A fresh new start, a brand new name and this old world is a new world for me

Dacă m-aţi vizitat zilele acestea pe blog aţi putut observa redirecţionarea. V-aş fi anunţat din timp dar a fost o surpriză şi pentru mine, un cadou nesperat şi neaşteptat.

Pentru că nu mă pot împărţi în bucăţi, pentru că eu sunt cam cu totul într-un anume fel, mi-am luat felul şi m-am mutat la casă noua www.lizu.ro. Aceeaşi eu de-aici, acolo.

Încă modificăm şi lucrăm la el dar în principiu e up and running. O să-mi fie dor de catcoffeandshampoobubbles, deja plâng după blogspot şi simplitatea lui dar forma frumoasă şi elegantă a blogului pe lizu.ro mă face prea mândră ca să mă mai gândesc la altceva. Acolo aveţi şi link direct la pagina blogului de lucru manual, mutat şi el pe lizknot.lizu.ro, aveţi toate modalităţile de contact la Multiliz, bannere ce se schimbă random la refresh să nu vă plictisiţi (designer propriu, personal şi genial, Ni) şi toată arhiva dacă doriţi să recitiţi ceva din urmă.

Zile agitate, cadouri frumoase, prietenii mei zâmbitori. O noapte în care am făcut 31 de ani, media de vârstă calculată neindulgent a fost de 28 iar noi toţi ne-am simţit nemuritori. Resimt nopţile albe şi drumurile lungi, simt grele cicatricile vieţilor trecute şi îmi transform supravieţuirea în renaştere.

Vă aştept de-acum pe lizu.ro. Domeniul meu propriu şi personal. La care am tânjit mult timp. E de la toamnă, cred, tendinta de schimbare.

Din lumea domeniilor, lizu.ro salută octocat.org, o pisică de octombrie ce şi-a anunţat existenţa din august, unaltcaietpentrucaiet.net născut la fel în prag de toamnă, irule.ro al Evergreenei, doipedoi.com al lui Dani cu care colaborez de ani buni şi căruia îi mulţumesc pentru susţinere, umograf.com ce a crescut frumos şi inteligent, tomatacuscufita.com pe care o citesc şi o admir de prea mult timp ca să îmi mai aduc aminte de când, delaskela.net pentru porţii mici de literatură, inrime.ro ce e la fel de tânăr dar creşte într-o zi cât alţii într-o lună, jeg.ro un blog prea tare să pot uita să-l menţionez şi ar mai fi dar astea îmi vin în minte când mă întreabă cineva ce pagini citesc cu domeniu propriu. Mulţumiri speciale pentru badu.ro de la care am auzit prima oară, acum câţiva ani, informaţii preţioase despre pagerank şi altele utile la o pagină care se respectă.

lizu.ro

Atinselea'

Atinselea in engleza de la Andreea.
1. Are you named after anyone? Yes. Luiza is my godmother's name.

2. When was last time you cried? Can't remember... two weeks... woow.. good job!

3. Do you have kids? nope

4. If you were another person, would you be a friend of yourself? probably the only friend 

5.Do you use sarcasm a lot? how much is a lot?

6. Will you ever bungee-jump? nope

7. What’s your favorite cereal? ha?

8. What is the first thing you notice about people? the eyes, the trembling, the beauty, all at once maybe...

9. What is your eye color? Brown.

10. Scary movie or happy endings? happy endings 

11. Favorite smells? smell of the lilys of the valley

12. Summer or winter? Summer

13. Computer or television? Computer

14. What’s the farthest you’ve ever been from home? Alba Adriatica

15. Do you have special talents? aaa...no...

16. Where were you born? in a wrong place :) Galati, Romania

17. What are your hobbies? collecting things, handmade...

18. Do you have any pets? A cat, lots of fishies and some snails :)

19. Favorite movie? American Beauty, today.

20. Do you have any siblings? oh yes

21. What do you want to be when you grow up? a happy person 

22. When was your first slow dance and the song? don't remember... really...

23. Movies you dislike Horror

24. What 3 bloggers would you like to meet in person? Richie, Oana and Septimia

25. Who do you tag? nobody :(

Am obosit de tine

Şi de cum te ascunzi. Am să închid ochii şi-am să pretind că nu exist. Aşa cred doar te vei odihni tu.  

 Mă bucur că voi prinde parcul cu magnolii să-mi pot lua la revedere de la el cum trebuie. Oricât de tare am să te strâng de mână să ştii că încă nu te cred şi îmi simt riscurile ascuţite lovindu-mi ritmic respiraţia.  

  

 Vineri la miezul nopţii alergam de nebună prin centrul oraşului crezând că te-am pierdut. Plângeam şi respiram greu de la frig. Miroseam a tutun şi a restaurant aglomerat. Alergam rugându-mă cu voce tare să te găsesc. Te-am găsit pe treptele Universităţii şi jumătate de oră ţi-am gâfâit în ureche a grijă, plâns şi oboseală. 

  

 Prea multe lucruri şi senzaţii în doar câteva zile. Am să mă culc să dorm toată săptămâna. De data asta fără culori. Doar somn.  

  

 Pentru anonimii care îmi consideră viaţa deplasată doar citindu-mi blogul nedeplasat am să vă spun că de fapt sunt o femeie trecută de 35 de ani, căsătorită şi cu un copil pe drum, cu un servici şi-un soţ gelos, cu lucruri minunate-n viaţă noastră pentru că cununăm şi botezăm şi mergem la nunţi, cu rate la casă pe 30 ani şi o dorinţă să mă văd bătrână cu nepoţi şi cu capul pe umărul bărbatului meu, că singura plăcere vinovată e că citesc literatură erotică şi poate câteodată exagerez povestind ce-am visat azinoapte. 

  

 Pentru restul sunt Liz. Aşa mă cheamă şi câteodată aşa trăiesc. Sau mi se pare. 

