Târziu in noapte a venit Simone...

...

    Şi fumul gros de stări nervoase a coborât brusc la nivelul covorului. I-am ascultat bronzul perfect, ciocolatiu, cu urechea lipită de buricul ei. Ne-am amintit cum ne-am cunoscut, cum ne-am plăcut, cum ne-am iubit, cum ne-am certat, cum am trecut prin momente bizare, cum am bârfit şi cum încă putem face schimb de senzaţii. Am ascultat Stone Sour acustic şi ne-am zâmbit cald. Ne-am dat seama că ştim prea multe una despre cealaltă. Aproape tot.

    O seară caldă în care, în tăcerea sorbiturilor mici de nesquik şi în liniştea muzicii ascultate, întinse pe canapele, erau adunate toate amintirile noastre, toate bârfele, toate dimineţile vesele, toate nopţile cu plâns, toate telefoanele încordate, toate aventurile, toate problemele împărtăşite, toate bagajele, toate orele de făcut cercei şi nevorbit, toate pasiunile povestite cu ochi sclipitori, toate pozele şi planurile, toate momentele alintate şi ameţite, toate gripele cu pastile şi ceaiuri fierbinţi, toate momentele când am urât-o şi m-a urât la schimb, toate peste care am putut să trecem împreună sau separat şi toate secretele lumii. M-a vindecat dând petece de piele caldă, agitând dulce un evantai turcoaz sau ascunzându-şi zâmbetul sub pernuţe maro de catifea. 

    Ştie ce mă deranjează la ea dar cu toate acestea o consider perfectă cum este. Ştiu ce o derajeaza la mine şi că mă consideră perfectă aşa. 

   Apare rar şi de dor. Dispare cu primul apel pe telefon în lumina farurilor din parcarea mea întunecată. După ce îmi spune tot, mă întreabă tot, tace mult lipită de mine, râde vesel, plânge fierbinte, îmi adulmecă sticluţele de parfum de pe etajeră, îmi chinuie pisica pe care o am de la ea şi îmi aruncă o ultimă privire în care, nevorbit, promite că în viitor, cândva, ne vom întâlni şi mira de cât de fericite suntem. Şi cât de nefericite am fost. 

   De la ea am pisica neagră, geanta cafenie, mănuşile lungi fără degete, fularul negru cu franjuri, căciula de iepure punkist, scoicile din acvariu, cănile sparte în bucătărie, îndemnul ei alintat şi des de a scrie despre ea, sute de fotografii pe care mă lasă să le arăt şi mândria că e a mea chiar dacă nu e. 

It takes a long time to grow young

With you nothing seems impossible and it all seems to fit the frame.
Thank You! Happy birthday!
(vers de aici via)

I'm doing mental jumping-jacks

(tumblr)

Am o stare calmă şi lentă dar sunt hiperactivă în gânduri. Am un zumzet aiurea în cap cu milioane de gânduri, planuri, idei, direcţii, cărţi, filme, oameni, replici, locuri, destinaţii, bani, job related, love related. Şi la suprafaţă clipesc încet şi fixez puncte imaginare pe pereţi, mă mişc în reluare şi beau cafea cu prea mult lapte.  

  

 Am văzut Fish Tank. Mi s-a părut ca-n viaţă. Am văzut Room in Rome. Şi am umblat în starea dată de film o zi întreagă. Încă o mai am. De aceeaşi regizori, la recomandarea ta, Sex and Lucia. Îmi plac filmele unde nuditatea e naturală şi după ce se termină filmul îţi aminteşti povestea şi senzaţia nu scenele erotice. Unde le găsesc, ca şi recomandări? Pe Marele Ecran majoritatea. Nu ştiu... Nu mă uit la trailere. Mă uit la filme recomandate. Cum m-am uitat la Doubt şi Nothing Personal recomandate de Iulia. Sau True Grit recomandat întâmplător şi care mi s-a părut fain pentru o seară în braţele tale, pepene rece şi răcoare-n casă. Acum mi s-a făcut dor să revăd Lie With Me şi să îmi aduc aminte de ce mi-a plăcut. Şi-apoi The Dreamers. Care ştiu de ce mi-a plăcut.  

