Târziu in noapte a venit Simone...

...

    Şi fumul gros de stări nervoase a coborât brusc la nivelul covorului. I-am ascultat bronzul perfect, ciocolatiu, cu urechea lipită de buricul ei. Ne-am amintit cum ne-am cunoscut, cum ne-am plăcut, cum ne-am iubit, cum ne-am certat, cum am trecut prin momente bizare, cum am bârfit şi cum încă putem face schimb de senzaţii. Am ascultat Stone Sour acustic şi ne-am zâmbit cald. Ne-am dat seama că ştim prea multe una despre cealaltă. Aproape tot.

    O seară caldă în care, în tăcerea sorbiturilor mici de nesquik şi în liniştea muzicii ascultate, întinse pe canapele, erau adunate toate amintirile noastre, toate bârfele, toate dimineţile vesele, toate nopţile cu plâns, toate telefoanele încordate, toate aventurile, toate problemele împărtăşite, toate bagajele, toate orele de făcut cercei şi nevorbit, toate pasiunile povestite cu ochi sclipitori, toate pozele şi planurile, toate momentele alintate şi ameţite, toate gripele cu pastile şi ceaiuri fierbinţi, toate momentele când am urât-o şi m-a urât la schimb, toate peste care am putut să trecem împreună sau separat şi toate secretele lumii. M-a vindecat dând petece de piele caldă, agitând dulce un evantai turcoaz sau ascunzându-şi zâmbetul sub pernuţe maro de catifea. 

    Ştie ce mă deranjează la ea dar cu toate acestea o consider perfectă cum este. Ştiu ce o derajeaza la mine şi că mă consideră perfectă aşa. 

   Apare rar şi de dor. Dispare cu primul apel pe telefon în lumina farurilor din parcarea mea întunecată. După ce îmi spune tot, mă întreabă tot, tace mult lipită de mine, râde vesel, plânge fierbinte, îmi adulmecă sticluţele de parfum de pe etajeră, îmi chinuie pisica pe care o am de la ea şi îmi aruncă o ultimă privire în care, nevorbit, promite că în viitor, cândva, ne vom întâlni şi mira de cât de fericite suntem. Şi cât de nefericite am fost. 

   De la ea am pisica neagră, geanta cafenie, mănuşile lungi fără degete, fularul negru cu franjuri, căciula de iepure punkist, scoicile din acvariu, cănile sparte în bucătărie, îndemnul ei alintat şi des de a scrie despre ea, sute de fotografii pe care mă lasă să le arăt şi mândria că e a mea chiar dacă nu e. 

If you tell the truth, you don't have to remember anything

Am gândit că doar aerul de munte mi-ar permite, azi, să dorm încolăcită pe tine. A plouat răcoros până zidurile şi asfaltul n-au mai scos aburi. Avem aer de munte.

Zile aglomerate şi chef de nimic. De nimic altceva decât.

Iau pastile cu înghiţituri mici de cafea rece. Indignare şi neputinţă cumva. Sună a boală pentru că este. Pesmetul e dulce, munca stresantă, aerul suportabil şi timpul prea scurt. Am făcut rău că m-am enervat pe o femeie în vârstă, comunistă şi agramată. Data viitoare îi voi zâmbi cu toată vârsta, sănătatea şi fericirea mea. Planul meu de viaţă se întinde cu prea mult peste speranţa ei de viaţă ca să îi mai dau o importanţă. Cum spune Ni, e un nimic în planul meu de viitor. Caut zen să mă calmez.

Îl găsesc sub forma pisicii mele dormind colac pufos. Am văzut într-un film un ceas adormitor în loc de deşteptător, pufos care în loc de a scoate ţiuitul alarmei, la ora fixată toarce. It's fuzzy and it purrs on time. Sounds just like Pespi. O fi fost ceas deşteptător într-o altă viaţă din cele 9.

Încerc să impun din nou liniştea şi ordinea în spaţiul meu. Deşi, you haven't lived until you've tried to make a bed and the sheets get caught by a ceiling fan and destroy all lamps in the room. Şi paharele înalte de bere. Cioburi în realitate, plâns în somn, toate îs semne de bine zice superstiţia. Pisica neagră o susţine.

Vindecăm cu tratament intens de cafele calde cu lapte şi friganele cu dulceaţă de vişine pentru că dulceaţa de trandafiri e zaharisită.

Am la congelator un tort imens de îngheţată. Îl păstrez pentru o zi cu puţin soare de săptămâna viitoare, după târg.

Parcă e bine răcoare. Parcă e rău că seamănă a toamnă şi conştientizăm sfârşitul verii.

Mai pe seară promit să fac leapşa de la Richie şi Ni. Aceeaşi. De fapt e simplu pentru că am să combin cele două liste.

Augustul trecut trebuie invocat.

Normal people are so hostile.

 Lately am senzaţia că trăiesc în văzul tuturor. Prea în văzul tuturor. Toată lumea mă vede, toată lumea mă cunoaşte, toată lumea mă recunoaşte (colege de liceu plimbând cărucioare pe stradă, colege de facultate în restaurante aglomerate...) Toată lumea mă vede. 

