Poezie

Stare de resemnare cu luciri de verighete subtiri... stare de resemnare cu ridicari usoare din umeri... razi calm acum la bancurile despre casnicii... inainte nu le intelegeai, acum le intelegi si nu-ti mai vine sa razi... stare de resemnare cu definitii noi in ochi... Si totusi stiu ca voi dezerta... intotdeauna am dezertat de la conventional, normal... de la "asa se cade"...
Imi place Adrian Paunescu. Copy/paste pentru mine.

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

Stari...

Drumul spre noi s-a mai schimbat putin. Si primavara asta prin soare, nori si flori si ploi ne-a schimbat pe dinauntru. Cu-n strop in plus de-aducere aminte. Si ne amintim ce a durut. Si ne zambim in versiuni mai vechi din poze ratacite. Si ne promitem reveniri la inocenta de demult pierduta. Si ne simtim obositi. Si constientizam pierderile. Si trecerea timpului.
Regretul si remuscarea s-au reinventat chiar daca le negam existenta in principiu. Azi alte amintiri ne par mai importante si alte experiente credem ca nu le-am trait atat de intens cat am fi vrut. Azi reducem impliniri si asteptari din trecut la rangul de lucruri simple.
Zambim trist si ridicam din umeri cand ochi cunoscatori ne vad atinsi de astenie.
Primavara ne vrea noi… se schimba anotimpul… se schimba anotimpul si in noi… se schimba dragostea si sentimentul implinirii in “oare?” si “nu-i deajuns!”. Se schimba independenta mult aclamata in singuratate recunoscuta calm. Se schimba zambet increzator in oglinda in complex mic si-ntepator. Se schimba. Si schimbarea o acceptam din ce in ce mai greu. Cu fiecare primavara. Primavara cand ploua … ploua acid cu stropi mici de pesimism si melancolie… si-ntotdeauna dupa ploaie suntem mai optimisti ca niciodata. Stie primavara ce face.
Gandurile adevarate ale Angelei imi aduc intotdeauna soare intre Toate dezamagirile lumii:

"Dragostea. Aripi care vin de la sine. Bucuria că, pe lumea asta, mai sunt şi oameni care ne înţeleg. Zborul nu se învaţă. Întâlniri pe care le trăim şi nu înţelegem cum de putem fi atât de norocoşi. Bilanţ cu plus. Amintiri de preţ. Sentimentul că vine o vreme când lucrurile, într-adevăr, se aşază. Dumnezeu e drept. Sinceritate până la lacrimi. Acum cred că există şi lacrimi de fericire. Nu suntem nici pe departe atât de singuri. Doar obosiţi de căutare şi purtând cu noi toate dezamăgirile lumii."

Sa schimbam subiectul...

Ieri a fost o zi grea pentru mine. Azi a inceput la fel de greu. Constientizand lucruri pe care nu le vroiam. Intelegand neputinta si limitele. Negand puterea banilor si laudand valoarea sufletului. Dand explicatii incet si trist la telefon. Zambind calm prietenilor care m-au consolat. Gandind triumful invidiei unora. Asumandu-mi un esec care nu-mi apartinea. Ridicand din umeri si vorbind singura prin casa. Planuind razbunari fantastice. Promitandu-mi succese nemaiauzite.
Am pus punct. Am apasat tare butonul masinii de spalat incercand sa-mi imaginez pe rand cuva plina cu gandurile mele si mai apoi cu tintele indignarii. A functionat usor usor. Doua monede pierdute-n buzunare m-au ajutat enorm cu zgomotul lor metalic. Coride, promenade, fantani si iz de pasiune latina… s-au scurs incet cu prima apa menajera expulzata… promisiuni se nasc si-acum dar cu zambet nu cu lacrimi. Sunt lucruri mult mai rele pe lumea asta.
Stii, cand iti dai seama ca raul care ti s-a intamplat nu e chiar atat de mare, si se putea si mai rau… parca realizezi ca si casa iti este mai luminoasa decat ti se parea inainte, si parul ti se aseaza mai bine acum ca a mai crescut, si masina iti surade la departare de patru etaje… parcata stramb dar lucind in soare si facandu-te sa uiti de rata ei, si globul mare de hartie se potriveste mult mai bine acum, si poti plati azi linistita ceva datorii facute cu gandul la magazinele de suveniruri si preturile de aeroport.
… fara legatura…
De 8 martie am fost la Lepsa. Si m-am simtit copil si nu femeie. Drept urmare: in loc de pantofi cu toc au fost tenisi; in loc de streptease masculin a fost tenis de masa.

Am prins magnoliile la ultima suflare...