Am trăit sau poate doar mi-am imaginat... că

Am trăit momente faine şi-am strâns amintiri preţioase. Am trăit iubiri şi-ndragosteli dintre cele mai frumoase. Am iubit şi-am fost iubită. Port după mine o copilărie frumoasă şi-o adolescenţă rebelă şi frământată. Dar ultima perioadă mi-a dat lovituri cât pentru toată viaţa. Şi-am rămas cu răni mari, cu încrederea puternic zdruncinată în oameni, cu o dorinţă de-a fi doar eu şi cu mine. Şi asta am făcut de câteva luni. M-am ascuns. Ştiu că dacă aş dispărea şi din online măcar o minirevolta s-ar stârni şi nu vorbesc de cei ce vin aici pentru "calitatea" scrisului meu ci de oamenii care mi-au înţeles stările din ultima perioadă şi au păstrat contactul cu mine doar citindu-mă. M-au lăsat ascunsă dar cu siguranţa că supravieţuiesc.  

 Tot ce-am trăit până azi m-au făcut omul care scrie acum, omul care îşi doreşte ceva, care iubeşte într-un fel anume. Dar şi omul care nu mai vrea. Nimic din ce a primit. Pentru că nu era nimic din ce a cerut, vrut sau meritat.    

 ... că mă îndrăgostesc mergând pe stradă şi că transform asta în cea mai frumoasă poveste de dragoste din viaţă mea dar şi în cel mai mare regret... 

 ... că mă pierd în gara de nord... că mă pierd pe bune, să ajung într-un loc absolut necunoscut şi nefamiliar şi să nu ştiu ce să fac... 

 ... că stiu cum e sa stau la masă lângă un bărbat şi soţia lui şi el să spună cu voce tare că ne iubeşte în egală măsură... 

 ... că ştiu cum e să fiu iubită aşa cum vreau să fiu iubită... 

 ... că sunt minţită şi iert, că sunt înşelată şi iert, că sunt umilită şi iert, că sunt lovită şi iert... 

 ... că mă îndrăgostesc de femeia bărbatului pe care îl iubesc... 

 ... că am uitat să vorbesc după ce n-am vorbit trei zile cu nimeni... 

 ... că am trăit prea multe până acum... 

 ... că vreau linişte şi oameni în care să mă retrag... 

 Ştiu cum e să ai o relaţie lungă şi stabilă cu iubitul din liceu, ştiu cum e să te îndrăgosteşti la prima vedere, ştiu cum e să iubeşti, să înşeli şi să părăseşti fără motiv, ştiu cum e să fii amanta unui bărbat însurat, ştiu cum e să porneşti iar de la 0, ştiu cum e să fii mireasă cu nuntă mare şi viitor roz, ştiu cum e să dai tot şi să sacrifici tot, ştiu cum e să-mi încalc principiile, ştiu cum e să fii condamnat pentru ceva ce n-ai făcut, ştiu cum e singură.  

 Multe doar mi le-am imaginat. Tot ce-am trăit până acum de fapt e ceea ce mi-am imaginat. Şi propoziţiile au sensuri diferite intenţionat. Mi-e ciudă pe cei care au spus că mă înţeleg. Mi-e ciudă pe cei care au spus că mă cunosc. Mi-e ciudă pe cei care m-au vrut la colecţie doar pentru că nu reuşeau să mă cunoască sau înţeleagă.  

Mi-e ciudă că dau dependenţă, mi-e ciudă că nimeni nu înţelege de ce, mi-e ciudă că cei respinşi mă urăsc şi n-o să recunoască că din cauza asta, mi-e ciudă că o să vă sune a laudă dar nu e.   

Ăştia sunt anii pe care pot să-i trăiesc efectiv. Ăştia sunt anii când sunt destul de matură să am voie, destul de matură să ştiu ce vreau, destul de matură să ştiu cum să obţin, destul de matură să ştiu cum să iubesc. Şi destul de matură să fiu trasă la răspundere pentru faptele mele. Şi mi-e bine aici unde sunt. Singură. Ghemuită doar în tine. Şi tine. Nu pentru că doar voi mă primiţi ci pentru că doar în voi vreau eu să trăiesc.  

Omnipresent Disorentation

(tumblr)

Be everywhere, but never know where you are.

   Caut bucăţi de linişte şi-ncep să construiesc castele şubrede. Mănânc pomelo fărâmă cu fărâmă cum tu m-ai învăţat. Câteodată mi-e greu să cred şi-apoi îmi amintesc de câte ori ai alergat după mine, de câte ori mi-ai spus că mă iubeşti plângând şi de câte ori m-ai salvat. 

   Îmi place ideea de hippie, de liber, de haine înflorate, de viaţă pentru dragoste, pace şi natură. Nu-mi place ideea de murdar, praf, lipsa confortului minim. Îmi place părul lung plin de mărgele şi şuviţe împletite, aţă colorată şi pene indian style. Nu-mi place părul încâlcit, murdar, nepieptănat sau neparfumat. Îmi place să filosofez cretin, să susţin absurd irealităţi şi să cred în lucruri nedemonstrate. Nu mi-a plăcut niciodată ideea de a fuma iarbă. N-am şi n-o să. Îmi plac dreamcatcherele, pisicile negre, tatuajele şi Harry Potter. Asta nu înseamnă că am puteri supranaturale. Îmi place vara, soarele, plaja, marea, iarba verde, aerul de munte şi liniştea. N-aş renunţa niciodată pentru ele la civilizaţie, agitaţie, oraşe aglomerate şi accesul nelimitat la oameni, mulţi oameni. Sunt oarecum dependentă de tehnologie, petrec destul de mult timp online dar nu neapărat socializând, nu vorbesc pe mess aproape deloc, îmi iubesc telefonul mobil şi urăsc să vorbesc la telefon chiar şi cu tine, sms, offline messages and mails work better for me.
   Îmi plac oamenii care nu măsoară prietenia în ore petrecute împreună sau separat, în secrete împărtăşite sau idei susţinute. Prietenia este cu totul altceva. Prieten în primul rând eşti... şi-apoi ai.
   Nu înţeleg falsa respingere şi nerecunoaştere publică a vizonarii de porn şi nici limbajul cotidian mai mult decât vulgar. Câteodată astea împreună. Da, accesul la porn ar trebui mult limitat... pentru că şi deoarece. Nu ştiu dacă limitat e cuvântul pe care îl caut. (E grav şi nu e normal ca un copil de clasa a VI-a să aducă la şcoală reviste porn, e normal pentru un adult de 30 de ani to enjoy porn). Nu înţeleg de ce adolescenţii se grăbesc să facă sex când de fapt ar trebui să se grăbească să se îndrăgostească şi să iubească.
     Nu înţeleg bărbaţii care lovesc femei. Femeile lor. 

