Despre dragoste şi declaraţii

După ce m-am gândit de una singură, am răsucit priviri şi sentimente, am tremurat şi plâns isteric, am râs nebun, am tras concluzii. Exact acuma îmi trebuia concluzia asta.

Prieteni buni prinşi în examene şi planuri. Puf, senin, trece de probe şi ştie el mai bine decât acuzaţii dulci şi fals îngrijorate. Până şi eu ştiu mai bine. Cip e calm şi frumos. Ce dor îmi era de glasul lui să mi se adreseze mie. Mie, mie. Aşa cum recita acum două ierni, în faţa unei sobe de teracotă versuri sau îmi ţinea discursuri pasionale gesticulând din mâna cu mănuşă fără degete. Dina apare şi dispare. Fericica. Toţi absorbiţi de ale lor.

În acest context eu m-am dus lejer, l-am luat de guler şi m-am pierdut în cele mai clişeu declaraţii. I-am zis că îl iubesc cel mai mult, cel mai foarte mult, foarte cel mai mult, cel mai foarte tare mult, că nu-mi văd viaţă fără el, că îl vreau şi că m-am îndrăgostit din primul moment în care l-am văzut. Atât am putut scoate. Atât am putut declara. Clişeu după clişeu. Declaraţii învechite şi spuse de milioane de oameni înaintea mea, neoriginale şi nici măcar aproape de tot ceea ce simt. Atât am putut să-i spun. I-am spus că îmi tremură stomacul când îmi zâmbeşte chiar şi acum după ce au trecut ani de când l-am văzut prima dată, că nu mă satur să-mi şoptească diverse în ureche. I-am spus că îi iubesc lobul urechii, stratul fin de sudoare de pe umărul drept când îl muşc, gustul parfumului pe pielea gâtului lui, palmele şi urma lor pe mine, buza de sus, contracţiile abdomenului când îl ating, urmele unghiilor pe omoplaţi, respiraţia, tonul serios când spune Oana, părul prea lung şi mirosind a ploaie. I-am spus că nu pot să trăiesc fără zâmbetul lui somnoros dimineaţa, modul lui ciudat de a dormi înfăşurat în pilota mea galbenă, gelozia lui nejustificată şi cretină şi modul dulce în care mi-o aduce la cunoştinţă, buza de jos şi gustul ei, mişcarea genelor când îi sărut ochii, culoarea privirii lui... Nu s-a blocat. Niciodată nu se blochează. Bărbatul ăsta trebuie dat/luat ca exemplu!
LE: Clişeele au devenit clişee pentru că funcţionează...

Rainy jazz

 (foto)

Mă alint. Camere înalte şi răcoroase. Îţi stă bine când bei cafea... ai un aer sofisticat şi serios. Dacă tu vreodată ai putea avea aer sofisticat şi serios, îl ai când bei cafea... Îmi place că am lăsat salteaua pe jos, şi pernele întinse pe parchet. Camera asta arată a noi de la primul colţ de poster până la lampadarele de hârtie, de la primul sunet de talgere atinse din greşeală până la ultimul mieunat alintat, de la prima aromă de parfum bărbătesc până la mirosul cafelei fierbinţi...
Am coborât cât erai în duş şi ţi-am luat covrigi calzi şi biscuiţi înveliţi în ciocolată. Părul meu e ud de la ploaie, părul tău e ud de la duş.
Propun să nu ieşim din casă până luni. Propun să lenevim la filme, să ne iubim puţin mai intens din cauza ploii şi să gătim mâncăruri cu denumiri bizare. Acum îmi cânţi întins pe podea privindu-mă cu capul înclinat...

Furtuni

Oraşul tău e inundat! Unde ai să pleci?
 Mulţumesc pentru că mi-ai promis că ai să calci în picioare pe oricine va încerca să mă rănească. Ai spus-o cu ton serios şi grav. Te-am crezut.
 Faci natural schimb de reguli cu mine. Accept. Orice.
 Să treacă săptămâna viitoare. Să treacă.