 Aiurea mi se par cei ce sunt foarte activi online cu mine. Discută, mă întreabă, propun şi mulţumesc respectuos. Away from keyboard, sunt doar spectatori. Nici măcar un salut sau o sclipire de recunoaştere. Dar următoarea întâlnire online e mult mai plină de substrat: te-am văzut şi ieri la eveniment şi alaltăieri acolo şi azi, erai cu nu ştiu cine. Păi bravo. Şi nu puteam discuta acolo? A, nu. Nici măcar dacă ne cunoaştem. Eh. 

  

 Am să continui să-mi trimit bezele cu femei frumoase care n-au uitat gestul, zâmbetul şi blink-ul. Am să stresez femei dragi cu sms-uri de ieşit din duş şi căutat cele mai ascunse bănci din Galaţi, am să mulţumesc prietenelor cunoscute, culmea, online şi care îmi înţeleg absenţa din ferestre de chat la fel cum îmi acceptă prezenţa fizică în seri superbe.   

  

 Vreau să m-ascund. Pentru că nici cei care mă cunosc, nu mă cunosc. Şi nici n-aş vrea să mă cunoască. Eu nu trăiesc online. Şi dacă doar acolo mă cunoşti, nu mă cunoşti.  

 Online-ul e comunicare. Nu e viaţă. Poate fi afacere, promovare, mijloc, unealtă. Nu viaţă.  

 Viaţă e când îţi strâng mâna la plecare după ce ţi-am zâmbit toată seara, sau după ce am scos limba la tine într-un cadru care nu se potrivea. Viaţă e urmaritul live al pisicilor fără coadă prin grădini şi oferitul de flori mov, fredonatul de cântece folk cântate în faţa ta sau îmbrăţişarea care aproape te dărâmă cu bucuria revederii. Viaţă e stat întinşi pe iarba dintr-un parc pentru copii şi numărat stelele. Viaţa e exact ca un pepene rece şi dulce mâncat râzând în hohote la un film bun. Online mă puteţi contacta doar cu ora exactă şi locul unde le putem face pe acestea. Pentru că acestea contează efectiv.  Vorbesc online cu oameni. Cu voi. Vorbesc destul de mult. Dar vorbesc cand avem ce vorbi si cu oameni ce-ar putea purta aceeasi discutie si face to face. Cu vorbe rostite. Nu tastate. 

 De aceea nu salvez discuţiile pe mess, nu recitesc mailuri decât poate declaraţii prea frumoase şi înştiinţările de târguri, nu transcriu sms-urile şi nu mă dezvolt mai mult online decât irl.  

 Cine m-a văzut aşa, mă are şi-acum. Cu obligatoria clauză de sinceritate. Mulţi m-au pierdut. Multe. Life goes on. 

  Normal people are so hostile. Dexter.

Coffee smells like freshly ground heaven

 Îmi place cafeaua. O consider mai mult o vitamină vitală decât un drog. Beau de plăcerea gustului şi aromei, beau pentru senzaţia dată de o cafea tare dimineaţa, de energia şi culoarea ei. Nu fac exces dar nici nu funcţionez fără cafea. De la cunoscători citiţi următoarele. 

Coffee quote from ~M*A*S*H :  I like my coffee strong, not lethal!  

O mulţime de oameni refuză să bea cafea sau incearca să se lase de băut cafea din cauza convingerii că aceasta le poate provoca tot felul de probleme de sănătate. De fapt unele studii recente au arătat că o cantitate moderată de cafea consumată zilnic poate reduce riscul apariţiei unor diferite boli.

Sigur că există şi oameni care beau cu plăcere cafea pentru a se simţi mai alerţi, energici şi să rezistenti mai mult, mai ales la serviciu. Cu toate că există efecte pozitive pe care le are cafeaua asupra organismului, consumul excesiv poate avea efecte negative.

Toată lumea ştie şi înţelege efectul stimulativ pe care îl are băutul cafelei. Dar în unele cazuri se poate întâmpla să fim hiperstimulati de cosumul excesiv de cafeină. Atunci poate apărea anxietatea şi starea de iritare. Pe termen lung se poate ajunge ca glandele ce secretă adrenalină să fie extenuate din cauza hiperstimularii.

Totuşi la ce e bună cafeaua; poate reduce incidenţa cirozei la ficat. Ciroza apare la oameni care suferă de boală cronică de ficat şi se manifestă prin înlocuirea ţesutului sănătos cu fibriloame şi noduli. Cafeaua are un puternic efect antifibrotic. Cafeina conţinută de cafea s-a dovedit deasemenea că reduce riscul de cancer la ficat. Cafeaua este totodată unul din cei mai buni antioxidanţi naturali.

Cafeaua nu ajută când vrem să scădem în greutate. Pe termen lung favorizează îngrăşarea. Atunci când încercam să slăbim înlocuind micul dejun cu o extra cafea nu eliminăm grăsime din organism ci apa datorită efectului diuretic al cafelei. Consumul de cafeină nu ajută nici la nivelul glicemiei din sânge. Astfel ne vom simţi mai infometaţi când glicemia este scăzută.