    Nu cred că există fericire fără dragoste. Poţi fi sătul, satisfăcut, sănătos, drogat sau amuzat maxim dar nu fericit. 

    Ştiu sigur că în dragoste nu contează sexul (gender). Chiar nu contează. Ştiu sigur că într-o relaţie cel mai mult contează sexul, compatibilitatea sexuală. 

    Mi-e dor de tine şi când eşti în faţa mea şi trebuie să clipesc. Îmi aduc aminte perfect prima zi în care te-am văzut/cunoscut. Îmi aduc aminte perfect prima zi în care am cunoscut/văzut pentru prima oară fiecare bărbat sau femeie pe care (l-)am iubit(-o) mai apoi. 

  Cred că sunt mai multe femei superficiale decât bărbaţi superficiali. Şi totuşi femeile profunde sunt mai profunde decât bărbaţii care gândesc profund. Face sens. Pentru mine. 

   A trecut prea mult timp de când n-am mai cunoscut un om foarte tare. 

  V-am zis vreodată mulţumesc pentru că mă citiţi? Mulţumesc. Mult. Nu am ţinut neapărat să comentaţi, n-am pus întrebări să vă aştept răspunsurile şi doar când v-am cerut recomandări sau am scris postări îngrijorătoare v-am văzut pe mulţi dintre voi. E bine aşa. Nici eu nu comentez pe multe din blogurile pe care le citesc cu drag. Deşi ar trebui. Mie îmi fac bine tare comentariile mici şi simple, mari şi întortocheate sau doar cu un smile. 

   Atât azi. Bem un ceai oricând şi cu oricine crede că ar fi frumos să bea un ceai cu mine. 

Fact

Despre 'sunt bine'.

 Când obişnuieşti să răspunzi 'sunt bine' tot timpul. Când ţii în tine şi nu spui nimic, nu te plângi şi nu pârăşti. Când oricât de rău arăţi, te simţi şi eşti, răspunzi 'sunt bine'. Toată lumea aude răspunsul şi îngustează ochii. Şi-atunci tu te consolezi că fiecare a înţeles că de fapt nu eşti. Te consolezi că ochii îngustaţi înseamnă că şi-au dat seama că suferi. Că nu eşti bine. Că sunt acolo şi aşteaptă. Şi-apoi, dintrodată spui 'nu-s bine deloc'. 'Nu-s bine demult'

 Şi toată lumea e şocată. Şi-atunci starea de rău se dublează. Mai bine tăceai.

 Despre frig şi murdărie.

 A fost frig şi murdar. Foarte frig şi foarte murdar.

 Despre nefericire.

 Când eşti nefericit cel mai bine îţi face frigul şi murdăria. Nu fericirea de pe chipurile celor din jur.

 Despre necunoscuţi.

 Un om prea vorbăreţ, cu ochi albaştri şi energie obositoare. Dar zâmbet cald şi sincer. Un om tânăr, timid şi ospitalier. Dar care creşte un şarpe. Un om frumos şi bun care face fotografii nu poze. Şi de la care păstrez pentru totdeauna îmbrăţişarea strânsă de la miezul nopţii. Mulţumesc.

 Despre cunoscuţi.

 Când toată lumea ajunge la punctul de a fi conştientă de nefericirea ta proprie şi personală uită că mila, compasiunea şi grija excesivă dor mai tare pentru că subliniază exact partea urâtă pe care o trăieşti. Şi-atunci fugi între necunoscuţi.

 Despre tine, doar eu. Despre mine, doar tu.

Ultima lună plină

(foto)

 Legendă spune că îmi plac pisicile şi cafeaua. Că sunt urâtă şi nesuferită şi totuşi neînţeles de iubită. Legenda spune că scriu frumos şi că provoc dependenţă, dar că sunt malefică. Zvonuri sunt că n-am rănit pe nimeni şi că aş fi inofensivă. Eh, zvonuri. Legenda spune că ştiu magic tricks. And, of course, mind tricks. Legenda spune că-s periculoasă şi tot legenda nu ştie de ce aş fi. Zvonuri sunt c-aş fi căsătorită şi nefericită, posomorâtă şi duc o viaţă urâtă. Eh. Legenda spune că am prieteni buni şi frumoşi. Dintre cei mai buni şi frumoşi. 

 Legenda spune c-am iubit mult. Tot legendă ar fi şi că bărbaţii toţi care m-au iubit m-au înşelat. Legenda spune că i-am părăsit pe fiecare în parte şi nu din cauza că m-au înşelat, niciodată. Legenda spune că n-am fost părăsită niciodată de bărbaţi. Doar de femei. Legenda spune c-aş fi elitistă, invidiată şi foarte urâtă de multă lume din acest motiv. Aceeaşi legendă spune că-s foarte deşteaptă dar într-un mod în care nu merită admirat. Legenda spune că sunt hippie happy flower power dark evil fucking witch. Legenda spune că am divorţat şi am fugit în lume cu un bărbat superb. Legenda spune că nu mai locuiesc de mult timp în oraşul meu natal. Legenda spune că fac lucruri interzise şi imorale doar după legile lui Murphy. Legenda spune că lumea ştie cine sunt şi ce fac. În fiecare moment. Că sunt oameni care se laudă că m-au văzut. Că sunt oameni care se laudă că m-au rănit. 