Am avut timp, curaj si luciditate sa realizez ca primavara asta o ratez din cauza vietii as spune... a problemelor... mi-am dat seama ca daca trag tare, muncesc pe branci, strang din dinti, fac sacrificii... doar primavara asta... poate vara care urmeaza o sa fie speciala, si iarna care vine si anii urmatori. De fapt am realizat ca asa spun in fiecare anotimp, de fapt asa spune fiecare dintre noi... si ratam lucruri frumoase, cu adevarat speciale... asteptandu-le pe cele pe care ni le promitem.
Mi-a luat 4 minute sa fotografiez magnoliile, sa le simt parfumul, sa le admir frumusetea. Scuza multora e "Nu am eu timp de magnolii, parcuri si altele. Eu muncesc, nu stau!" Sunt oameni in orasul asta care nici nu stiu cum arata magnoliile, nu stiu ca avem un parc plin de parfum, si ce e mai trist e ca in goana lor de a-si plati ratele trec poate zilnic pe langa el...
Si eu mai aveam un pic si le pierdeam in favoarea vantului, verii, timpului...

Stare de poezie

Citesc un blog... copyright, teama de plagiat... citesc alt blog... planeta moare... si mai citesc un blog... stare de poezie. Raman la stare de poezie azi.

De pus/depus pe rana...

Mi s-a sarat obrazul de prelins
Si-n geamat s-a infiorat apusul
Nici umbra zilei n-a-ncetat din nins,
Iar inimii i-e dor sa stea cu Dânsul

Nici nu mai stiu cum s-o numesc acum
Tradare nu-i, c-ar vrea si-un zambet plansul
Si toata ura mea s-a prefacut in scrum,
Iar inimii i-e dor sa stea cu Dânsul.

Si de ma-mpotrivesc din cand in cand timid
Revolte naste gandul rau; pretinsul
Izvor de noapte e acum un ochi avid,
Iar inimii i-e dor sa stea cu Dânsul.

JMS
21.12.2004

Discurs automotivant... in soapta...

Astazi cineva a speriat primavara… care si-a luat soarele si s-a ascuns de frica…
Cred ca ma duc in parc si fotografiez magnoliile inflorite ca sa ma conving ca este totusi primavara. Totusi ziua asta imi cam ia din energie… norii astia sunt vinovati… culoarea gri a aerului de afara si mirosul de ploaie. E zi perfecta pentru dragoste, filme bune, muzica si carti citite cu o cana mare de cafea cu lapte in mana. Si ca sa imi faca in ciuda cana mea rautacioasa de cafea are un mos craciun cu barba lunga desenat pe ea. Imi trec in plan sa-mi cumpar o cana cu un soare mare si o gura de primavara. Si lalele. Astazi voi cumpara lalele. Oare lacramioarele au inflorit? Ha! Fac eu primavara azi. “Daca vreau, pot!!” Am auzit asta toata copilaria mea.

Mi-a placut...

Muzica, dragoste si actori frumosi... poveste nereala, dar frumoasa...doua ore dintr-o zi de luni petrecute frumos. Ma duc afara la aer acum... ma simt bine pentru ca mi-a placut August Rush
"Must see for lovers of happy endings and music!"

Despre prieteni...

Ca fiecare... mi-am facut prieteni multi, cat toata viata, unii atrasi de mine in amicitie, altii atragandu-ma in prietenia lor. Si s-au strans, s-au perindat, ne-am ajutat reciproc, ne-am distrat, ne-am simtit bine unii cu gandul la altii, ne-am dus dorul, ne-am laudat si sprijinit si poate ne-am luptat impreuna, ne-am facut in acelasi timp alti si alti prieteni, ne-am inteles, ne-am plans necazurile, ne-am surrprins placut, am crescut impreuna...
Au fost prieteni pentru fiecare din momentele vietii mele si poate nu cei mai potriviti...
Au fost prieteni care au plecat si-am plans... unii s-au intors... altii nici acum...
Au fost prieteni care maturizandu-se nu mi-au mai fost compatibili si ne-am indepartat usor pana de tot... dar ne-am lasat reciproc amintiri calde...
Au fost prieteni carora le-am inselat asteptarile sau mai rau : increderea si m-au parasit... si de acestia de obicei amintim rar si-ntr-un regret... unii revin dupa ani cu iertarea in ochi...
Au fost prieteni care mi-au tradat mie asteptarile si pe care ori i-am respins brutal crezand ca merita, ori am asteptat sa-mi ceara iertarea si nu au facut-o nici azi...
Mai sunt prietenii care sunt neschimbati de cand ii cunosc... ii vad des, intamplator sau rar si programat si sunt aceiasi, cu acelasi zambet...
Sunt si prieteni ascunsi in oameni nebanuiti, aceia care apar atunci cand am nevoie dintr-un om pe care il stii de-o viata dar nu ai banuit ca-ti ascunde un prieten...
Cu toti acestia mi-am impartit la un moment dat o felie din viata... a mea sau a lor... atunci era acelasi lucru... si si-au lasat amprenta pe mine asa cum si eu mi-am lasat-o pe ei... m-au schimbat putin putin fiecare pentru ca i-am lasat... ei sunt singurii pe care ii lasam...
Fiecare dintre ei ne cunosc secrete, ne stiu lacrimile, ne cunosc zambetul fericit si planurile marete... impartasim aceleasi teluri in viata sau poate ne sunt foarte diferiti si doar s-au nimerit pe acelasi drum cu noi la un moment dat...