Aşadar beneficiile consumului de cafea vin odată cu moderaţia. Prea multă cafea poate provoca tot atâtea probleme de sănătate câte beneficii ar putea aduce. Recomandarea este să vă limitaţi la două ceşti de cafea zilnic. Şi atenţie: cafeaua solubilă nu este benefică deloc. Alegeţi cafeaua naturală pe care o puteţi găsi sub diferite forme: cafea boabe, cafea măcinată ambalată sau vărsată, capsule nespresso. Astfel veţi putea sa savuraţi gustul şi mirosul unei cafele proaspete şi să profitaţi şi de efectele benefice ale acesteia!

*adv

Languor, listlessness, inactivity

Zile fierbinţi cu soare orbitor sau zile apăsătoare cu nori negri. Tei explodaţi sau verde ud de după ploaie. Dor moale şi declaraţii şoptite. Pisică lentă. Rufe mirosind a balsam dulce. Femei mirosind a parfum fresh. Fructe reci de la frigider şi apă minerală cu sirop de păpădie. Concerte anulate şi târguri pierdute. Telefoane tăcute şi voci frumoase şi noi. Postări rare şi seriale de dragoste. Obloane trase, răcoare şi tors de Pespi.

Toate, dar toate astea îndeamnă la somn. De împărţit cu tine. Welcome home.

Waiting For The Miracle - Leonard Cohen
 
 Asculta  mai multe  audio   pop

Really cool waterslides ----->

 I understand you perfectly... nu există aşa ceva. Doar senzaţia. Doar informaţia. Doar imaginaţia. Lumea care mă citeşte se aşteaptă să fiu o femeie înfăşurată în rochii vaporoase, purtând pălării cu boruri largi şi funde mari de saten într-o parte. Lumea care mă cunoaşte se aşteaptă să scriu despre viaţa mea, punctual,  şi nu înţelege despre ce scriu de fapt. 

 Loud and Clear. Pentru cine are ochi să vadă şi urechi să audă. Şi-apoi, nu-mi spune tu ce să văd şi ce să aud. Îţi spun eu ce-am văzut şi auzit.  

 The most understandable signal possible. Nimic dedesubt. Nimic ascuns. Totul pe faţă. Repetat. Demonstrat. Nu duc un război. Nu-i o ofensivă. E doar o declaraţie. Dar, da, mă apăr. Şi nici tu şi nici nimeni altcineva nu are puterea să învingă într-o luptă cu mine. Nu la capitolul ăsta. Nu în dragoste. Nu în dragostea mea. Şi s-au fript săracele, înghiţindu-şi pe rând născocelile fantasmagorice şi încâlceală de declaraţii copilăreşti, călcând în străchini pline de chestii mirositoare turnate ca şi capcane pentru mine sau alţii.  

 A signal that has excellent strength and perfect clarity. N-ai cum să-l ignori. Negi. Sau eviţi. E acolo. În aer. Şi-l aude toată lumea.  

 Plec spre târgul de cărţi, spre târgul de flori, spre faleză şi-apoi spre tine. De fapt orice direcţie aş alege e înspre tine. La dreapta. Really cool waterslides. 

  

(stumbleupon)

Saving it up for Saturday night

(flickr)

 I'll have one of everything!  Plimbări luuungiii şi lente, poze cretine, clătite multe, cafele calde, beri reci, concert Iris, îmbrăţişări, revederi, carti, expozitii de picturi, expozitii de orice.

 Plec o vreme să mă bucur de câteva festivaluri moderne şi medievale. Mă întorc la timp pentru Târgul de carte din Galaţi şi pentru Brateş Experience. Si-apoi am sa plec iarasi la Rock the city. Dar până atunci mă duc să populez oraşe mai gălăgioase şi pline de evenimente culturale.  

 Ce să vă aduc? 

Dire Straits - Sultans Of Swing
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Jurnal de mai, de săptămână şi de noi.

(foto)

     Sfârşit de mai. Sfârşit de săptămână. Sfârşit de noi. Terase mari şi aerisite cu umbrele clopot peste canapele comode, beri scumpe şi zâmbete cu gust de cafea. Alpenliebe de cafea. Prieteni veniţi de departe. Alţii plecaţi departe. Toate în sfârşitul ăsta de săptămână, de mai şi de noi. O vineri ploioasă şi racoroasă cu geamuri larg deschise şi lene moale în paturi prea mari şi aşternuturi prea negre, crenvurşti calzi şi hrean înţepător. Zâmbete. Râsete.  

      Dupamiaza clară şi frumoasă cu Ana şi Monica strigându-mă zâmbind de la ferestrele mari ale redacţiei. Mi-am amintit cum ne striga Angela când ne strângeam în parc, joia, să scriem Tranzitul.  

      Spre seară m-am ascuns într-un vis frumos de mult prea multe ore în care învingeam toată oboseala şi stresul din lume, în care mă trezeai cu mic dejun şi ceai parfumat şi-apoi mă urmăreai cu o cafea prin casă şi prin pat să mă trezesc de la aburi. În visul meu, doar tu şi eu şi ora 6 dimineaţa.  