 Legenda spune că tu mă iubeşti în aceeaşi măsură în care spune că nu mă iubeşti.  

 Legenda spune că mi-e frică. Că mi-e foarte frică de foarte multe lucruri. Legenda spune că sunt puternică. Foarte puternică.  Legenda spune că ştiu întotdeauna când sunt minţită şi că ştiu întotdeauna ce se va întâmpla. 

 Legenda spune că sunt optimistă. 

Pneumatic switch (sip and puff)

(foto)

 Plec la munte câteva zile. Lucrez din greu la o comandă. Încerc să reîntregesc colecţia de brăţări pentru târg. Las blogul vouă. Nu de tot. Revin. Trafic este. Mă citiţi.  

 Cândva demult am băgat în seamă nişte insecte, gândăcei de bucătărie cu antenuţe şi nocivi. Realizând că sunt aşa le-am tratat ca atare. Cu insecticid. Au fugit speriate şi-acum bâzâie. Fără succes. Jumătate din traficul blogului meu e făcut de insecte. Cealaltă jumătate sunt oameni faini care apreciază ce scriu şi cum scriu fără să interpreteze viaţa mea. Pe-această cale vă anunţ, dacă mai este cazul că blogul meu este INTERZIS copiilor sub 18 ani fără acordul părinţilor CHIAR DACĂ NU conţine violenţă repetată, imagini cu conţinut sexual explicit, limbaj dăunător, comportament antisocial. Pur şi simplu interzis.   

 Blogul meu e mai puţin vulgar decât bibliografia de clasa a 9-a (in cazul prea puţin probabil in care ar fi citit-o), e mai calm decât multe frustrate ce-au încercat să se ia de viaţa mea şi e mai puţin nociv decât ţigările şi băutura pe care insectele  le consuma în baruri încercând să pară oameni mari când de fapt ar trebui să fie la ore în primul an de liceu sau nici măcar.  

 Blogul meu sunt eu. Şi îmi permit să gândesc cum gândesc, să scriu cum scriu şi să trăiesc cum trăiesc. Sunt fericită sau depresivă. Prea rar supărată. Am prieteni minunaţi. Cei mai frumoşi şi destepţi oameni pe care îi cunosc şi sunt mândră de fiecare realizare a fiecăruia dintre ei.  

 Insectelor, înghiţiţi-vă ţigara aprinsă încercând să mai scorniţi ceva despre mine, intraţi şi citiţi zilnic postările mele pentru a-mi creşte traficul şi a mai avea ce bârfi în orele când chiuliţi. Nu realizaţi că, lăsând invidia la o parte, de fapt chiuliţi de la şansa de a fi oameni buni. 

  

 Şi mă gândeam acuma la reacţie amintindu-mi că demult am scris un post destul de vag şi generalizat despre nişte oameni urâţi şi proşti. Atât de vag şi general, fără nici un detaliu concret şi totuşi s-a găsit cineva să zică: de ce vorbeşti aşa despre noi?? Altădată am scris un post referindu-mă la o persoană anume şi o alta mi-a răspuns înţepată neavând nici o legătură cu postarea mea. Cine ştie ce frustrări mai răscolesc şi-acum în unele insecte. Nu mă mai saluta pe stradă doar pentru că îmi citeşti blogul ca mai apoi să te lauzi că ţi-am zâmbit şi răspuns la salut (din bun simţ), nu te mai aşeza la masa mea în cafenea când mă găseşti acolo şi nu-ţi mai ocupa viaţa ta cu viaţa mea. Cumva ştiu că a mea e mai frumoasă dar, ghinion!... e a mea! 

(Acest post este un advertorial scris special pentru blogul meu pentru a-mi mari traficul cateva zile cat sunt intr-o cabana de munte, distrandu-ma) (Vreti sa public si rezultatele din analytics sa vada toata lumea procentul de insecte?)

Offtopic: Cititi aici o parere. Enuntata bine tare. About faith.

Liceu

Bărbaţi frumoşi pentru indragosteli lejere găseşti oricând. Mai sclipitori şi galanţi, inteligenţi şi alintaţi sau doar să rezoneze pentr-un timp cu tine. Scurt timp. O oră, două, trei. 

 Prieteni buni care să te-nţeleagă nu găseşti. Deloc sau poate unul. Şi ăluia îi dai cam tot, susţii ambiţia şi scopul său în viaţă şi îl trimiţi să şi-l îndeplinească ca mai apoi să aibă ce să-ţi turuie la telefon ore întregi sau în mailuri lungi entuziaste la 4 dimineaţa. 

 Mi-e bine până mă întrebi tu dacă mi-e bine. Pentru că te-am şi te-a iubit şi ţie nu îţi pot răspunde sincer da. Brusc după ce mă-mbratisezi realitatea se transformă şi nu mai sunt bine. Mi-e dor de el, de siguranţa care o simţeam în preajma lui, de modul cum mă/te/ne proteja. Şi-aş vrea să-l ştiu plimbându-se cu tine prin zăpada sau învăţând turbat pentru examene în blocul lui înalt din capătul oraşului sau chiar hălăduind prin sala mare în pauze decât să conştientizez cât de departe e. Nu, nu-s bine după o zi de deja-vu-uri teribile când mi-ai sărit în gât, când Cristi în mijlocul concursului Broadcast Yourself juca CS sau când m-am ghemuit pe caloriferul fierbinte de la etajul 1. 

 Nu, nu sunt bine deloc. Vorbesc cu mine-n gând toate prostiile din lume şi am ajuns să nu accept pe nimeni altcineva pe motivaţie de standard. Ieri holurile erau goale chiar dacă forfoteau. Acum te înţeleg. 