227, 66, 52

 (foto)

Azi e frig şi nimic nu mi-a ţinut de cald. Ce faci când omul pe care îl iubeşti nu ştie să fie iubit? Oftezi. Prietenului cel mai bun. Ce faci când prietenul cel mai bun nu ştie să fie prieten foarte bun? Oftezi. Unui om obişnuit să te vadă oftând. Obişnuit să te iubească oftând. Ce faci când omul obişnuit să te vadă oftând îţi promite să te convingă că ştie să fie şi iubit şi prieten? Nu-l crezi şi te întorci oftând la iubitul tău care nu ştie să fie iubit şi la prietenul tău care nu ştie să fie prieten.  

 Eu n-aş mai vrea prieten bun. Eu n-aş mai vrea iubit. În câte o fantezie clişeu, şi-aş fi ipocrită să nu recunosc, îmi transform prietenul în iubit şi iubitul în prieten.  Se întâmplă când nu pui reguli şi crezi că viaţa poate fi frumoasă, simplă natural. Oh, no, Maurice, you look so stupid, Maurice!   Dacă eşti iubitul meu, nu încerca să fii prietenul meu. Dacă eşti prietenul meu, nu încerca să fii iubitul meu. Nu iese! Asta nu înseamnă că un singur om nu poate acoperi nevoia de iubit şi prieten pentru o viaţă întreagă. Poate. Dar de la început.  Repetă după mine: Nu-mi pasă!!  
 Cu femeile nu se întâmplă niciodată aşa. Eu mă apuc din nou de iubit femei. 

Voodoo hug

 (foto)

Trăiesc prin tine. Nu de acum ci de mult timp. Tot ce mi se întâmplă, mi se întâmplă prin tine. Cărţi delicate dau senzaţie de prea dulce şi eu vreau doar să mă tragi încet de o şuviţă de păr ud. 
 Casa mi se pare supraîncărcată. Mi-am făcut un plan să arunc multe. Restul le strâng şi le duc în pod la ai mei. Lângă celelalte capitole din viaţa mea. Tot ce am nu încape nicăieri. Tot ce vreau să am încape în rucsacul meu verde. 
 Fără absolut nici un motiv, azi m-am gândit la centuri din piele, odorizante de cameră şi fond de ten. Nu-mi doresc nici unul din lucrurile astea. 
 Iarba din parc e udă de la ploaie. Cred că mi-ar plăcea să mă plimb desculţă. 
 Cândva şi cumva trebuie să mă opresc din oftat. Fiecare gând al meu te iubeşte. Fiecare mişcare te îmbrăţişează.

Marea vindecă

   După o lungă perioadă grea am reuşit să îmi păstrez un zâmbet la suprafaţă menit să-nlature întrebări şi griji nesincere sau neimportante. Aveam nevoie de impulsul de a începe să reconstruiesc interiorul, s-astup răni, reinventez bucurii şi exersez veselia. Încă tresar nervos la zgomote puternice şi mă sperii când visez că eşti lângă mine şi de fapt nu eşti.
   Zilele astea am fugit la mare să mă conving că viaţa e frumoasă. Şi m-am convins. Viaţa are altă culoare privită prin fundul paharului de bere transparent pe care s-au lipit bucăţele de scoici. Viaţa are alt gust cu soarele în ochi, pe piele şi în suflet. Viaţa are alt miros când asculţi glasul valurilor sărate, stând în fund pe nisip şi negandind la nimic. Viaţa are alt sunet când vântul îţi flutură părul ce ţi s-a uscat sărat.
   Pe cort mi-a fluturat cartonaşul cu Peninsula Coke Live de anul trecut. 
   Am respirat sărat, am plâns fierbinte şi te-am iubit. Câte o dată pentru fiecare fir de nisip, câte o dată pentru fiecare jumătate de scoică pe care călcam, câte o dată pentru fiecare pală de vânt ce mă bronza şi câte o dată pentru fiecare rază de soare ce îmi intra în ochi. 
   Te-am ţinut strâns de mână două zile şi-o noapte. Te-am lăsat să mă plimbi tot campingul în căutarea pisicilor, să mă ţii în braţe pe băncile de lemn de la terasă, să-mi muşti umărul ars de soare şi să râzi de engleză mea tremurată. Ştiu că cel mai mult ţi-a plăcut îmbrăţişarea din apă. 
   Promisiuni. M-am întors. O să ne întoarcem.