      O sâmbătă lungă şi caldă. 11 brăţări, 8 perechi de cercei, 2 dreamcatchere, 2 păpuşi voodoo şi o insignă au plecat din standul meu de la târg cu nişte oameni frumoşi spre casa lor. Le mulţumesc frumos. Au luat odată cu ele şi zâmbetul meu, orele de muncă şi sentimentul bun că efortul a fost apreciat.  

      La lecturi urbane am ajuns târziu, cât să ne facă poză şi să citesc exact 4 pagini, pe bancă, în aer liber. Şi-apoi m-am îngropat în îngheţată. Multă. Eu nu mănânc îngheţată de felul meu. Dar când aceasta ţi se oferă în arome şi denumiri precum tiramisu, ciocolată belgiană, cafea sau rom cu stafide până şi eu mânc şi mă minunez de bunătate (pe sistemul mănânc şi plâng. mănânc). 

     Am încheiat sâmbăta pe scaune la Baladele Dunării, festivalul studenţesc de muzică folk. Lângă Ana, Laurenţiu şi Andreea.(Nice to meet you, greensoul!). Lume multă şi cunoscută, lume dragă şi zâmbitoare, lume neschimbată. Ina (cu care mi-am împărţit şi duminica), Catwoman, Ale, Jul... Am salutat şi ne-am minunat de cât de multe luni au trecut de când ne-am zâmbit ultima oară. Am ascultat Alifantis în ploaie şi am rămas fără răsuflare când au început să dea drumul spre cer la zeci de lampioane mari aprinse dintre copacii din curtea Muzeului de Artă Vizuală.  

      Acasă am concluzionat că ziua a fost superbă, crezând că s-a încheiat. De unde să ştiu că mult după miezul nopţii o să-mi bată la uşă prieten vechi şi nevăzut de prea mult timp, zâmbind vesel în costum, cravată roz şi aducând sampanii mari şi jocuri logice. Thank you, G. Thank You!  

     Sunt revederi la care nu ştii să reacţionezi. Şi revederi pe care le-ai dorit şi pentru că nu s-au mai întâmplat începi să nu ţi le mai. Sau revederi care te surprind brusc. Am rămas cu îmbrăţişarea Verei în minte şi oarecum pe mine mult timp după ce s-a desprins. Şi cu buzele roşii ale lui Hellen pe obraz.  

     Oamenii care ţin la tine ştiu să îţi arate no matter what. Fără să încerce efectiv.  

     Prea multe gânduri, prea multe întrebări şi mult prea multe idei de împărţit. Fără să am cu cine. Am să dau anunţ la mica publicitate.  

  

Hallucinations and irregular heartbeat from caffeine overdose

(tumblr)

Gânduri răcoritoare şi nas înfundat. Încet încet ne obişnuim cu soarele de primăvară şi ploaia rapidă şi zgomotoasă mai mult ne bucură decât ne sperie. Ne trezim la un alt ritm de viaţă, revine insomnia şi clipitul prea des de la lumina puternică.  

  

 Mi se învârt idei ciudate şi cuvinte nebune. Mi se învârte dragostea pentru tine în stomac. Mi-a fost dor tare de tine. Încă îmi este. Te-am căutat la mare, te-am căutat în trei gări diferite, te-am căutat în cafenele zgomotoase şi grupuri de oameni veseli. Te-am găsit într-un sfârşit acasă, aşteptându-mă îngrijorat.  

  

 Colecţionez zile promise. Promit zile de colecţie. Uit cine sunt şi de ce. Îmi aminteşti blând, lăsându-mi bileţele pe birou înainte de plecare.  

  

 Plăcile de vinil. Jeleuri şi bezele. Aracet şi şerveţele. O fustă lungă. Un inel şi-o geantă. Brăţări de aţă. Lanţul şi gluga. Pisica, torsul şi fereastra deschisă. Buchetul mare de lăcrămioare şi cafea fierbinte. Sighişoara. Hanul Piraţilor. Iulie şi august.  

  

 M-am întors. Nu mai plec. 

Enable cookies

După multe întrebări curioase şi ajutor tremurat cu gust de lapte ne-a ieşit cea mai bună prăjitură posibilă. 

 Liniştea mea din siguranţa că mă iubeşti, e calmă şi relaxantă. Ca spuma prăjiturii de aseară, presărată cu fulgi de ciocolată şi aromată. Fiecare senzaţie e caldă ca blatul pufos cu multă cacao, de-abia scos din cuptor. Tu, ca un pahar de lapte şi o brânzoaică pudrată cu zahăr. Câteodată entuziasmat ca un pahar de bere şi ronţăind seminţe, altădată cald şi cu gust de unt de la floricelele din bol. Mai mereu înfometat şi cu pofte. Vin alb cu apă minerală şi Milka Noissette. Negrese şi un joc de cărţi sau saratele din aluat franţuzesc şi o seară cu stand up comedy. Câteodată exagerat de dulce de la multe clătite cu Finetti. Altădată pierdut în chestii importante cu gust de friganele fierbinţi cu dulceaţă de vişine.  

 -- 

 Ai încercat să mă întrebi cum e. Dacă e dor sau dacă doare. Sau cât m-a afectat discuţia. Dar n-ai ştiut exact să formulezi şi ai tăcut. M-ai vindecat cu un sărut şi-un tort. 