 Nu, nu eram acolo pentru MAC-urile de pe birouri, pentru nametag-ul cu Adobe ce-mi flutura la gât să mă întrebe toată lumea cum dai luminozitate în Photoshop, pentru spoturile amuzante, pentru reclama mea sau pentru cineva anume. Eram acolo pentru că cel mai bun prieten al meu a inventat concursul ăsta acum doi ani. Pentru că pentru mine, concursul asta înseamnă el şi-nseamna noi. De la concursul asta, împreună am fost, organizat şi premiat multe evenimente. De la prima ediţie.  

 Nu, nu sunt bine. Mai mult de treisferturi a plecat cu el. Şi n-o să înţeleagă nimeni niciodată la ce nivel mi-e dor şi de ce nimeni nu-l înlocuieşte. Cristi a fost puţin mirat primele 15 ori când îl strigăm fără motiv din uşă sau din celălalt capăt al sălii şi-apoi a realizat că-mi face bine şi s-a supus destul de serviabil solicitării mele total neimportante.  M-a acceptat şi asta m-a ţinut în viaţă 8 ore în aceleaşi săli.  

Si partea buna. Cristian (dupa ecuson). Ale. Wilson (!! House's Wilson... yeah, I know him), Alina (mmhmm), Mike (Adobe Mike... un fel de Bond. James Bond), strudelul de la Geo, cartea de la Sofie, lupta pentru pixul verde si ochii albastri (exact invers).  

Ceea ce nu se vedea...

 Povestea cu tumoarea e una cruntă. Nu, nu sunt bolnavă, asta mai lipsea. Sunt în convalescenţă sentimentală deşi doare şi fizic. Ştiu c-o să treacă, că o să-mi revin. Că ce era stricat şi nelalocului a fost înlăturat, tăiat şi extirpat. Ştiu că acum respir curat şi liber, ţin capul sus şi pot fi eu oriunde şi oricând. Cu tratament îndelungat se şterg şi toate urmele de teamă, frică efectivă şi ameninţări. Se curăţă organismul. Mă vreau mai repede pe picioare. Mă vreau mai repede din nou cu energie, cu zâmbet şi iubind. Vreau un buton de fast forward. Dacă îl aveţi apăsaţi-l pentru mine. 
 Există o lume şi-o realitate ce eu o negam, şi renegam chiar din vocabular cuvintele şi semnificaţia lor... scandal, înjurături, bătăi, ameninţări... Cumva viaţa a ţinut să-mi demonstreze că există, că au gust amar şi că sunt greu de înlăturat. 
 Rămâne să mai treacă timpul, rămâne să mă vindec... rămâne să supravieţuiesc şi să mă nasc din nou...

Câteodată ţine de generaţii, câteodată, nu! Războiul.

    Mă gândesc la părinţii mei şi la rarele (dar existente) momente când îi desconsider sau îi cred răi şi nedrepţi cu mine. Şi-apoi viaţa îmi serveşte pe tavă exemple ciudate de comportament absurd al altor părinţi şi-apoi realizez cât de blânzi şi buni sunt ai mei, cât de mult a contat încrederea lor în mine, felul cum m-au învăţat să iubesc, felul cum au ştiut să îmi arate/explice/inducă ce-i bine şi ce-i rău.
    Eu nu prea mi-am minţit părinţii. Nu în lucruri generale şi grave. Ştiau în orice moment unde sunt şi cu cine, ce note am şi dacă am să întârzii. Binenteles, când ajungeau mai devreme acasă, eu stăteam frumos pe fotoliu în camera mea lângă al meu prieten privind adolescent şi naiv în ochii lor chiar dacă amândoi aveam buzele roşii şi nasturii încheiaţi strâmb. Şi chiar credeam că ei nu îşi dau seamă. Eu de la ei am preluat ideea că dacă înveţi şi te stabileşti la un nivel bun de note şi învăţat în liceu, în restul timpului te poţi distra oricât. Tot de la ei ştiam că o restanţă poate fi din subiectivitatea profesorului la fel cum poate fi din faptul că n-am învăţat eu. Dar în nici unul din cazuri nu-i extraordinar de grav. Trece. Au ştiut să îmi ofere întotdeauna câtă intimitate au crezut ei că îmi este necesară, m-au lăsat să dau chefuri acasă cu toţi prietenii, ei plecând tacticoşi la câte un meci de canastă la vecini. Mi-au ţinut partea şi m-au susţinut. Câteodată nu mă înţelegeau, dar mă acceptau. Eu lor le ziceam că e de la vârstă, ei mie îmi ziceau că poate aşa gândesc eu mai altfel. Şi conflictele treceau după ce îşi expuneau şi ei punctul de vedere. 