 Până la altele revăd puţin Fringe şi puţin Dexter. Tu ai terminat de citit A Dance With Dragons şi parcă te văd cum zâmbeşti nerăbdătoare cu gândul la The Hobbit şi Clash of Kings pe ecran. Tu eşti fascinat de SG-1 şi eu râd de tine că te uiţi la Macgyver.  

 În altă ordine de idei a apărut un + în faţa lui Liz. Acum totul e +Liz.  

 Altădată am să vă povestesc cu Blogger şi Picassa Web Albums la care am depăşit limita pentru Blogul de lucru manual şi cum cu deviantArt mă descurcam mai greu am fost nevoită să îmi fac cont pe Flickr. Şi ce mult îmi place Flickr. 

 Eu, vara asta, am să mă uit în continuare la filme de dragoste, am să citesc în continuare cărţi de dragoste şi am să scriu despre dragoste. În timp ce-am s-o trăiesc. 

 "tu iar vrei să scrii de soare şi săruturi, recunoaşte. mvaaai." Data viitoare. Promit. Până atunci împarte pofta de ceva d cu mine.  

Perhaps it's impossible to wear an identity without becoming what you pretend to be

Toţi ne dorim câte ceva. Atâta timp cât dorinţa e formulată, până la realizarea ei, drumul e scurt. Oameni suntem, şi doar 24 de ore unice avem de trăit... zilnic. Le trăim sau le pierdem. Normal ar fi să încercăm să le trăim exact cum vrem, cum se potriveşte sufletului nostru şi cum suntem noi. Nu am o explicaţie de ce nu facem aşa. Nu caut o explicaţie logică, filosofică sau psihologică, ... că nu mă pricep. Doar văd că nu facem aşa ci încercăm să trăim într-un tipar expus, prezentat(indus) şi câteodată impus. Tipar ce nu numai că e fail dar dă cu fail  la marea majoritate. Parcă numai oamenii răi au impulsul de a trăi cum sunt... adică făcând rău. Ălora buni nu le rămâne decât dezamăgirea, nefericirea şi neîmplinirea. 

 Eh. 

 Om mic. Atât sunt. Atât gândesc. 

 Şi-mi rămâne doar mie să mă bucur de chestii mărunte precum o pisică neagră întinsă pe tot biroul meu, o seară pe iarbă cu ochii la cer, o îngheţată scursă pe mâini, un pepene şi flori. Şi lor să le rămână grija, încruntarea, ratele, egoismul, zgârcenia şi nefericirea nerecunoscută. 

 Eu sunt liberă. Foarte. Şi mi-e bine doar pentru că ştiu unde să-mi găsesc binele şi când mi-e cel mai greu. 

 --- 

 Îţi aduci aminte bătăile cu apă? 

 --- 

 Din Ender's game: 

Real respect takes longer than official respect.

That's the problem with winning right from the start, thought Ender. You lose friends.

My favorite month is Summer.

 Am făcut, încet, mulţi paşi în spate, mi-am scuturat părul desfăcut să-mi ascundă faţa şi-am ridicat frumos o ceaţă egoistă între mine şi lume. Autoapărare. Lumea să vadă doar straight face. Eu, după zid, trăiesc frumos. Duminicile, dimineaţa devreme, citesc cu picioarele în Dunăre, mă bucur ca un copil când pescarii de lângă mine scot ceva şi fac poze la sălciile bătrâne pline de dorinţe ce se împlinesc sub forma pufului cu seminţe. 

 --- 

 Din Game of Thrones ne-a rămas ca replică: "Poţi să pleci.. dar fără ouă..." (cu referire la ouăle de dragon din care - spoiler- chiar ies pui de dragoni). De la imitatori şi copiatori, ne-a rămas replica: "Cine eşti şi de ce trimiţi oameni la mine?". Ambele au exact sensul pe care vreţi voi să li-l daţi. 

 --- 

 La munte, la mare, la târg şi la concert. Toate vara asta. 

