebe şi să se agite, să lupte şi să rezolve, să vorbească şi iubească.  

Joc murdar

La fel ca dans murdar. Plin de sexualitate rafinată. Arbitru incorect. Un jucător cu ale sale cărţi pe faţă. Altul schimbând regulile. Strigă "sec" şi aruncă mână de cărţi. Cu faţa în jos pentru că fiecare dintre ele minte. O pereche de dame. Nu ştie să joace cu o pereche de dame. O damă în fiecare combinaţie. Poker face.  

 Intri în joc cu inima uşoară. Pregătit, vesel şi cu speranţe de victorie frumoasă. Termini falit, dependent de a vrea încă o şansă. Cauţi fise, chipsuri, bani. Contul arată 2.88. Caseria s-a închis devreme azi, neonul cazinoului pâlpâie şi ceilalţi jucători aşteaptă zâmbind. Fluturând din gene. Pleci jurând că nu o să mai joci. Joc compulsiv sau joc de şansă patologic, este o tulburare de control al impulsurilor. Negarea. Prima fază. 

  

 Eu n-am de unde să ştiu. Nu joc. 

Cobweb

Migrene strânse în jurul gândurilor dau nopţii o culoare bizară. Nici gustul cafelei nu salvează situaţia. Senzaţia.  Calm, vindecă-mi starea cu îmbrăţişări şi linişte. Sau muzică.

 Joc domino cu pătrăţele de ciocolată amăruie. În fructiera de pe masă am un strugure imens, două banane, un măr roşu şi două tomate. Puteam să scriu un măr şi două roşii dar analgezicul mi-a amorţit şi ideile. Când un copil se dă om mare, insistă şi se autoproclama, promite, cică dovedeşte şi se bate cu pumnii în piept, am învăţat să dau din cap încet şi să zâmbesc. Mergând cu spatele. Back in my safe zone.

 Ştii ce mi-ar răscoli acuma simţurile? O minciună.  

Audioslave. Enjoy...

Audioslave - like a stone de vmedina27

Memory box

(foto)

Păcat că fiecare lucru păstrat ca amintire  pe lângă amănuntul frumos, senzaţia de bine şi bucuria întâmplării ţine în el regretul. Regretul că a trecut, regretul întâmplărilor următoare sau orice altă urmă de suferinţă bizară legată oarecum de trecutul lui. 

 Cutia cu amintiri frumoase. Obiecte vechi din copilărie, bijuterii primite, gablonţuri, scrisori, plicuri rupte, şnururi de lână, jucării stricate, eşarfe parfumate, pietre scrise cu dermatograful din geantă, brăţări de aţă, un breloc, pixuri terminate, şerveţele, o lentilă de ochelari, o lumânare arsă, un pumn de boabe de cafea, un tub metalic, nişte nasturi, insigne ruginite, un pătrat de piele întoarsă.  

 Crezi că deschizând cutia îţi aminteşti doar lucrul frumos, momentul fericit şi zâmbetul din ziua aia care te-a făcut să păstrezi şi preţuieşti obiectul. Nu-i deloc aşa. Zâmbeşti, îţi aminteşti, oarecum retrăieşti momentul frumos ca mai apoi să te infunde-o stare rea de tristeţe. Din nenumărate motive din care cel puţin unul legat de amintirea aia. 

 M-a întrebat ieri Hellen de unde am masca veneţiană de pe perete. De la Veneţia, evident. Am zâmbit larg amintindu-mi despre cum arăta Veneţia într-un decembrie cald şi însorit. Şi-apoi m-au tăbărât gândurile negre de la întâmplări petrecute trei ani mai târziu.  Aceeaşi persoană. 

  

 Am hotărât să îngrop amintirile adânc. Tu cine ziceai că eşti? 

Uneori, nu te iarta nici cei care te inteleg.

*Vasile Ghica

 Unii se întreabă despre cine scriu, alţii se întreabă pe cine iubesc. Câteodată şi cei sau cele despre care scriu se recunosc târziu. Intodeauna cei sau cele pe care i/le-am iubit, au ştiut. 

 Îmbrăţişările în care mi-aş fi dorit să fiu azi s-au întâmplat, totuşi, în lipsa mea. Dar le-am simţit.  

 Un om e singur, un om e nefericit, altul iubeşte de departe, iarăşi. Sunt oamenii din jurul meu. Tu eşti omul din mine.  