Gânduri razna.

 Mi-e poftă de hotdog. Există în Galaţi un loc unde se poate mânca hotdog?
 Nu înţeleg cum la un event Metallica în Scena Cafe să vină doar 8 oameni. Eu şi 7 băieţi cu părul relativ lung. Un event la care s-au proiectat concerte Metallica, s-a băut tequila din partea casei şi bere din partea lui Blizz. Cum să vin doar eu cu 7 băieţi?? Doar 8 oameni din oraşul ăsta ar participa la un event Metallica? Exact atâţia au participat. Încă 8 n-au avut cum să ajungă şi alţi 8 nu ştiau de event. Clar.
 Îmi doresc o maşină de cusut, o braţară pentru gleznă şi un inel pentru picior, şlapi şi să mă bronzez. Toate de ziua mea. 
 Mi-a fost azi frig şi vânt. Frig şi vânt bun cum îţi este de obicei dimineaţa la răsărit pe malul mării. Frig şi vânt bun.
 M-am gândit la toate maşinile pe care le-am condus. O să scriu într-o zi despre ele. M-am gândit la toate pisicile pe care le-am crescut. Despre ele am scris. 
 Brăţări negre şi cercei din cerculeţe. Pentru târg.

I wish that I could move but I'm exhausted

 Când furtuna trece şi lucrurile intră la loc în tiparul normal, obişnuit, începi să uiţi, nu să te vindeci. Te relaxezi treptat, uiţi să evaluezi pagubele, îţi dai seama că face bine să uiţi, încerci să faci orice să uiţi. Şi uiţi. Odată cu gândurile negre, motivele răzvrătirii, punctul maxim al furtunii sau pur şi simplu durerea, odată cu ele uiţi şi planurile şi promisiunile făcute de tine ţie, puterea pe care o simţi scrâşnind din dinţi, strângând din pumni şi realizând cine eşti şi ce meriţi, imaginea cu tine acolo unde îţi doreşti, ştii că meriţi şi poţi să fii. Respiraţia ţi-a revenit la normal, o minimă stare de siguranţă te mângâie confortabil şi o schimbare pe care nu ai cerut-o dar ţi s-a părut de neevitat şi exact ceea ce se impunea brusc, instantaneu şi deodată, acum pare greu de realizat, obositoare şi cu prea multe victime colaterale. De aceea ai nevoie de ceva să-ţi amintească de ce ai luat decizia schimbării, ce meriţi şi cât eşti dispus să faci că să primeşti viaţa pe care ţi-o doreşti. Ai nevoie de ceva să-ţi amintească visul abandonat, ce poţi face dacă ţi-ai urma înstinctul schimbării şi cât de departe ai ajunge. Ai nevoie de orice. Altfel e doar un post pe un blog. La fel ca cel de joi, 11 octombrie 2007... De-atunci e timpul. Ar trebui să închei socotelile şi să plec.
 Diferenţa e că mă cunosc mai bine acum şi ştiu cine sunt.
 
 Bucureşti, Cluj, Peninsula, Hungaroring, Imola, Sibiu, Viena, Amsterdam şi Praga, Vama Veche, golful ascuns din Năvodari şi Alba Adriatica, Sighişoara, Szighet şi Timişoara, mare, munte, iarbă, nisip şi mansarde. Femei.

Asculta mai multe audio Muzica

I'd put together everything that's broken

M-am simţit parcă a fost ziua mea. Oameni nebuni care m-au găsit oricât şi oriunde m-aş fi ascuns. Să-mi zică că mă iubesc. Să-mi dea Incest de Anais Nin împachetată în hârtie cu balerini şi lipită cu scoci rezistent la temperatură mare. Să-mi facă cadou brelocuri cu numele meu. Luiza. Sau tricouri special făcute pentru mine. Să-mi aducă prăjituri cu multă cremă de ciocolată convinşi (pe bună dreptate) că de asta am nevoie. Există oameni gata să străbată oraşul după miezul nopţii doar că să mă ţină în braţe. Sau oameni care într-un mail mi-au readus sentimente şi amintiri de-acum mulţi ani. Ieri nu a fost ziua mea. Ieri a fost doar ieri. Ieri am primit mai mult decât aveam nevoie, mai mult decât credeam că merit.