 -- 

 Trufe. Neapărat, trufe! 

A physical sensation of warmth is starting to take over this room, this chat room.

    Până acum o săptămână am folosit Pidgin, the universal chat client. L-am instalat într-o joacă mai mult, încercând să împart aceleaşi obişnuinţe cu prietenii mei apropiaţi. Am militat împotriva lui o vreme pentru că nu are video call option şi nici photo sharing şi asta mă calcă pe nervi. Apoi l-am instalat şi mi-a plăcut mult mult, eu folosind doar ym până în momentul ăla. E genial pentru că are o grămadă de plugin-uri useful şi funny. În primul rând îmi setasem conturile yahoo, gmail şi gtalk şi le aveam pe toate odată. Pentru cine are mai multe conturi de yahoo, chiar îi înţeleg utilitatea asta. Apoi mi se părea perfect că deschidea o singură fereastră cu tab separat pentru fiecare conversaţie în parte. În headerul tabului apărea id-ul ce îşi schimbă culoarea în funcţie de de status: inactiv, typing sau mesage received. Plugin-urile mele preferate sunt cel de transparenţă şi opac on focus pentru că îl ţineam always on top şi nu-mi lua din imaginea paginilor sau blogurilor frunzărite de mine pe net şi vedeam mesajul primit fără click, alt+tab or something. Şi binenteles Psychic Mode plug-în care deschidea o fereastră nouă de conversaţie imediat ce un user începea să îţi scrie ceva. Mesajul pentru incoming conversation este I feel a disturbance in the force. Genial. Primul impuls e să-i scrii ceva repede înainte să dea send. :). Am părăsit Pidgin pentru că avea ceva probleme în setarea statusului, a avatarului şi la transmiterea de fişiere. Şi apoi psychic mode-ul n-avea nici un fun pentru că cei cu care vorbeam zilnic foloseau şi ei Pidgin deci nu puteam să-i confuzez cu premoniţia mesajului... doar să îi fac să privească o fereastră goală un timp crezând că vor primi ceva de la mine,  scriindu-le ceva şi activându-le lor fereastră nouă dar nedând send. Şi-apoi are fun doar prima dată. I'm back on YM. Deocamdată. La cât de activă în ferestrele de chat sunt eu, chiar nu contează foarte mult. Şi degeaba eu am revenit pe YM dacă ei au rămas tot pe Pidgin deci video call şi photo sharing degeaba am doar eu.  Dar Pidgin e fain oarecum.  

  

Bună dimineaţa, femeie frumoasă şi nebună care eşti a mea toată...

Muzică veche ce-mi ridica inima în gât. Întuneric beznă şi doar o luminiţa albastră de la calculator. Omega. Bigger, better, now...Îmi pipăi buricele degetelor. A vacantion is a countdown. T minus our life and counting. Oraşul ăsta e simplu. Atât de neatrăgător pentru tine acum. Plin de faze urâte şi de oameni pe care i-ai evita. Şi ea. Wish I was too dead to cry. Mi-e dor, mi-e dor de cât te iubeam şi habar n-aveam. Tu îmi povesteai de zidurile cu pisici de prin Italia. Şi melodia noastră.

Mi-e dor de primele mele greşeli. Când încă nu erau aşa de grave. Şi ţineam de atunci cu dinţii de tine. Puneam dorinţe în sticlute de pixies, îmi trimiteam spiriduşii rackets să le ajute să le îndeplinească... Îmi ciufuleam părul cum îmi spuneai tu că îmi stă bine. Simple woman, won't you take me home tonight?

Mi-e dor de oamenii din viaţa noastră. De fiecare altfel. Cu toate că toţi au fost şi poate încă mai sunt naşpa. Mie mi-e dor de ei. Că eu ţin la oameni. Şi plâng pentru ei. După ei. Şi dau tot din mine când simt că merită. Chiar dacă simt prost.

Mi-e dor de tine cel mai tare. De faleza în maşina ta. De dealul şi răsăritul în braţele tale. De săruturile din umbră. De supermarketuri. De Vama Veche. De cât de pudică erai faţă de mine. De nebunia şi de frumuseţea din noi şi din muzică noastră. Falling stars, forever Falling stars. Pune-ţi o dorinţă.

Falling stars drain every night. We drain people every night.

Please raise your child today the way that you were born to play.

Mă doare capul şi mă mănâncă obrazul. De la lacrimă.

In an arrested silence we plead to our insane gods. And the voices in our heads.

Vreau să ne fie bine şi să fredonezi în fiecare seară cu mine câte o melodie nouă pe care o descoperim. La o fereastră deschisă larg.

Trece timpul... când nu sunt lângă tine simt că înnebunesc. Mă tampesc, mă prostesc, mă plafonez, dispar şi mă pierd.

Nu mai am cuvinte să-ţi spun cât te iubesc.

Is there anybody there who hears me crying? I'm dying! Is there anybody there when it's over...? Just passing the time, wondering how your people will ever survive. Whoring down your whoring streets, killing you while you're killing me.

Am să adorm acum în aşternutul tău, cu laptopul tău în braţe şi pe muzica noastră. Trezeşte-mă să te duc la o cafea. Să te plimb prin lume şi să înnebunim împreună.