 --- 

 Muzică, cuburi de gheaţă şi cafele târzii; dor de ducă, dor de tine şi stare războinică; nevoie de bani, nevoie de soare şi nevoie de dragoste. 

 --- 

 Birou răcoros şi job aglomerat/stresant. Eh. 

 --- 

 Monday, Summer, my world. 

 --- 

Torid

Doze de cola şi zeci de minute cu faţa în sus spre cer. Umbră de copaci bătrâni şi fântâni cu apă albastră. Codiţe cu aţă colorată. O carte.

De mâine nu-mi mai pune nimeni limite. Nici măcar tu.

Luiza

   Luiza. De la ea am numele. Şi dorinţa de a mă întoarce în Bucureşti unde ea locuieşte de când mă ştiu eu. E singurul loc unde ştiu să ajung de la gară. Şi e locul care mie îmi aminteşte de o copilărie frumoasă cu pepsi la navetă şi adidaşi Le coq sportif, cu adeziv, tenis de câmp cu Sergiu Nicolaescu (yeah, i'm that old) şi cursuri de înot la ştrand. M-am întors după mulţi ani în casa unde Luiza a îmbătrânit vesel. Şi eu vreau să îmbătrânesc ca ea. Vesel. 

   În casa ei timpul a stat în loc. Lucrurile, mobila, aerul. Toate sunt noi aşa cum erau şi acum 20 de ani şi acum 10 ani când am fost. Sunt aceleaşi. Sunt proaspete. Sunt neschimbate. Nu ştiu cum a reuşit. Perdelele cu romburi sunt luminoase şi elegante, mobila lucioasă, draperiile de catifea grele, chiuveta din bucătărie de fontă, albă, nouă şi curată, dulapurile miros a săpunuri fine, cămara din bucătărie a esenţe aromate şi pe frigider are un post-it cu scrisul meu, din '98, puţin decolorat.

   La ea mesele se iau pe masa de lemn masiv şi lăcuit din sufragerie. Întinde ştergare curate şi apretate şi scoate veselă din set. Acelaşi set parcă nefolosit. Pe masa asta, când eram mică, îmi amintesc că întindeau seara o covertura mare de catifea şi jucau canastă cu două seturi de cărţi de joc. Pe servanta mare, ţin minte, era un magnetofon la care nanul meu asculta încet Europa Liberă apoi scria la maşina de scris, câteva ore, concentrat. Nanul nu mai e şi Luiza mai face politică dar mult mai calm. Luiza e monarhistă. Îmi place aşa de ea. În vitrină are o broşă de argint, o coroană regală prinsă elegant pe un tricolor. Urmăreşte familiile regale şi nunţile lor, evenimentele şi ţinutele. Le comentează admirativ. Luiza e mică şi veselă. Îşi pune seara bigudiuri şi miroase a parfum franţuzesc. Face glume şi râde mult, dă sfaturi frumoase şi aude doar ce vrea să audă.

    Niciodată nu mi-a zis doar Oana sau doar Luiza. Mi-a zis Oana-Luiza. Pe un tricou colorat, primit cadou a văzut scris Liz şi s-a bucurat: vaai, ce frumos, Liz de la Luiza.

Cine-mi eşti?

 Azi norii aveau formă de bună dimineaţa. Cafeaua de la chioşc n-a fost, în schimb, atât de bună. Azi aerul, la şapte, mirosea a furtună şi a îmbrăţişarea ta strânsă. Am visat că-ţi mestecam o şuviţă de păr. Am să scriu o carte despre gustul zâmbetelor tale, mestecatul şuviţelor de păr, muscatul cotului şi respiratul fierbinte în locul dintre umăr şi gât. În cartea mea voi fi atât de puternică încât să le proclam gesturi permanente şi obligatorii pentru oamenii care se iubesc. Binenteles, în cartea mea, vor fi numai oameni care se iubesc.  

 --- 

 Ce fac toate femeile frumoase care ajung la mine acasă, după ce se schimbă în ceva comod? Se urcă pe orbitrec...  