E timpul să invocăm Frappe-urile! Nes Frappe-urile!

Sunt puţin extenuată. Îmi cer scuze. Beau ceai cald de mentă. Apoi bragă rece în pahare imense. 
 Am nevoie să mă simt cea mai importantă. Am nevoie să ştiu că sunt cea mai importantă. Trebuie să primesc doze de încredere în mine din privirile tale, din zâmbet şi din sentimentul neîntrerupt că-ţi pasă. N-ar trebui să fie greu. 
 E-atât de greu sentimentul şi-atât de negru încât încearcă să răzbată, să-mi tăie orice fel de rezistenţă fizică. Genunchii îmi cedează când nu te-aştepţi, gleznele sunt inflamate de pişcături de ţânţari, migrene din senin, strănut şi tuse de la aer condiţionat, o greaţă permanentă şi urâtă.
 Mi-am adunat puterile şi ieri am făcut un plan de bătaie plin de lucruri frumose şi bune: picnic, căpşune, poze, sandvişuri, umbră, iarbă, locuri pline de amintiri. Şi-am luptat. Dozele de cola s-au răsturnat pe mine, cutia cu căpşune în geantă, totul era dulce şi lipicios. Şi-am luptat. Am spălat portofelele cu şerveţele umede, m-am fotografiat spălându-mi geanta în fântâna arteziană ce aruncă apa în sus, am făcut poze multe multe...
 Gata... rezervele de veselie terminate... mă sprijin moale pe ajutoare...
 Tricouri noi cu Guns şi Korn, discuţii calme cu Blizz, gel calmant pentru glezne, colecţie de cutii de chibrit speciale, promisiuni şi declaraţii, coincidenţe zâmbitoare, compotul rece de ananas. Arme am. Mă lupt în continuare. 
Vreau să o ştiu pe derost. Aproape o ştiu. Vreau să o ştiu perfect.  Dina acum doi ani. Mie.

Către închisoare

Există un buton
trebuie să existe
pentru nori în formă de pitici de grădină
cu pipă (musai cu pipă!)
femei cărora le plac
viorile, fumul de ţigară şi pielea bronzată
cer
bărbaţi pierduţi şi găsiţi în halba de bere
cu barbă cu tot.

Albastrul meu nici n-ar izvorî din tine dacă n-ai vrea
dar pisicile se întind încă pe balustradă
şi încă au burţi calde
şi lăbuţe amuzante.
Iar în palma ta ar arăta bine doi ochi verzi.

La magazin nu se găseşte ceai dulce de banalităţi
şi să le culeg eu – îmi sângerez degetele
până la urmă nici nu ştiu dacă merită
iar dumnezeu, în pijamale şi cu ochelari, stă
calm pe verandă şi bea o cafea
cu o curtezană frumoasă într-o cămaşă scurtă
-asta ca să nu zic curvă-
ea îi citeşte poezii despre o blondă si-un brunet
care se sărută lângă un stâlp de telegraf
şi încet vine toamna.

 

Algocalmin

 Pentru că nu mai am cuvinte şi pentru că mă întrebaţi prin comentarii, sms-uri şi telefoane şoptite, prin mailuri îngrijorate, am să va mulţumesc şi am să mă îngrop azi în cuvintele Angelei. Ea are ceva bun de spus despre fiecare sentiment trăit de mine, de oricine.

Nu interpretaţi şi nu presupuneţi. Sunt doar Aparenţe.

Cât de mult ne înşelăm crezând că lucrurile sunt ceea ce par. E mai simplu aşa, să luăm de bun ce vedem. În fiecare om există un actor.  Conştient sau nu, exersăm zi de zi rolul care credem că ni se potriveşte. Cu cât ne gândim mai mult la felul cum ne privesc ceilalţi,  cu atât riscăm să greşim mai mult. Dar şi ceilalţi fac acelaşi lucru. Naturali suntem doar atunci când încetăm să ne raportăm la ei. Viaţa e un şir de descoperiri - în noi şi în lumea noastră. Inevitabile dezamăgiri, dar şi nesperate revelaţii.  Când ochii noştri vor învăţa să vadă dincolo de aparenţe,  realitatea va fi mai aproape de noi.
 