   Cu facultate şi fumători, nu mi-au impus niciodată, nici obligat forţat facultatea, nici interzis clar fumatul. Am crescut ştiind că facultatea e o nouă etapă în viaţa mea ce vine normal, nicidecum impus. Am crescut într-o casă cu ţigări prin toate sertarele şi până pe la 19 ani nu m-a tentat deloc fumatul. Nici acum nu mă tentează. Dar au ştiut să îmi accepte perioada de anturaj şi fum de ţigară. Nu mi-au cotrobăit prin lucruri şi nici nu mi-au disecat iubirile. Mi-au acceptat depresiile fără întrebări, cu cafele calde, mama , si cu sfaturi timide şi învechite ,tata, care oricum greşea telenovela întotdeauna. Mi-au salvat prietenii din încurcături la şcoală şi pentru că părinţii lor nu i-ar fi înţeles au trebuit să se pretindă pe rând părinţii prietenilor mei. Mi-au oferit şi încă îmi oferă. Nu m-au bătut şi nu mi-au vorbit urât. Nu m-au subestimat şi nici nu mi-au intezis lucrurile normale vârstei şi pe care ei la rândul lor le trăiseră.  Şi din cauza asta am încercat să nu-i dezamăgesc nici ca şi copil, nici ca adolescent şi, sper din inimă, nici că om mare. 
    Încet încet îmi dau seama că ceea ce am primit de la ei nu primeşte orice copil şi că ei sunt întradevăr speciali. Şi le mulţumesc pentru posterele până-n tavan din toată camera mea, pentru pisicile şi căţeii adunaţi de pe stradă şi suportaţi în casă şi pat, pentru scrumiere, pahare şi gume de mestecat pe mobilă curăţate de mama după petrecerile mele, pentru că îmi acceptau fără întrebări despărţirile de băieţi pe care ei îi apreciau, pentru că nu mi-au impus ci doar mi-au sugerat profil, direcţie, comportament, pentru că m-au lăsat la toate concursurile de debate şi scriau scrisori dirigintelui să-mi motiveze absenţele, pentru că îmi făceau rost de scutiri medicale să stau acasă să-mi revin după moartea vreunei pisici, pentru cafeaua lăsată pe tavă la uşa camerei când eram în sesiune şi ciocănitul discret în uşă când nu eram singură în cameră. Probabil din toate acestea a rezultat faptul că nu întârziam mult după ce se însera afară, nu am avut niciodată probleme la şcoală, la examene sau licenţe, nu am furat bani doar am cerut, nu m-a tentat să fug de-acasă ci să chem pe toată lumea la mine, nu mi-am ascuns iubirile ci m-am mândrit cu ele, nu am minţit şi vorbit urât că n-aveam de ce.
    Mi s-a făcut dor să locuiesc iar cu ei...
    Tata, în fiecare joi mă vizitează la birou şi-mi umple dulapul cu miez de nucă, mere şi covrigi vanilaţi. Apoi discret mă vizitează-n lipsă şi acasă şi îmi udă florile, hrăneşte peştişorii din acvariu şi mai nou pisicul. Când pleacă câte-o lună pe la ţară mi se pleoştesc florile. Mama e mai emancipată. Ea pune deoparte pentru mine agende, cafele şi parfumuri fine. Mi s-a făcut dor să locuiesc iar cu ei... oare m-ar înţelege mâine dacă mă duc şi zic: azi stau la voi... cred că s-ar speria un pic şi ar simula un pic indiferenţă faţă de motiv şi fericire faţă de alegere... 

Atinselea'

Am primit o leapşa de la S, cam invadatoare, plină de întrebări ca din oracole ce le-am cam evitat. Mă scuzaţi.

1.Ai o poreclă?
Lumea care mă cunoaşte se împarte în două: cei care mă strigă Oana şi cei care mă strigă Liz. Cei care mă strigă Oana consideră ca Liz e o poreclă. Deşi e tot numele meu, şi-anume Luiza.
2.Unde locuieşti?
La bloc
3.Înălţime?
Am rău de.
4.Ai o zi onomastică?
Am.
5.Ocupaţie?
Şi-o ocupaţie, binenteles..
6.Fraţi, surori?
Una.
7.Limbă maternă?
...cu diacritice cu tot.
8.Limbi vorbite?
De mine sau de alţii?
9.Colecţii?
Hihi. Şerveţele, jucării din ouă Kinder, brichete, cutii/cutiuţe, timbre, bacnote, viniluri.
10.Număr la pantofi?
39. Acuma serios vorbind... pe cine ar interesa numărul meu la pantofi???? Cu ce v-ajută că ştiţi cât port?
11.Şcoli absolvite?
Superioare
12.Materia preferata?
...
13.Ce hobby-uri ai?
Brăţăresc. Colecţionez. Scriu pe blog.
14.Bani de buzunar?
Puţini dar destui.
15.Dorinţă?
Arzătoare.
16.Vise?
Dese.
17.Număr norocos?
Nu ştiu...
18.Ce ai vrea să revezi?
Viena.
19.Ai animale de casă?
Pisică, peruşi, peştişori, melci.
20.Sentimentul cel mai preţuit?
Dragostea. Serios acuma, răspunde cineva altfel?
21.Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă?
A fost într-o noapte. :P

Îmi place să mă cred mai fericită decât sunt.

 Îmi place să-mi conştientizez dupamiezele perfecte în timp ce vorbesc la telefon admirându-va siluetele mergând alene în faţa mea. Întoarceţi pe rând capul să vedeţi dacă vin. Ambele priviri sclipesc aşa cum îmi place mie.
 Mi-ar plăcea să rămân blocată pentru totdeauna în mijlocul intersecţiei doar cu voi, evitând verdele semaforului şi râzând fericită.
 Mi-ar plăcea să mă plimbi cu sania pe zăpada asta pufoasă şi dacă mi-ar fi ruşine, mi-ar plăcea să insişti până nu mi-ar mai fi. Mi-ar plăcea să mă tăvăleşti prin zăpada neatinsă dintre brazi şi-apoi să râzi cretin de mine. Să-mi faci poze încontinuu şi să te opreşti doar să-mi săruţi obrazul rece şi să-mi sugi fierbinte un deget îngheţat.
 Am găsit fulgii de nea perfecţi, ascunşi subtil în mănuşile mele.
 Eu sunt Liz. Am unghii negre şi papuci de casă roz. Neapărat pufoşi. Dansez dezechilibrat pe muzică mai dură decât voi fi eu vreodată. Am nasul roşu după ce plâng. Îmi place să mă cred mai fericită decât sunt. 

Atinselea: Sunt o ciudată!

Leapşa de la 5zambete. Lucruri care ar fi normal să nu dar eu da sau lucruri care ar fi normal să da dar eu nu. Şi altele.

 1. nu-mi place îngheţata.

 2. nici sudoku.

 3. îmi place atât de tare să fotografiez oameni şi nu găsesc nici o plăcere în a fotografia peisaje.

 4. nu desenez, nu pictez,  nu cânt. nu ştiu.

 5. urăsc telefoanele mobile. inclusiv al meu.