 --- 

 Dimineţile cu tine îmi miros a ceai cald şi sirop de trandafiri, au gust de langosi cu ciocolată şi piersici prea coapte şi se lungesc leneş ca o pisică neagră şi prea alintată. 

 --- 

 Încet încet simt că ni se vindecă pasiunea. Ne afectase ţinutul de mână, dormitul până târziu şi adormitul prea devreme. Dar cu doze perfecte de priviri cu subînţeles, îmbrăţişări strânse sub pilote prea fierbinţi, dupamieze calme cu muzică bună şi lumina de furtună de vară, începe să pună din nou stăpânire pe noi. Pasiunea.  

 --- 

 Iar tu, marţi dupamiaza, mă iei de mână şi mă duci într-un loc minunat unde o să ascult muzică bună şi o să fac conversaţie frumoasă cu un om ce o să îmi îndeplinească una dintre cele mai frumoase şi mari dorinţe ale mele.  

---

 Lucruri pe care toată lumea le trăieşte şi majoritatea le ignoră.  

  

I don't know where I'm going, but I sure know where I've been

(tumblr)

     În mijlocul verii, noaptea fierbinte e cumva plină de-un aer de smoală, greu, lăptos. Cerul, deşi senin, e parcă la un pas să izbucnească în flăcări şi luna scoate aburi de căldură. Dragostea e fierbinte şi trupurile asudate, respiraţiile sufocate şi pielea alunecoasă. Cearşafurile sunt mototolite şi împinse jos din pat, pernele sunt scuturate des pentru a scoate ultima fărâmă de răcoare din ele şi perdeaua e nemişcată la geam. Pisica pare grea şi mare ca o panteră cu respiraţia fierbinte şi se trânteşte la fel de sufocată de căldură pe colţul patului.
     Dar câteodată vara ne surprinde cu zile reci cu vânt şi nopţi odihnitoare în care-ţi vine să ieşi la fereastră şi să tragi în piept toată răcoarea şi să dormi cu ea în tine. Cerul e plin de nori şi aerul miroase a ud, a tei scuturaţi şi crini înfloriţi, a pământ răscolit şi a verde. Dragostea e moale şi reconfortantă cu fiori răcoroşi pe spate, cu buricele degetelor reci şi cu tot corpul înfăşurat în cearşaf. Pielea miroase a cremă de baie dulce, perna te cuprinde exact cât ai nevoie şi perdeaua se umflă la geam cu aer curat de după ploaie. Pisica pare mică şi uşoară şi se face colac lipită de picioare, torcând.

Vara asta ştie să ne dea de toate.

( Cum să faci două festivaluri de muzică în exact acelaşi timp şi pentru cam exact acelaşi public? Rock the City şi B'est Fest. Urât din partea lor! A amândurora. Dar mna, suntem români şi e mai important orgoliul şi banul decât un lucru făcut bine.) 

Summer mood

(tumblr)

  

Reuşim să ne lăsăm surprinşi de anotimp chiar dacă zile la rând îl invocăm. Ne plângem de cald şi ne tratăm cu bere rece şi aer condiţionat deşi astă iarnă nu vorbeam decât de soare puternic şi nisip fierbinte.  

 Vara asta am să o fac să fie aşa cum îi stă bine celui mai frumos anotimp. Vara asta o să fie despre tălpi goale în iarbă, rochii vaporoase, umbrele colorate, pahare mari cu paie îndoite şi feliuţe de fructe îngheţate, bronz ciocolatiu şi sare în păr, brăţări la picior, cercei cu pene şi seri de folk la foişorul de pe faleză, îngheţată topită, păr ciufulit şi aer răcoros dimineaţa devreme. Vara asta va fi moale, calmă şi fierbinte.  La mare. 

  

 Vara asta va fi racoroasă şi umbroasă în păduri prea verzi, va fi relaxantă şi odihnitoare cu pături întinse şi cărţi citite pe sub ochelarii de soare, cu cer plin de stele noaptea şi fără pic de nori ziua, cu fructe spălate în râu şi bere la răcit tot acolo. La munte. 