 Probabil am ajuns la fundul Paharului răbdării. 

Din timp în timp ceva trebuie schimbat. Pe lângă adaptarea continuă pe care o exersăm vrând, nevrând, sunt acele schimbări care ne scot din ritm si ne solicita mai mult. Pentru ele, niciodată nu suntem pregătiţi. Pentru că nu e nimic de planificat. E doar un pahar al răbdării care se umple. Apoi, totul o ia de la capăt. Pe lângă experienţă pozitivă şi aparenta siguranţă  ducem cu noi tristeţea fiecărui eşec şi decepţii de-o clipă. Adunate în timp, ele alcătuiesc trecutul fiecăruia.
 
 Şi am avut noroc de tine. Mare noroc de umărul tău.
 Umărul acela. Al tău. Mi-e bine când mă gândesc că există. Un prieten tăcut, care ştie să asculte. Un reper de nădejde, ce şi-a dobândit semnificaţia în timp.  Umărul acesta. Al meu. Pe care ştii că îl găseşti chiar şi atunci când nu-ţi sunt în preajmă.  Până la urmă, totul se rezumă la încredere. Ca o convenţie tacită, în care fiecare ştie ce are de făcut.  Umărul tău seamănă cu tine.
 
 Adio lucrurilor urâte din viaţa mea fără cuvinte suplimentare. Rămas bun amintirilor frumoase. Şi cubul Angelei pentru lacrimile din ochii domnişoarelor, ieri.
Nu ştim mâine de la cine va trebui să ne luăm rămas bun. Întotdeauna dureros, întotdeauna nedrept. Nu ştim câte despărţiri pot să încapă  în sufletul unui om. Dar ştim că fiecare plecare lasă un gol. Care nu poate fi acoperit cu nimic. Oamenii trebuie preţuiţi astăzi. Trebuie căutaţi, ascultaţi, înţeleşi şi iubiţi. Astăzi. Pentru că mâine nu ştim ce va fi.  Nu plecăm în ordinea în care am venit. De cele mai multe ori, despărţirea vine înainte să reuşim să punem totul în ordine.  Fără să avem de ales. 
 
Şi vreau să închei frumos. Unde gasesc bilet de vacanţă? Vacanţă pentru a iubi.
 Nimeni nu ne poate da o vacanţă pentru a iubi.  Lucrurile se suprapun astfel încât  niciodată nu poţi spune: astăzi voi fi îndrăgostit şi atât. Ce poate fi mai frumos decât să simţi cum îţi bate inimă atunci când, de fapt, ai atâtea de facut. Să te bucuri pentru fiecare clipă în care poţi fi alături de sufletul drag. Să alergi căutându-l să tresări aşteptându-l. Să-l cauţi în fiecare chip, să-l găseşti în tot ce te înconjoară. Iar când, în sfârşit, e lângă tine, să te simţi cel mai bogat om de pe pământ. Şi apoi să o iei de la capăt. Dragostea ştie când să vină. Nu trebuie decât să o primim. 
 
  <

Ceea ce nu se vedea...

 Povestea cu tumoarea e una cruntă. Nu, nu sunt bolnavă, asta mai lipsea. Sunt în convalescenţă sentimentală deşi doare şi fizic. Ştiu c-o să treacă, că o să-mi revin. Că ce era stricat şi nelalocului a fost înlăturat, tăiat şi extirpat. Ştiu că acum respir curat şi liber, ţin capul sus şi pot fi eu oriunde şi oricând. Cu tratament îndelungat se şterg şi toate urmele de teamă, frică efectivă şi ameninţări. Se curăţă organismul. Mă vreau mai repede pe picioare. Mă vreau mai repede din nou cu energie, cu zâmbet şi iubind. Vreau un buton de fast forward. Dacă îl aveţi apăsaţi-l pentru mine. 
 Există o lume şi-o realitate ce eu o negam, şi renegam chiar din vocabular cuvintele şi semnificaţia lor... scandal, înjurături, bătăi, ameninţări... Cumva viaţa a ţinut să-mi demonstreze că există, că au gust amar şi că sunt greu de înlăturat. 
 Rămâne să mai treacă timpul, rămâne să mă vindec... rămâne să supravieţuiesc şi să mă nasc din nou...