Whatever is done for love always occurs beyond good and evil

Cavaler somnoros omorând monştri caraghioşi şi fără rost. Bărbat frumos făcând cu mâna unei amintiri dureroase. Copil alintat plângând că doare şi că vrea la joacă. Om bun şi blând mângâind creştet adormit. Iubit clişeu cu promisiuni călcate în picioare şi minciuni slabe. Prieten bun vindecând răni între sughiţuri. 

 -- 

 Mi-e bine, puţin gol şi mi-e cafea fierbinte. Mi-e soare şi duminică. Mi-e ciudă oarecum, mi-e zâmbet şi calm. Mi-e sărbătoare şi 'la mulţi ani'. Mi-e muzică şi filme. Mi-e teamă, dragoste şi nerăbdare. Mi-e dor şi dor. Mi-e linişte. 

--

Listen to the mustn'ts, child. Listen to the don'ts. Listen to the shouldn'ts, the impossibles, the won'ts. Listen to the never haves, then listen close to me... Anything can happen, child. Anything can be. 

Shel Silverstein

Viaţa este despre fericire.

E greu să ţi se impună să fii cel mai tare. E greu tot timpul să ai de atins un level, să ai de demonstrat că meriţi locul, omul, sentimentul. E foarte greu să nu dezamăgeşti cu cea mai mică delăsare, cu doar o odihnire sau o lene. E greu să inventezi cuvinte când niciodată n-ai ştiut. E greu să uiţi eşecuri mici şi să-ţi găseşti puterea de a continua aproape imediat. E mult mai uşor să taci. E mult mai uşor să plângi că doare şi să aştepţi. Mult mai uşor să iei ce ţi se dă fără să ai nevoie, ceri sau vrei. Fără măcar să ţi se potrivească. E uşor să uiţi de tine şi de timp, de foame şi de orice "must".  E uşor să ignori, să îţi bagi gâtul între umeri şi căştile în urechi. E uşor să tragi o linie în faţa ta, între tine şi lume şi să spui "Fuck the world!" când simţi privirea, gestul sau tonul dezamăgit. E uşor să te ascunzi sub o pătură şi să dormi inventând inconştient motive pentru care eşti aşa. Mult mai uşor să te crezi victimă şi cel rănit şi să ignori că tu răneşti o dată prin nereuşită şi-apoi prin renunţare. E uşor să spui nu ştiu, nu înţeleg şi nu pot. 

  

 E foarte uşor să-ţi iasă declaraţia, să nimereşti cuvintele şi momentul perfect atunci când o simţi. E foarte uşor să faci pe cineva fericit atunci când îi iubeşti fericirea, e simplu să reuşeşti continuu după ce ai reuşit prima oară muncind din greu, e frumos să dai când primeşti. E uşor să impresionezi prin reuşite atunci când nimeni nu te crede în stare dar şi să te bucuri cu cine a crezut în tine şi te-a sprijinit. 

  

 Offtopic avem adolescenţi frustraţi ce îşi tratează acneea cu fum de ţigară şi băutură, pentru care cultură înseamnă doar cititul blogurilor şi pentru care a fi rebel înseamnă a chiuli, înjura, fugi de acasă şi pica examene. Offtopic avem oameni urâţi care îşi suportă cu greu viaţa nereuşită, a lor sau a copiilor lor şi care invidiază fericirea mea. Offtopic avem personaje respinse de mine şi îndepărtate care nici măcar insulta cu care aruncă nu vor să şi-o asume.  

  

 Şi de fapt nu-s offtopic. Că despre cei care nu reuşesc să fie cei mai tari e vorba. Despre frustraţii care şi-au dat seama că e prea târziu să asculte, să înveţe, să construiască sau să creeze. Despre cei pentru care e prea târziu să citească, să asculte şi înţeleagă muzica sau să iubească. Despre cei rataţi. Uitaţi-vă în oglindă şi o să înţelegeţi de ce nu sunteţi sus, de ce fericirea vă ocoleşte, de ce reuşitele nu poartă semnătura voastră şi de ce lumea asta nu o să-şi aducă niciodată aminte de voi. Pentru că nu aţi vrut să excelaţi în nimic pozitiv, pentru că v-aţi înţeles libertatea şi puterea în a strica, a murdări şi a fugi de responsabilitate.  

  

 De aceea există oameni care se ţin de mână pe malul mării, cântă lângă un foc de tabără, citesc cărţi balansând hamace sau întind corturi în vârf senin de munte. De aceea există oamenii care simt împlinirea văzând ceva ce iese din mâna sau mintea lor apreciat, care îşi permit să călătorească prin lume, să simtă concerte şi să trăiască evenimente pe propria piele. Şi tot de aceea există  oamenii care îi invidiază.  