  

 Vara asta va fi cu muzică bună şi autografe. Vara asta mă va învăţa să îmi placă pahare mari de cola cu un strop de Jagermeister, bere cu lămâie şi îmi va aminti frapeurile de demult, îmi va arăta stadioane cântând şi oameni aşteptând să-şi îndeplinească dorinţe vechi. La concerte. 

  

 Vara asta va fi despre câte brăţări făcute de mine văd pe mâinile oamenilor, despre complimente la stand şi comenzi ca întotdeauna prea mari, despre o lume colorată, veselă şi hippie. La târguri. 

  

Dar bine că eşti...

Fac dansul ploii într-o sufragerie răcoroasă. Apoi pentru mai mult succes, o invoc în balconul înfierbântat printre rufe mirosind a balsam fin. Îmi chem pisicul poznaş să numere cârligele colorate pentru rufe, căzute. Număr trandafirii şi hortensiile înflorite din grădina de jos. Apoi pisicile tolănite la umbră. Caut ceva. Ceva anume. Ca senzaţia unui bol mare de căpşune reci de la frigider sau ca senzaţia unui trup prea alb pentru mijlocul lui iunie. Ca energia cănii mele de cafea cu lapte sau energia paharului cu puţin vin roşu şi multe cuburi de gheaţă. Mă calmez. Cred că am visat. A fost aici, a băut o cană de bere rece. Apoi şi-a ascuns tatuajul de pe picior să nu mă facă de ruşine. Ea cu hamacul ei cu tot.  

 Şi-apoi e loc să-mi bântuie altcineva tricourile, pernele şi cada cu spumă. 

 Dragostea dacă nu-i nebunie curată n-are nici un sens.  

Crystal salt

(tumblr)

 Trăiesc haotic dar într-o linişte perfectă. Muncesc haotic agitându-mă să organizez în zadar. Visez clar şi limbede. Rezoluţie perfectă. Iubesc maxim şi fix. Nu oscilez. Funcţionez destul de simplu şi m-asigur egoist că nu depind de nimeni. Sau doar de cine vreau să depind exagerând alintarea. Caut o plajă pustie şi curată. Fac schimb de gânduri şi idei. Muncesc, lucrez şi văd filme pe fast forward. Culmea mai şi citesc. Merg la concerte şi mă bucur de atenţia unor oameni frumoşi apăruţi din senin. Dintr-un senin lila. Îmbrăţişez oameni nevăzuţi de mult timp. Încerc să resping atacuri. Tot din senin. Toate, aşa, de vară. Lejere. Şi haotice. 

  

Languor, listlessness, inactivity

Zile fierbinţi cu soare orbitor sau zile apăsătoare cu nori negri. Tei explodaţi sau verde ud de după ploaie. Dor moale şi declaraţii şoptite. Pisică lentă. Rufe mirosind a balsam dulce. Femei mirosind a parfum fresh. Fructe reci de la frigider şi apă minerală cu sirop de păpădie. Concerte anulate şi târguri pierdute. Telefoane tăcute şi voci frumoase şi noi. Postări rare şi seriale de dragoste. Obloane trase, răcoare şi tors de Pespi.

Toate, dar toate astea îndeamnă la somn. De împărţit cu tine. Welcome home.

Waiting For The Miracle - Leonard Cohen
 
 Asculta  mai multe  audio   pop

Către închisoare

... din smirghelul melancoliei... remember?

-mie-

Există un buton
trebuie să existe
pentru nori în formă de pitici de grădină
cu pipă (musai cu pipă!)
femei cărora le plac
viorile, fumul de ţigară şi pielea bronzată
cer
bărbaţi pierduţi şi găsiţi în halba de bere
cu barbă cu tot.

Albastrul meu nici n-ar izvorî din tine dacă n-ai vrea
dar pisicile se întind încă pe balustradă
şi încă au burţi calde
şi lăbuţe amuzante.
Iar în palma ta ar arăta bine doi ochi verzi.