Voi, cei ce mă urâţi, să jubilaţi...

  Pentru că ştiu că existaţi... puţini, absurzi şi plini de o invidie bizară... Vă dedic starea mea...
 Momente maxime de fericire sunt alternate de prăpăstii adânci şi fără fund în care cazi, cazi, cazi. Vara mea e neagră acum. Nu facem IBG duminică. Nu facem IBG curând. Acuma duc războaie prea multe şi prea grele, respir atât de greu şi doare cam tot. Întunecat, fără culoare şi miros... Gălăgie groaznică şi crampe urâte... Ameninţări şi stare de înec lent... Asfixieri şi cuvinte care nu se-aud.. repeţi repeţi repeţi... nici tu nu te auzi...Migrene şi comprese reci... Tuneluri strâmte...Senzaţie de claustrofobie...
 Pe fundul apei... dau din mâini spre suprafaţă...
 În mijlocul tunelului alerg pe un pietriş adânc spre o lumină...
 Într-un coşmar mă autoconving să mă trezesc...
 Cu mâna pe talpa fierului de călcat fierbinte şi-ncerc să o desprind...
 Înăuntru, vrând afară...
 Aici, vrând acolo...

Ends

It's all on myself so close your eyes, I don't wanna be turn out into stones... I'll give you a lighter and let you be gone...
Traces that are left ahead for the friend we love to death... Come on, don't... start falling on me now!

 Sunt expertă în a-mi inventa moduri de a fi fericită. Inventez situaţii şi-apoi le creez, inventez oameni şi-apoi îi cunosc şi iubesc, inventez locuri şi-apoi le găsesc şi mă bucur de ele, inventez zile şi-apoi le trăiesc. Tratez cu indiferenţă situaţii criză, neg realităţi negre şi nu aud nimic despre iminenţe sumbre. Nu las nimic să-mi strice momentul. Nici grija celorlalţi, nici indignarea celorlalţi şi nici prevestirea viitorului. Pot să vă conving că e frumos şi exact cum trebuie să fie, pot să vă demonstrez că trăind cu încredere, iubind frumos şi luând din totul înconjurător până la ultima picătură de lucru îmbucurător, toate vor merge spre bine.
 
 O mie de carduri mici şi colorate. Le-adun într-o cutie de pantofi să le citeşti cândva. Câtă încredere am eu în tine? O să fie bine. Fii serios! Ţi-a crescut părul. Vreau să iubeşti. Nu meriţi! Meriţi tot. Ştii prea multe. Gustul şi culoarea sângelui, gustul şi mirosul pielii, urma dinţilor şi ochii umezi. Unde eşti? Am emoţii. Ridică-mă de jos. Ţi-am zis că un gând conştient că deţii secrete superioare îţi schimbă perspectiva! Lasă părul! Şi eu o iubesc! Eşti cel mai tare! Eu mai mult... Sunt mândră, pe cuvânt. Eşti blând şi bun. E doar invidie. Zâmbeşte. Sunt aici. Cum, mă, să nu răspunzi pe două numere de telefon?? Mor. Iar m-ai salvat. Întreabă-mă! Nu pot! Ia-i flori! Nu mie!  Dă vină pe mine, e ok. Nu ştiam nimic. Nu cred pe nimeni înafară de tine. Felicitări. O calc în picioare dacă mai zice ceva. Triştii! Uite, oameni frumooosi! Tricoul meu are mai mult succes decât al tău! Uită-te la mine! Plâng. Sunt fericită. 

Asculta mai multe audio Muzica

Sliding, blinking, loving.

 Din click în click. Mă înconjoară bărbaţi frumoşi şi destepţi. Aproape zilnic. Biroul meu, ramses, G, Puf, concursul de IT, ne-au venit tricourile de la bestial, mă plimb desculţă prin parc, genţi, coca cola, netbook câştigat, Geenie, eu, eu, eu, eu. 

 

Apoi un slideshow cadou, cu dedicaţie, pentru câteva domnişoare care tind sa nu recunoasca ca il vor privi cu placere.