 6. nu-mi ştiu numărul de telefon deşi am şi un banner imens pe care e trecut. ştiu un singur număr de telefon pe derost.

 7. am peste 20 de inele mari de argint pe care le ador/port/rar pierd şi port mai multe odată în diverse combinaţii.

 8. am o fobie cu atingerile. evit s-ating, evit să fiu atinsă. cine mă atinge intenţionat sau din greşeală şi nu mă feresc, atenţionez sau chiar răspund e special.

 9. nu merg niciodată în spate la maşinile sport în 2 portiere, nu mă duc la solar vertical. un fel de claustrofobie. paradoxal nu îmi este frică niciodată de lifturi sau că pot rămâne blocată. deşi am rămas.

 10. mut mobila prin casă des. foarte des.

 11. nu aş schimba nimic la mine din ceea ce ştiu că este permanent.

 12. am o cicatrice destul de mare şi într-o zonă mereu la vedere. sunt oameni care mă văd zilnic, m-analizează, invidiază, pretind că mă iubesc. habar nu au unde e.

 13. salut zâmbind un poster din oraşul meu aproape zilnic şi de mult timp.

 14. dacă aş putea să renunţ la a avea dreptate majoritatea timpului şi tendinţa de a spune/gândi "ţi-am spus eu!" aş face-o.

 15. ştiu diferenţa dintre a avea tendinţe bi şi a fi bi. e mare.

 16. tu

 Nu credeam că sunt chiar aşa de ciudată... şi m-am oprit la timp.

 Sunt lucruri pe care le spui sau nu. Le arăţi sau nu. Le ai sau îţi lipsesc. Câţi oameni din jurul nostru ar putea bifa lista noastră de ciudăţenii ca fiind lucruri din noi? Câţi oameni din jurul nostru care cred că ne cunosc sau care credem noi că ne cunosc chiar ştiu toate astea despre noi? Câţi ne iubesc pentru ele? Câţi le observă, admiră sau critică? Des ne mulţumim cu unul care le ghiceşte din două-n două şi-apoi le uită. Rar, poate o dată în viaţă, cineva le poate recita şi noaptea în somn ca fiind motive pentru care ne iubeşte.

Feel free to play with it. It's kinda  mindblowing. Nu pentru voi ci pentru ceilalti.

Staind-Outside
Asculta mai multe audio Muzica

Jurnal cu date concrete şi incredibile

Post vesel şi optimist în ciuda faptului.

Împărăţia Lizului se-nchide. Pentru unii era Împărăţia Lizului (Dina i-a spus aşa, şi aşa a rămas ), alţii o numeau cafenea, unii "acasă",  alţii "la Liz" şi alţii ceea ce era: "magazin". Deşi trist momentul oarecum, nu am avut timp să-i conştientizez tristeţea. Ultimele două săptămâni a primit vizite peste vizite şi încurajări frumoase, comenzi cât pentru toată activitatea de până acum şi contracte de sponsorizare ce oricum erau în plan. O cameră de casă veche ce dădea în stradă cu geamuri mari şi luminoase, o sobă ce ne-a încălzit iarna, un filtru de cafea sau ceai de fructe şi două fotolii mari şi albastre. Pisici, peruşi, acvariu cu peşti coloraţi şi-un câine lup. Ultimele zile ale magazinului m-au făcut să-mi dau seama că ceea ce am câştigat cu el îmi rămâne oricum. Că nu pierd nimic. Azi calculatoarele funcţionau pe jos, fără birouri. Presa imprima tricouri şi cuterul tăia în disperare. Puf personaliza de zor premiile pentru Broadcast Yourself! şi Rockfree Contest de săptămâna viitoare. Într-un colţ, Adi şi Cip prinseseră cu săgeţile de la darts foi albe pe ce-a fost displayul de tricouri şi discutau fizică la nivel înalt gesticulând cu o cariocă neagră. G cerea zâmbitor şi convalescent număr de factură şi cont pentru op. Cafea cu lapte condensat în căni făcute de noi se plimbau din mână în mână. Pufuleţi şi sandvişuri calde. Toţi erau veseli şi optimişti şi îmi zâmbeau aparte mie. Erau acolo pentru mine. Cu fizica lor şi controversele, cu munca, zâmbetele şi muzica, cu premiile, concursurile şi planurile lor. Am încuiat şi am plecat spre casă zâmbind. Ce-mi era drag în magazinul ăla iau cu mine. Nu e sfârşitul. Magazinul a fost începutul. Şi încă este. Pentru veselia şi puterea regăsite în mine, pentru prietenii cei mai frumoşi şi destepţi, pentru câte am învăţat şi pentru cum ştiu să trăiesc de-acum încolo. Făcând şi simţind ceea ce-mi face bine. Iubind.

Atinselea

 Sau leapşa de la 5zambete.
 
 niciodată nu aş putea să:
 * să te uit/să nu te mai iubesc/să încetez să te caut în toţi şi toate
 * să renunţ la aroma cafelei, crescutul pisicilor sau cititul în cadă
 * să cred că există în viaţa mea un scop mai presus decât celui de a iubi total
 * să accept că nu pot visa/dori/avea
 * să uit ce-am trăit
 * să spun niciodată
(foto)

Ce fac.