La magazin nu se găseşte ceai dulce de banalităţi
şi să le culeg eu – îmi sângerez degetele
până la urmă nici nu ştiu dacă merită
iar dumnezeu, în pijamale şi cu ochelari, stă
calm pe verandă şi bea o cafea
cu o curtezană frumoasă într-o cămaşă scurtă
-asta ca să nu zic curvă-
ea îi citeşte poezii despre o blondă si-un brunet
care se sărută lângă un stâlp de telegraf
şi încet vine toamna.


                         (Dina Frânculescu)

 E a treia oară această poezie pe blogul meu. Şi o să  fie de câte ori este nevoie de ea. Avea ca dedicaţie -lui Liz- şi de atunci s-a inventat Lizului.  

Speak the words I want to hear, to make my demons run

Sună-mă şi dă-mi un sens. Mă foiesc fără direcţie printr-o viaţă calculată din patru în patru ore. Un început de vară cu prea mult somn. Dor de băi în mare şi-n soare. Nu-mi mai cunosc durerile de cap, nu-mi recunosc sertarele pline şi numărul impar de perne îmi dă stări de confuzie fatală.  

 Nu mă pot concentra pe nimic altceva decât pe trecerea timpului. Şi cu cât o fac mai dedicat cu atât parcă stă mai încremenit. Lucrul ăsta uit să-l fac când sunt lângă tine. Atunci trece.    

 Măsline verzi, dăruiri dezbătute şi aer condiţionat.  

 Aerul meu e condiţionat de tine. Acuma n-am. Aer. 

Metallica - The Unforgiven 2

Asculta mai multe audio diverse

Azi...

 ...am plâns de dorul tău...
 Nu a fost prima oară, dar cumva, azi, am simţit că trebuia consemnat.

Înapoi pe malul meu de Dunăre

Am întârziat postarea pentru că nu ştiam de unde să încep şi cu ce să închei. Mi se amestecă toate în minte. A fost atât de frumos ca prima îmbrăţişare. Ca emoţia ta. Vag îmi amintesc că ţi-aş fi adus flori. Vag îşi aminteşte că mi-ar fi adus flori. Nu-i clar nici acum unde se termina rochiţa cu flori şi unde începea cearşaful cu scheleţi. Iar muzica din old Janis e mult mai bună decât muzica din Janis Stuf. Cu toată Vama lui şi cu tot nisipul. Pentru că dacă ţopăi pe Kryptonite şi plângi pe Sweet Child O'mine atunci eşti unde trebuie. Şi acolo trebuie să rămâi. Acolo sau în Flowers unde poţi proba inele de gheaţă de diferite mărimi aromate de ceaiuri bizare. Asta dacă te simţi bine într-un loc liniştit unde lumea scrie. Scrie în caiete, carneţele, scrie pe foi, scrie pe netbookuri sau ipoduri. Toată lumea acolo scria. Şi să nu uităm ce frumoase sunt femeile în Flowers. O altă concluzie ar fi că majoritatea femeilor frumoase cântă la vioară. Câteodată la chitară şi voce, în Piaţa Muzeului ca eu să aud şi privesc, stând pe canapeaua de pe colţ în Shadow, de exemplu Through Glass. Şi să cânt şi să aplaud şi să ţip la final de la fereastră. Şi să fie firesc aşa. Firesc era să auzi şi prima parte. Întotdeauna o auzi doar pe a doua. Şi bluziţa aia nu avea nasturi destui. Cafelele din mers, cerceii buturugi şi îngheţata, canapeaua verde din Booha, limonada prea acră din a livingpub (not a livingroom). Concertului Iris i-a lipsit ceva. Probabil Să nu crezi nimic. Şi Nu mă uita. Şi deschiderea cu Semnal M ratată. Dar momentului din parcul mare de pe ponton, cu picioarele în apă, nu i-a lipsit absolut nimic.   

  

 More to come. Avioane, concerte, grijă, drum, dor şi-o aşteptare. 

 V-am adus siguranţa că lumea e mai frumoasă decât o vedem din colţul ăsta, că oamenii sunt mai deschişi decât majoritatea care ne înconjoară aici, că limitele sunt puse doar de noi şi că dragostea e singurul lucru pentru care şi prin care merită să trăieşti. 