 
 Dacă facem Întâlnirea Bloggerilor Gălăţeni duminică la 14, pe căldură mare, în Geenie, veniţi? 

Lene

Zâmbesc rapid, mă uit în stânga şi în dreapta... şi dispar. Câteva zile stau ascunsă. Mă scufund în muzică, mă hrănesc cu băi calde-n spumă, potolesc setea cu pagini citite lent din cartea începută şi neterminată şi mă amuz cu un croşet. Cireşe coapte răstignite-n boluri transparente. Nectar de pere răsfăţat cu gheaţă-n cuburi. Pisic energic şi peşti adormiţi.
 
 Unul pleacă la Bucureşti. Una vine de la Bucureşti. Numai una. Alţii se întorc de la Bacău. Toţi dinspre şi înspre mine.

Câteodată ţine de generaţii, câteodată, nu! Războiul.

    Mă gândesc la părinţii mei şi la rarele (dar existente) momente când îi desconsider sau îi cred răi şi nedrepţi cu mine. Şi-apoi viaţa îmi serveşte pe tavă exemple ciudate de comportament absurd al altor părinţi şi-apoi realizez cât de blânzi şi buni sunt ai mei, cât de mult a contat încrederea lor în mine, felul cum m-au învăţat să iubesc, felul cum au ştiut să îmi arate/explice/inducă ce-i bine şi ce-i rău.
    Eu nu prea mi-am minţit părinţii. Nu în lucruri generale şi grave. Ştiau în orice moment unde sunt şi cu cine, ce note am şi dacă am să întârzii. Binenteles, când ajungeau mai devreme acasă, eu stăteam frumos pe fotoliu în camera mea lângă al meu prieten privind adolescent şi naiv în ochii lor chiar dacă amândoi aveam buzele roşii şi nasturii încheiaţi strâmb. Şi chiar credeam că ei nu îşi dau seamă. Eu de la ei am preluat ideea că dacă înveţi şi te stabileşti la un nivel bun de note şi învăţat în liceu, în restul timpului te poţi distra oricât. Tot de la ei ştiam că o restanţă poate fi din subiectivitatea profesorului la fel cum poate fi din faptul că n-am învăţat eu. Dar în nici unul din cazuri nu-i extraordinar de grav. Trece. Au ştiut să îmi ofere întotdeauna câtă intimitate au crezut ei că îmi este necesară, m-au lăsat să dau chefuri acasă cu toţi prietenii, ei plecând tacticoşi la câte un meci de canastă la vecini. Mi-au ţinut partea şi m-au susţinut. Câteodată nu mă înţelegeau, dar mă acceptau. Eu lor le ziceam că e de la vârstă, ei mie îmi ziceau că poate aşa gândesc eu mai altfel. Şi conflictele treceau după ce îşi expuneau şi ei punctul de vedere. 