 Seri calde cu Unforgiven în difuzoare şi prieteni buni desenând baloane. Suc de fructe de pădure şi idei de romane. Le cer zâmbind idei şi tac brusc şi serioşi. Eu o iau ca şi compliment. Ei sunt oamenii care mă anunţă ce se întâmplă în lumea largă ştiind că în lumea în care trăiesc eu nu ajung cutremure, tsunami sau crimele politice. Ele sunt femeile frumoase care mă scot la cafea să-mi zâmbească cald şi să-mi gătească paste carbonara în seri de bârfă şi planuri celebre. Ei sunt bărbaţii frumoşi care iubesc bucuroşi sau trişti şi ştiu cum să-şi împărtăşească frumos trăirile. Ele sunt femeile frumoase care plănuiesc petreceri în pijamale pe canapele mari cât o cameră întreagă. Ei sunt prietenii mei cu care împart lunile pline, vremea întunecată şi ploioasă, sticlele de wiskey sau bere, cafelele imense cu mult lapte şi poveştile de dragoste.  

Cu tine fiecare rasuflare.

Hallucinations and irregular heartbeat from caffeine overdose

(tumblr)

Gânduri răcoritoare şi nas înfundat. Încet încet ne obişnuim cu soarele de primăvară şi ploaia rapidă şi zgomotoasă mai mult ne bucură decât ne sperie. Ne trezim la un alt ritm de viaţă, revine insomnia şi clipitul prea des de la lumina puternică.  

  

 Mi se învârt idei ciudate şi cuvinte nebune. Mi se învârte dragostea pentru tine în stomac. Mi-a fost dor tare de tine. Încă îmi este. Te-am căutat la mare, te-am căutat în trei gări diferite, te-am căutat în cafenele zgomotoase şi grupuri de oameni veseli. Te-am găsit într-un sfârşit acasă, aşteptându-mă îngrijorat.  

  

 Colecţionez zile promise. Promit zile de colecţie. Uit cine sunt şi de ce. Îmi aminteşti blând, lăsându-mi bileţele pe birou înainte de plecare.  

  

 Plăcile de vinil. Jeleuri şi bezele. Aracet şi şerveţele. O fustă lungă. Un inel şi-o geantă. Brăţări de aţă. Lanţul şi gluga. Pisica, torsul şi fereastra deschisă. Buchetul mare de lăcrămioare şi cafea fierbinte. Sighişoara. Hanul Piraţilor. Iulie şi august.  

  

 M-am întors. Nu mai plec. 

Nisip rece

    Minivacanţă veselă şi edificatoare. Face to face cu Vama Veche. I-am zis adio scurt şi rece. Apoi cu faţa la mare i-am zis un te iubesc pentru totdeauna.  

   Adio pentru că marea o pot iubi şi în altă parte. N-am să vă zic de oameni răi şi urâţi sau de cei care încearcă prea mult să se integreze şi-s prea evidenţi sau de cei care nici nu au ce căuta acolo. Oamenii care nu au înţeles Vama Veche. Ei au stricat-o. I-am zis adio pentru că în 24 de ore am auzit exact 5 melodii rock şi alea la Stuf, la răsărit. Pentru că dacă Vama Veche înseamnă doar rasta, gandja, dreaduri, dnb, dubstep şi fumat, atunci eu nu o înţeleg şi nici nu-mi place. Nu înţeleg termenii, muzica, formaţiile româneşti care cântau pe scena de acolo muzica plină de gj-uri şi dj-uri, Goblin-ul plin jumate de oameni care dansau cu plăcere şi jumate zbierau şi incomodau pe ceilalţi pentru că le place ideea că dnb-ul îţi permite să ţopăi fără noimă şi ei asta făceau; dacă îi întrebai ce ascultă nu aveau habar nici că Şuie cântase până acum 10 minute sau că remixul respectiv va dura alte 20, pur şi simplu dădeau din mâini şi picioare.   

    M-am plimbat şi i-am zis adio în toate colţurile ei. M-am oprit fascinată de acorduri rock în mijlocul drumului şi căutam terasa pentru că acolo m-aş fi îngropat dacă era. Era doar o maşină cu geamul deschis şi fără şofer. Un om frumos s-a urcat în ea şi a plecat. Cu terasa mea. 

    Minivacanţa mea la mare a fost superbă pentru că m-am întâlnit cu multă lume cunoscută şi frumoasă, pentru că am cântat la foc de tabără, cu chitări şi valuri, cu sticle de bere ce se dau din mână în mână precum chitările, cu melodii cântate de zeci de voci odată şi feţe zâmbitoare luminate de flăcări, cu nisip în tenişi şi răsărit fără soare, cu shaorma împărţită cu câini mari şi blânzi şi cu Olteanca roşcată şi veselă, pe care am găsit-o într-o îmbrăţişare exact acolo unde am lăsat-o asta vară, pe plajă.     

    Nisipul, valul, focul de tabără, cortul, chitara, răsăritul şi rockul. Combinaţia perfectă care a dispărut din Vamă şi pe care am de gând să o inventez în altă parte.