Jurnal de mai, de săptămână şi de noi.

(foto)

     Sfârşit de mai. Sfârşit de săptămână. Sfârşit de noi. Terase mari şi aerisite cu umbrele clopot peste canapele comode, beri scumpe şi zâmbete cu gust de cafea. Alpenliebe de cafea. Prieteni veniţi de departe. Alţii plecaţi departe. Toate în sfârşitul ăsta de săptămână, de mai şi de noi. O vineri ploioasă şi racoroasă cu geamuri larg deschise şi lene moale în paturi prea mari şi aşternuturi prea negre, crenvurşti calzi şi hrean înţepător. Zâmbete. Râsete.  

      Dupamiaza clară şi frumoasă cu Ana şi Monica strigându-mă zâmbind de la ferestrele mari ale redacţiei. Mi-am amintit cum ne striga Angela când ne strângeam în parc, joia, să scriem Tranzitul.  

      Spre seară m-am ascuns într-un vis frumos de mult prea multe ore în care învingeam toată oboseala şi stresul din lume, în care mă trezeai cu mic dejun şi ceai parfumat şi-apoi mă urmăreai cu o cafea prin casă şi prin pat să mă trezesc de la aburi. În visul meu, doar tu şi eu şi ora 6 dimineaţa.  

      O sâmbătă lungă şi caldă. 11 brăţări, 8 perechi de cercei, 2 dreamcatchere, 2 păpuşi voodoo şi o insignă au plecat din standul meu de la târg cu nişte oameni frumoşi spre casa lor. Le mulţumesc frumos. Au luat odată cu ele şi zâmbetul meu, orele de muncă şi sentimentul bun că efortul a fost apreciat.  

      La lecturi urbane am ajuns târziu, cât să ne facă poză şi să citesc exact 4 pagini, pe bancă, în aer liber. Şi-apoi m-am îngropat în îngheţată. Multă. Eu nu mănânc îngheţată de felul meu. Dar când aceasta ţi se oferă în arome şi denumiri precum tiramisu, ciocolată belgiană, cafea sau rom cu stafide până şi eu mânc şi mă minunez de bunătate (pe sistemul mănânc şi plâng. mănânc). 

     Am încheiat sâmbăta pe scaune la Baladele Dunării, festivalul studenţesc de muzică folk. Lângă Ana, Laurenţiu şi Andreea.(Nice to meet you, greensoul!). Lume multă şi cunoscută, lume dragă şi zâmbitoare, lume neschimbată. Ina (cu care mi-am împărţit şi duminica), Catwoman, Ale, Jul... Am salutat şi ne-am minunat de cât de multe luni au trecut de când ne-am zâmbit ultima oară. Am ascultat Alifantis în ploaie şi am rămas fără răsuflare când au început să dea drumul spre cer la zeci de lampioane mari aprinse dintre copacii din curtea Muzeului de Artă Vizuală.  

      Acasă am concluzionat că ziua a fost superbă, crezând că s-a încheiat. De unde să ştiu că mult după miezul nopţii o să-mi bată la uşă prieten vechi şi nevăzut de prea mult timp, zâmbind vesel în costum, cravată roz şi aducând sampanii mari şi jocuri logice. Thank you, G. Thank You!  

     Sunt revederi la care nu ştii să reacţionezi. Şi revederi pe care le-ai dorit şi pentru că nu s-au mai întâmplat începi să nu ţi le mai. Sau revederi care te surprind brusc. Am rămas cu îmbrăţişarea Verei în minte şi oarecum pe mine mult timp după ce s-a desprins. Şi cu buzele roşii ale lui Hellen pe obraz.  

     Oamenii care ţin la tine ştiu să îţi arate no matter what. Fără să încerce efectiv.  

     Prea multe gânduri, prea multe întrebări şi mult prea multe idei de împărţit. Fără să am cu cine. Am să dau anunţ la mica publicitate.  