   Cu facultate şi fumători, nu mi-au impus niciodată, nici obligat forţat facultatea, nici interzis clar fumatul. Am crescut ştiind că facultatea e o nouă etapă în viaţa mea ce vine normal, nicidecum impus. Am crescut într-o casă cu ţigări prin toate sertarele şi până pe la 19 ani nu m-a tentat deloc fumatul. Nici acum nu mă tentează. Dar au ştiut să îmi accepte perioada de anturaj şi fum de ţigară. Nu mi-au cotrobăit prin lucruri şi nici nu mi-au disecat iubirile. Mi-au acceptat depresiile fără întrebări, cu cafele calde, mama , si cu sfaturi timide şi învechite ,tata, care oricum greşea telenovela întotdeauna. Mi-au salvat prietenii din încurcături la şcoală şi pentru că părinţii lor nu i-ar fi înţeles au trebuit să se pretindă pe rând părinţii prietenilor mei. Mi-au oferit şi încă îmi oferă. Nu m-au bătut şi nu mi-au vorbit urât. Nu m-au subestimat şi nici nu mi-au intezis lucrurile normale vârstei şi pe care ei la rândul lor le trăiseră.  Şi din cauza asta am încercat să nu-i dezamăgesc nici ca şi copil, nici ca adolescent şi, sper din inimă, nici că om mare. 
    Încet încet îmi dau seama că ceea ce am primit de la ei nu primeşte orice copil şi că ei sunt întradevăr speciali. Şi le mulţumesc pentru posterele până-n tavan din toată camera mea, pentru pisicile şi căţeii adunaţi de pe stradă şi suportaţi în casă şi pat, pentru scrumiere, pahare şi gume de mestecat pe mobilă curăţate de mama după petrecerile mele, pentru că îmi acceptau fără întrebări despărţirile de băieţi pe care ei îi apreciau, pentru că nu mi-au impus ci doar mi-au sugerat profil, direcţie, comportament, pentru că m-au lăsat la toate concursurile de debate şi scriau scrisori dirigintelui să-mi motiveze absenţele, pentru că îmi făceau rost de scutiri medicale să stau acasă să-mi revin după moartea vreunei pisici, pentru cafeaua lăsată pe tavă la uşa camerei când eram în sesiune şi ciocănitul discret în uşă când nu eram singură în cameră. Probabil din toate acestea a rezultat faptul că nu întârziam mult după ce se însera afară, nu am avut niciodată probleme la şcoală, la examene sau licenţe, nu am furat bani doar am cerut, nu m-a tentat să fug de-acasă ci să chem pe toată lumea la mine, nu mi-am ascuns iubirile ci m-am mândrit cu ele, nu am minţit şi vorbit urât că n-aveam de ce.
    Mi s-a făcut dor să locuiesc iar cu ei...
    Tata, în fiecare joi mă vizitează la birou şi-mi umple dulapul cu miez de nucă, mere şi covrigi vanilaţi. Apoi discret mă vizitează-n lipsă şi acasă şi îmi udă florile, hrăneşte peştişorii din acvariu şi mai nou pisicul. Când pleacă câte-o lună pe la ţară mi se pleoştesc florile. Mama e mai emancipată. Ea pune deoparte pentru mine agende, cafele şi parfumuri fine. Mi s-a făcut dor să locuiesc iar cu ei... oare m-ar înţelege mâine dacă mă duc şi zic: azi stau la voi... cred că s-ar speria un pic şi ar simula un pic indiferenţă faţă de motiv şi fericire faţă de alegere... 

Meet Păpădie!

Postare la cerere. Iată-l pe Păpădie la prima ieşire în bar. Era întâlnirea grupului de useri Flex şi Photoshop din fiecare vineri. Deci Păpădie era unde trebuia. Şi făcea exact ce se impunea.

"Care ai fost a mea toată"

  

                                                                     (anul trecut, anul asta...)

Unii oamenii îmi înşeală aşteptările şi îmi servesc dezamăgiri mărunte zilnic la fel cum alţii mă conving pe zi ce trece câtă dreptate am avut să-i vreau alături şi să-i iubesc. 

 Unii se transformă treptat sau brusc şi des şi mă fac să le iubesc fiecare faţă/fază/etapă sau ipostază. Alţii afişează şi se mândresc cu transformări şi maturizări ce nu există în realitate sau în spatele privirii lor. 

 Pe soare dogoritor sentimentele mele au forma rochiţelor vaporoase fără bretele. Pe ploaie şi aer răcoros, curat, au forma cămăşilor cu mâneci lungi şi guler ridicat.

 Ilana ne-a făcut să stăm o seară înghesuiţi pe bestial.ro, pe care îl ştiam şi îl răscolisem în prealabil de mai multe ori. Acum putem confirma că de luni, pe soare ne vom plimba în tricouri cu Slipknot şi System of a Down, pe ploaie în hanorace negre cu glugă şi la petreceri vom purta cravate cu scheleţi. Dubios. 

 Promit să nu mai lipsesc de la nici un concert. Momentan n-am nici o rezervare, nici un bilet. Sau am. Condiţionat. Deci n-am. Stone Sour. Câteodată îmi doresc şi Korn. Nu ştiu de ce.

 Bârfe şi noutăţi: am pisic mic ce bea lapte cald din biberon, acum fac din noduri şi cercei (îs curioasă cine o să mai facă), Puf şi Ale pleacă la concurs sâmbătă (stupoaaare), n-am avut ieri loc în Geenie să-l sărbătorim pe copilul Grig. Si chestii noi din plăcere si lipsă de ocupaţie.