 Mă uit la True Blood. Beau cafea des şi bere rar. Ascult mult rock în sensul de mult timp acelaşi rock. Mi-e dor de House. Îmi admir un inel nou cumpărat. Cresc un motan mare, frumos şi agitat. Fac cadouri personalizate. Dau faliment. Fredonez Bob Dylan mai nou. Cresc o pisică şi cinci pisoi într-o başcă. Şi-un câine lup într-o curte. Port ochelari. Rar. Îmi urăsc telefonul mobil. Îmbrăţişez femei frumoase zilnic. Şi-un bărbat. Cresc şi o pereche de peruşi. Spun des te iubesc. Simt des te iubesc. Mai cresc o orhidee de două zile şi un acvariu plin de peşti şi melci. Şi-atât! În ultimul timp nu ştiu să mă port cu persoanele din jurul meu. Gătesc din când în când. Nu mai fumez. Fac poze multe multe. Cu persoane. Mi-e dor de munte. Nu înjur. Port o brăţară colorată cu un urs. Mi-e somn. Citesc cu plăcere. Încerc din răsputeri să fac faţă haosului ce vrea să pună stăpânire pe viaţa mea şi mintea mea. Fac colecţie de şerveţele. Îmi iubesc nepotul de trei ani. Scriu pe blog. Mă liniştesc privind un profil şi ascultând un glas. Mă simt extenuată în ultimul timp. Pierd bijuterii prin casă definitiv. Îmi doresc o zi doar cu tine. Mă sperie viitorul. Citesc în cadă. Te caut prin pat. Uit. Oarecum, bine. 


Jace Everett - Bad Things
Asculta mai multe audio Muzica

Dintotdeauna

M-am speriat degeaba. Pot. Si pot usor. Mi-e bine tare. Hmm, cred ca incercam sa asociez reactii normale unor intamplari si unor oameni speciali. Clar, greseam. Mi-e bine. Stai linistit. Mi-e mai bine decat credeam eu ca imi poate fi. Ratiunea a functionat in cele mai irationale momente, iubirea in restul. Si binenteles avantajul lucrurilor pe care doar eu le stiu. Zambet fierbinte.

Later Edit: Si pentru ca in ultimul timp s-au tot declansat drame pe baza pozelor trimise sau publicate de mine... iata ca ma public si eu... cu cel mai bun sprijin ever: Best Friend Pff

Eu nu pot fi excepţia care demonstrează regula

(foto)

...iremediabilă... crâncen iremediabilă... din punct de vedere romantic...
E un compliment primit des de-a lungul timpului... intenţionat să complimenteze sau poate să sublinieze defectul de a crede în dragoste chiar după recunoaşterea şi conştientizarea depresiilor şi disperărilor inevitabile şi inalienabile iubirii. Şi nu-mi pare rău nici o secundă pentru toate filmele de dragoste la care am plâns, pentru toate cărţile pe care le-am citit şi din care am adoptat principii, pentru înclinaţia spre poezie şi orice gând poetic, pentru convingerile mele de a trăi pentru şi din senzaţia iubirii. Mi-e ciudă că am ajuns la vârsta la care pot avea o părere despre dragoste şi-apoi să o simt. Mă bucur că am ajuns la vârsta conştientizării pasiunii, plăcerilor erotice şi senzaţiilor fizice ... ştiţi ceva... am senzaţia că încurc termeni psihologici şi e frustrant când mă gândesc câţi doctoranzi şi doctori în psihologie îmi citesc blogul şi râd... poate mă străduiesc prea mult... Let's keep it simple...
Mă-ndragostesc rar, repede şi iremediabil... trăiesc pentru sentimentul de a iubi, pentru senzaţia de lipsă de aer, pentru tremurul genunchilor şi pentru ochi în lacrimi. Da, am tendinţa de a-mi exagera senzaţiile. Rar şi greu spun te iubesc. Nu pentru că nu îl simt ci doar pentru a-i amplifica valoarea. Evit să fiu atinsă des, pupată sau strânsă în braţe. Nu pentru că nu-mi plac atingerile ci pentru că le doresc intense şi atunci când trebuie şi de la cine trebuie. Cuvântul 'platonic' nici nu ar fi trebuit inventat. E fad. 'Sex' e un cuvânt foarte important.
Pentru orice om, în orice moment al vieţii lui, există persoana care îl poate completa perfect! "Cred că există jumătatea perfectă. Chiar dacă plec de la premisa că sunt doar jumate din ceea ce ar trebui să fiu" până îl întâlnesc. Ştiu că sună a clişeu. Şi totuşi paradoxul încorporat în principiul meu e doar convingerea că omul nu-i făcut să fie monogam. Şi că odată sentimentul satisfăcut, se pierde intensitatea. Orice lucru, senzaţie, sentiment spre pasiune e minunat, maxim şi grozav la început. Eu cred în viaţa formată din mai multe începuturi şi binenteles acceptarea acestei filosofii care încalcă aşa zise principii morale şi sociale. Şi mai cred "crâncen" că există jumătatea (tile) mea (mele) pentru mine cea de-acum şi toate câte o să fiu de-a lungul vieţii mele. Dragostea dacă nu-i nebunie curată nu are nici un sens. Cât e nebunie(şi-anume, determinat în timp, ca să nu zic limitat) e ok... când încetează a fi nebunie, încetează a fi dragoste, jumătate, suflet pereche... deja ne-am maturizat în direcţii separate şi e timpul altei jumătăţi, altui început...
E ca una din acele useless superpowers, şi-anume read your own mind/soul. Cred că trebuie să-ţi cunoşti foarte bine sufletul şi să-i permiţi destule emoţii de-a lungul timpului pentru a putea citi în alte persoane ceea ce îţi trebuie ţie.
"Au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi" nu există! În schimb există senzaţia categorică de "vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţe" atunci când iubeşti. De-aici şi fraza de poveste/basm cu final fericit. Pe care eu în optimismul meu flower power, happy hippy o cred întotdeauna când iubesc. Pentru că aşa vreau. Să o cred.

Doar

Eu. Îmi place să mă cred greu de citit. Paradoxal mă proclam extrem de sinceră. Încerc, în acelaşi timp, să păstrez tuturor imaginea foarte clară despre cine sunt şi ce-mi place în spaţiul meu intim, ce-mi poluează aerul şi ce îmi este necesar, ce iubesc şi ce doar tolerez. Şi inevitabil acţionez după aceste nou născute principii. Normal că-s subiectivă. Normal că nu-s imparţială. Fobiile îmi sunt deasemenea destul de evidente. Pentru cine e atent. Egoistă? Dap. Rea? Uneori. Naivă? Haha!