  

 Era un zvon că anonimii defăimători care oricum îţi fac trafic, odată blocaţi, cenzuraţi sau şterşi, se înfurie tare şi insistă... ceea ce duce la şi mai multe comentarii deci şi mai mult trafic. Un fel de circ care ajută blogurile care fac bani. Acesta face bănuţi. Dar nu pot şterge anonimii fără vulgarităţi. Nu îi pot priva de propriul lor ridicol. Omul a gândit, şi-a stors mintea şi a scris când n-a mai suportat. Nu-i vina lui că nu are imaginaţie să se semneze măcar  Dark Vader sau Miller sau BM. Sau mai impersonal: Carioca, Fereastră sau Cămin. Guy Fawkes ar fi prea mult.  Eu cred că e trist că în momentul în care mediul online să îţi permită să alegi cine şi ce vrei să fii, măcar în două rânduri acre, tu să alegi Anonim. Caragiale, gen. O semnăm anonimă.  

We will gradually become indifferent to what goes on in the minds of other people when we acquire a knowledge of the superficial nature of their thoughts , the narrowness of their views and of the number of their errors. 

If you can be misread, you will be.

Când îţi dai seama că eşti interpretat în sute de nuanţe nu dintre cele mai bune îţi vine să fugi sau să taci. Şi-apoi ar fi laşitate. Şi sacrificiul tău pentru ceva ce e mai aproape de minciună decât de adevăr. 

 -- 

 E dificil să te descurci cu o pisică adolescentă. Războiul generaţiilor. Dublat evident de războiul speciilor. Clişeu. O cert prea des şi ea suferă că nu o înţeleg. 

 -- 

 Sunt mai tot timpul singură şi îmi inventez iubiri şi momente. Supravieţuiesc într-o casă unde prăjitorul de pâine e în sufragerie, frigiderul are doar o pungă de lapte în el şi vasele din chiuvetă sunt doar căni de cafea. Nu am televizor dar am un pat imens în care dorm doar pe un sfert din el. Acasă stau doar să treacă timpul, dormind şi visând, şi să ajung a doua zi la muncă. La birou de-abia aştept să treacă timpul să ajung la mine acasă.  

 -- 

 Mâine mă voi urca în maşină şi voi conduce încet până la Brăila. Mă va linişti drumul. Ca şi cel spre Bucureşti. Înapoi spre casă, totuşi, va fi cel mai frumos pentru că ştiu că mă vei aştepta, în sfârşit, acasă.  

 -- 

 Cofitos şi cookies. Tu caldă. Din ce în ce mai. Eu pierdută. Din ce în ce mai.  

 -- 

 Promisiuni făcute prea uşor, renunţări simţite prea adânc, probleme neluate în calcul şi timpul neprietenos. Azi la 00.00 am spus: a mai trecut o zi. Pentru mine sună bine. Pentru tine nu. 

 -- 

 O să ne împărţim zâmbetul nebun în ore pe care o să le oferim oamenilor dragi. Un weekend verde pentru că mă întâlnesc cu un copil verde şi încerc şi cu o Evergreena. Toate primăvara. Ce poate fi mai verde de-atât? 

The dot over the letter "i"

Scriu şi şterg. Prea multe gânduri încurcate sau prea multă linişte. Mi-e bine doar cu oameni care nu întreabă întrebând. Încă aştept primăvara asta. Snuff, Through Glass, It's no good şi Sweet Child O'mine. "Pentru că până acum nimeni nu mi-a mai atins buricele degetelor cu buzele, cu dinţii şi cu limba. " Cât a trecut de-atunci? Prea mult. 

 ...take a sentence full of things you're not supposed to say and feel it... 

  

 Trei oraşe în două zile. Te-aş fi plimbat de mână şi te-aş fi sărutat în mijlocul străzii. 

  

Nu mă voi conforma lumii. Mă conformez doar mie însămi.

I lack the reason why I should be so confused.

Stare goală de nimic important. Sentiment de om epuizat, gesturi lente şi enervare neputincioasă. Urmează un sfârşit de săptămână oarecum urât. Prea solicitant. 

 Am un coleg căruia, de azi, îi spun 'tovarăşe'. Nu-i domn la gradul său de incultură şi limbaj vulgar. Nu-i pot spune pe numele mic pentru că nu-i permit o asemenea apropiere. Dar este un comunist jalnic. Tovarăşe. 

 Primăvara asta se aşterne prea lent. Mi-am amintit de 'lentoare'.  

Sunt dependentă de nebunie generală, de dragoste turbată şi vise complicate. Trăiesc rebel, boem, imoral, atemporal şi alte câteva epitete primite de la corporatişti trişti şi invidioşi. Îmi plac drept pentru care le mulţumesc. 

"Şi asta a fost o furtună selenară. Totul pentru că îmi epuizez forţele. Prea multe poveri pe umerii mei. Nici unul dintre aceşti oameni nu îmi dă el mie forţă. Nu am nici un prieten. Sunt singură şi îi învăţ pe alţii, iar Henry se joacă. Încearcă să lucreze, dar de fapt se joacă de-a lucrul. Se joacă şi o face pentru el însuşi, iar oamenii simt asta.

Confuzia creează artă. Prea multă confuzie creează dezechilibru.

Dispreţuiesc proporţiile, măsurile, tempo-ul lumii obişnuite. Refuz să trăiesc în lumea obişnuită ca o femeie obişnuită. Să mă implic în relaţii obişnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotică în sensul că eu trăiesc în lumea proprie. Nu mă voi conforma lumii. Mă conformez doar mie însămi." A. Nin.