  

Hundreds or thousands of mirrors

    Despre mine şi oamenii cu care aş vrea să interacţionez mai des 

    Am respins un apel când eram într-o şedinţă. N-am mai sunat înapoi. Am închis o fereastră de mess fără să răspund. Am dat turn off fără să zic noapte bună. Am văzut un status trist şi aş fi trimis un mail. Am aflat de un necaz al cuiva drag şi i-aş fi trimis o îmbrăţişare aşa cum am şi primit. M-a salutat o cunoştinţă pe stradă şi am avut senzaţia că s-ar fi oprit să mă întrebe mai multe dar avântul meu i-a schimbat direcţia. Am primit câteva comentarii frumoase şi n-am comentat înapoi. M-a strigat dar nu am răspuns. Un blog anunţă că se termină şi nu am reacţionat deşi e unul dintre blogurile pe care le citesc zilnic. Pasele lungi de nefericire îmi fură toată puterea de reacţie. La oameni frumoşi. Am să le spun cândva. 

    Despre oamenii care dintr-un motiv sau altul nu-ţi mai sunt aproape 

    Pe unii îi îndepărtăm intenţionat şi-apoi mimăm un timp îndelungat mulţumirea faţă de minunata decizie luată. Nu ne desconspiram nicidecum regretul amar şi dorul ascuns. Dacă ne-au fost apropiaţi o să le simţim lipsa. Dacă ne-au rănit tare o să mimăm indiferenţa. Dar dorul, recunoscut sau nu, este. 

    

    Despre brăţări din noduri, târg şi bani 

    Toţi corporatistii care îmi văd brăţările trec prin fazele de admiraţie, "da' cum le faci?", "şi le vinzi?", "da' pe net le-ai pus?" şi ajung la ultima fază genială: nu poţi să-ţi cumperi o maşinărie, ceva, să faci mai multe şi mai repede? Aceste faze le-am văzut repetate de mulţi. Nu. Nu există o maşinărie. That's the whole point! Sunt lucruri făcute de mână, lucrate încet, în ore întregi de migală şi se vând tocmai din acest motiv. :) Şi nu pot să le fac mai repede de-atât.  

    Despre nimic şi o tristeţe adâncă 

   Am disco disco party party ball. Al meu propriu şi personal. A disco disco party party ball, mirror ball, glitter ball, ball mirror, crystal ball, or specular sphere is a roughly spherical object that reflects light directed at it in many directions, producing a complex display. Its surface consists of hundreds or thousands of facets, nearly all of approximately the same shape and size, and each having a mirrored surface. Şi-s mândră. 

 Ţi-aş fi povestit despre el. 

Vineri, sambata si duminica la targ pe terasa restaurantului Monarch pe Domneasca la Parfumul Teilor. Poate duminica si in Gradina Publica la evenimentul de lecturi urbane.

It's a slippery slope

(foto)

Folosesc din ce în ce mai puţine cuvinte. Răspund la telefon şi zic doar alo, bravo, bine şi da. La întrebările care aşteaptă răspunsuri mai complexe de-atât, tac. Într-un sms completez şi cu 'ai grija'. Într-un mail scriu 'be safe'. Îmi sună a despărţiri. Toate. Sfârşituri calme.  

 În somnul de 12 ore de ieri am plantat restul cuvintelor pe care am de gând să le culeg în somnul de azi după amiază şi să le pregătesc frumos pentru începuturi. Începuturile cer cuvinte multe.  

  

 Dacă pe la mijloc totul se bazează pe cuvinte aranjate în mailuri, în sms-uri, în telefoane şi ferestre de mess, şi dacă acestea nu fac alceva decât să tacă atunci ne îndreptăm spre sfârşit. Când te bazezi pe un cuvânt şi nu-l primeşti e ca atunci când ajungi la sfârşitul cărţii şi vezi că ultimele două pagini sunt rupte.  

  

 Când vorbesc cu tine e ca şi cum primesc a fortune cookie. Şi-apoi taci. Si eu raman goala, like after opening a fortune cookie and finding nothing inside.  

After all, things change, so do cities... people come into your life and they go...