You seem dressed in all the rings of past fatalities

S-a lăsat brusc o linişte apăsătoare. Liniştea aia în care zgomotul de logare al unui id pe ym te face să tresări cu tot cu scaun. Liniştea aia în care îţi strângi genunchii cu mâinile, te bâţâi autistic privind un nickname. Starea surdă în care the psychic mode în pidgin nu mai e fun ci doar chinuitor aşteptând să vezi ce scrie. Primeşti sms şi-ţi tremură mâinile. Răspunzi sec şi uiţi să respiri. Liniştea racoroasă. Idle. Cel mai bine face somnul. Şi în momente dinastea somnul e plin de vise aproape reale. Dimineaţa are altă culoare şi tu te simţi mai puternic. Când ţi se reproşează un gol ai primul instinct să-l vezi şi simţi şi-n tine. În mine nu e gol. M-am gândit. Nu e.

Şi-apoi brusc, de la lumina asta de primăvară instaurată, te simţi mai bine. Faci planuri frumoase de 1 mai pe plajă, de sfârşit de săptămâna, în aprilie, la Bucureşti şi de-o plimbare pe faleză mâine. Chiar mâine.

Când ajungi în punctul ăla în care e urât, doare, te simţi minţit şi crezi că meriţi mai mult, ai senzaţia că dacă spui stop, pui punct şi tai de la rădăcină rezolvi ceva, sau că poţi merge mai departe sau că e exact ce trebuia făcut. Şi-apoi când trec următoarele ore realizezi că doare tare, că dacă motivul era confuzia şi ceaţa, acestea s-au adâncit şi dublat, realizezi că punctul ăsta şi NU-ul vehement te-au aruncat într-un hău mai mare decât ăla în care te credeai. Şi-apoi la ce bun?

Casual friday în tenişi şi tricou Metallica. Random texting. Un coleg îmi spune Oneta. Sweet. Office supplies sau cadouri sub forma pixurilor roşii cu gel. Miroase a cafea caldă.

Make them wonder why you're still smiling

   Vinerea cu minute lente, aer de toamnă (aşa îl simt eu) şi frunze uscate ude, tenişi şi-o zgaibă-n cot. Încă aştept my gypsy summer to invade. Îs plictisită foarte, dar zâmbesc cretin. Părul îmi e mai negru, la fel şi unghiile şi pisica.  

    Gândesc mult prea erotic, lately. Nu pot să scriu aşa. Pot doar şopti.  

    Apele mi s-au liniştit, nisipul mi s-a aşezat. Ştiu cine sunt şi într-o luna aflu şi cum mă numesc. Mă amuză cei care fără doar măcar să încerce să înţeleagă cine sunt şi ce-i cu mine, îşi pot permite luxul să tragă concluzii cu aer definitiv. Câtă prostie. Şi mai ales cât consum inutil de energie. Cum aş putea să sugerez cum să consume altfel o oră, zi şi energie fără să par vulgară ci doar sinceră? 

     Cred că povestea vieţii mele ar şoca. O viaţă, de altfel, plină de clişee. Nimic atât de neobişnuit în oameni, perimetru şi situaţii. Şi chiar destul de normală şi lipsa limitelor. Dar ar şoca şi supăra prin fericire şi putere. Prin satisfacţie şi dragoste. Şi nesupunere pentru nimic în lume, sistem, om rău, un standard învechit şi-o limită doar de manipulat. Trăiesc pentru senzaţie şi sentiment. Şi-atât. Pentru că la urmă doar în ele ne calculăm viaţa fericită, nu în cât am rezistat, cât am îndurat şi cât am sacrificat, cât am părut, cât am mimat şi cât am reuşit să păcălim ci doar cât am simţit.  

    Se-nchina mulţi la amestecătura asta de principii fără limite, de zâmbete flower power, de ţel suprem în dragoste şi orgasm, de fericire şi detaşare egoistă şi inofensivă dar nimeni n-o adoptă şi prea puţini rezistă când alţii încep a-i judeca. Păcat. Că tot ce trebuie să faci e să iubeşti şi să fii sincer. Şi-aşa dezlegi toate enigmele. 

Alphonsine, Manilla, Mulgoba, Gandaria, Kuini sau Sandersha?

    Mango, iederă, mahon şi fistic. Mă pregătesc de-o incantaţie dorită. Aleg ingrediente pentru cea mai bună poţiune magică. 

  

    There are several people în this world that I find completely lovable and you are all of them.  

  

   Măceşe, să nu uităm de măceşe. Boluri imense, transparente şi decor natural de tei. Castane. Nelipsitele castane. Un glob pisat pentru că nu există magic without glitter. E pentru melancolie şi copilărie. Un parc imens cu magnolii în floare, aprilie şi mai din calendar, nutella şi o lingură imensă, neapărat un tei bătrân, clătitele cu nume sofisticate precum gustul, un strop de suc de roşii la cutie, o cariocă verde crud, două medalioane şi-un inel. Mai multă magie de-atât nu există.  

   Toate pentru un strop in plus de sinceritate. 

Compact-O noapte si-o zi
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse