Întâlnirea bloggerilor gălăţeni #08

Duminica asta aveţi ce face! Mergeţi la schimb de cărţi. Eveniment important: se predă ştafeta. Duminica viitoare? Ne întâlnim iar ca bloggerii! De această dată am ales un club mic şi cochet, cu canapele comode (sper) şi pereţi roşii, cu mai multă intimitate şi promisiune de muzică pe preferinţe. IBG 08 se va ţine în Club Fashion (Traian nr. 55), în partea cealaltă a parcului Albatros, aproape de Împărăţia Lizului (pentru cunoscători). Ne întâlnim ca de obicei la ora 15:03, duminică 24 mai, în Club Fashion la un suc, o bere, o cafea sau ciocolată, un ceai verde sau o vodkă. Aberam, socializam, râdem sau stăm serioşi, cântăm la chitară sau nu şi ne lăudăm cu şi despre bloguri. Promovaţi, înscrieţi-vă aici şi veniţi!

Răsfăţ

Ea, alintată: Când o să faci "ceva imposibil" pentru mine!
El, franc: Ieri!?

Lacrimile mincinoase!

Explicaţii neînţelese şi inutile

Aş vrea să fie inutile, aş vrea să fie subantelese sau citite în ochii mei. Ceea ce eu ofer nu o fac din generozitate extremă sau fiindcă sunt/aş fi/m-aş vrea prea sociabilă ci doar pentru că simt/cred că unii oameni o merită. Nu am nevoie, nu cer şi nu caut. Nu am chemat şi nu am tras de nimeni. Cercul format e din cauza destinului, sorţii, marţi 13, pisică neagră, 13 la puterea 13, voodoo şi flori de măceş. Încerc să explic că cercul este închis, societatea este secretă şi privilegiile sunt mari şi speciale. Nu-s pentru toată lumea ci-s doar pentru noi. Ar trebui să observaţi că exact prietenia care ne leagă ne face speciali în ochii celorlalţi, ne face doriţi şi căutaţi, ne face acceptaţi şi invitaţi, ne face invidiaţi şi iubiţi. Nu încercaţi să normalizati şi să deschideţi cercul, nu încercaţi să împărţiţi privilegiile şi să va lăudaţi cu secretele. Păstraţi cupolă desupra noastră. Păstraţi invizibilitatea când trebuie şi misterul în restul cazurilor. Oameni buni, sunteţi speciali! De aceea! Nu doar pentru că ne cunoaştem între noi ci pentru că noi cei speciali ne-am nimerit la momentul potrivit şi-n viaţă potrivită la un loc. Nu vreau să vă dau exemple de oameni ce au încercat şi poate încă încearcă să între în societatea noastră şi nu reuşesc. Îi primim şi acceptăm la întâlniri publice de bloggeri, la întâlniri în baruri şi cafenele, la schimburi de cărţi şi alte asemenea dar nu în intimitatea noastră specială. Pentru că acolo trebuie să fie speciali să poată fi! Aş face orice pentru fiecare dintre voi şi îmi place să cred că aţi face orice pentru mine. Până la proba contrarie nu îmi trădez niciodată prietenii şi voi continuă să ştiu, să simt şi să aflu multe înainte să mi se spună.
Şi poate e dureros pentru unii să citească şi să înţeleagă. Poate pentru alţii rândurile dau speranţă. Nu avem probe speciale pentru a accepta prietenia şi prezenţa unora ci doar, bizar, ne bazăm doar pe feeling şi sinceritate. Instinctual.
Mai e nevoie să vă amintesc ce puternici suntem împreună şi prin câte am trecut? Va amintiţi cum? Noi cu noi. Desenând ca să-ntelegem.
Următorul pas poate ar fi să ne desenăm priorităţile. Sunt oare singura care mi le-am proclamat sus şi tare? Tot alea sunt. Este.

Chiar nu ai înţeles nimic! Ai trădat absolut fiecare persoană din jurul tău! Şi-acum trebuie să plec ochii în pământ şi să îmi cer scuze persoanelor în faţă cărora ţi-am luat apărarea. Noaptea asta m-a făcut mai rea. Deşi ieri după ce ai plecat eram pregătită să îţi ţin partea în continuare. Discuţia cu tine m-a făcut să realizez cine eşti de fapt. Mi-e ciudă pentru fiecare sacrificiu pe care l-am făcut pentru tine şi pentru fiecare compromis acceptat. Mi-e ciudă pentru fiecare sfat care te-a făcut dezirabilă. Mi-e ciudă pentru fiecare senzaţie exagerată la adresa ta. Nu meritai. De ce? Pentru că din toate persoanele care îţi pot cădea la picioare l-ai ales pentru o suita de gesturi libidinoase pe singurul care nu trebuia. Ce rost are să ne minţim? Trădarea doare şi nu se iartă/uită/trece peste! Degeaba plângi sau cauţi scuze! În momentul ăsta joci în cel mai ieftin film cu adolescenţi. În rolul negativ! Eşti aia care trădează, care pică repede şi căreia i s-a urcat la cap! Îmi cer scuze dar nu are rost să-mi controlez cuvintele dacă tu nu-ţi controlezi gesturile. So, ceaiul nu va mai fi pentru tine, zâmbetul nici atât ci doar regretul că nu-mi poţi fi indiferentă! O să tind spre acel sentiment! Lacrimile îţi erau mincinoase, cuvintele la fel! Îţi meriţi "celălalt" anturaj şi prietenele vechi!

Ceva imposibil

Dacă aş avea o dorinţă mare sau m-ai pune să-mi imaginez ceva perfect şi puţin irealizabil de frumos aş spune aşa:
Aş vrea să mă răpeşti nebun, într-o zi în care plouă turbat şi cald. Să mă iei de o mână şi să mă ajuţi să sar strâmb peste băltoace. Să nu îţi pese o secundă că-s în papuci şi pantaloni scurţi de in. Râzând să mă înghesui în mijloace de transport şi să mă plimbi prin oraşul curat după ploaie. Să te îngrijoreze gleznele mele goale stropite de noroi ca mai apoi să îţi găsesc în buzunarul hanoracului pachetul meu roz de şerveţele umede. Să comandăm Big Mac pentru fiecare şi cu ei calzi şi înghesuiţi în rucsac să plecăm într-o cafenea cu lumini strâmbe de mansardă şi muzică bună. Să comandăm ceaiuri cu gheaţă şi să ne lase să ne savuram liniştiţi şandvişurile pentru că suntem clienţi fideli. Să plecăm pe jos spre casă şi să râdem de mirosul insuportabil de mâncare uscată din magazinele pentru animale. Să cărăm un cartier întreg un sac mare de nisip pentru pisici şi-apoi să ne oprim în mijlocul intersecţiei pentru a te face fericit cu mp4 plin cu muzica ta. Flori de măceş, persoane dragi nouă sau telefoane care să-mi complimenteze părul tuns ne-ar face să zâmbim/râdem cu poftă/facem cu ochiul.

Joacă-te în părul meu!

O zi pe care o aştepţi te poate surprinde. Plăcut doar dacă eşti un pesimist.
Fond muzical frumos. Zâmbet la fel. Sentimente simple.
Îmi place senzaţia pierce-ului în limbă. Chiar dacă nu am.
Fac comerţ cu senzaţii. Când nu mai primesc încetez să mai dau.
Pun condiţii. Aştept compromisuri.
Ai uitat cum să provoci. Am uitat cum era.
Ar trebui să începi să vorbeşti. M-am săturat să te întreb.
Ar trebui să te întreb. Niciodată nu ai vorbit.
Provoc, vorbesc, întreb, răspund.
Mă iubeşti? Why not?!?!

Complicăresc

Stone Sour 1st person
Asculta mai multe audio Divertisment »


Everything depends on just which side you're on...
Subiectivisme. Sick and twisted mood. Mă obsedează un vis bizar şi prea frumos. Continuă totuşi să se blocheze într-un punct. Mi-e teamă de momentul ăla al visului ca de un coşmar. Şi nici măcar n-ar fi un moment real greu de trecut. Mi se învârt incantaţii morbide în cap şi idei cu iz de gelozie surdă. Azi am să te privesc aparte. Vei simţi şi vei face front comun cu mine. A început să-ţi placă puterea imensă pe care o avem când mă iei de mână. Exces de energie malefică. Nu de mult cineva îmi iubea stările astea. Haha! În toată povestea asta drogul sunt eu. Deşi absolut toţi aveţi impresia greşită. Şi singură persoană capabilă să vadă adevărul se lăfăie într-un sărut lung, moale şi umed. Mă zburlesc la toată lumea azi şi-mi place că aerul de-afară mă susţine. M-am îmbătat cu o iluzie a puterii pe care mi-o dă privirea ta. Când îmi cerţi răutatea mor puţin în mine. Îmbrăţişarea cu care îmi accepţi scuzele nu-mi lasă răutatea să moară. Prea arogantă azi pentru a putea da sfaturi moi. Gesturi violente şi spontane, unghii lungi şi negre, cafea fierbinte şi amară, muzică tare şi grea. Azi intensitatea privirii ţine loc de baghetă magică. De voodoo şi canistre cu flori de măceş. Double bubble gum bubbles double.
Din invidia unora azi mă hrănesc. Din laudele altora azi îmi iau doza de ironie necesară. Eu pentru că Sprite, nu Fanta. Eu pentru că spun, nu ţin în mine. Eu pentru că apreciez ce am, nu regret ce nu am. Eu pentru că mă relaxezi, nu-mi dai stări încordate. Eu pentru că mă faci să mă simt mai sigură pe picioarele mele, nu mai împiedicată. Eu pentru că orbit roz nu bomboană mentolată. Eu pentru ca risc, nu-s certitudine.
Toată lumea te vede transformat de mine, îmbrăcat în mine (ce melodie e asta?) şi nimeni nu ştie cât de bine mă îmbraci tu pe mine. Pentru că tu mă îmbraci cu tine când îmi e frig. Pentru că-mi sufli răcoros în păr când îmi e cald. Pentru că empatic îmi iei dureri şi cicatrici. Azi sunt complicată. Iată că primul compliment a venit...

...azi te-am găsit de-o viaţă...

Posted by Liz in shampoo bubbles on may, 14, 2008

Am lăsat încet oblonul să fie întuneric atunci când vii... dacă vii azi la mine...
Îmi place să te iau de mână când intri în casă şi să te duc să-ţi arăt camera mică întunecată şi tu să clipeşti amuzat la mine... să-ţi spun că oblonul îi dă un aer american şi tu să nu râzi ci să înţelegi ce vreau eu să spun...Din drumul de la uşă până în dormitor nările mele incep să tragă cu nesaţ mirosul tău şi mâna mea îşi aminteşte ce bine se potriveşte în forma palmei tale... Şi chiar dacă e întuneric... ochii tăi nu-mi părăsesc privirea...în timp ce îmi săruţi palma înainte de a-mi lăsa mâna să cadă goală...
Îmi place că ne aşezăm îngrămădiţi pe jos sub fereastra deschisă cu oblonul tras şi ne sorbim din ochi şi nări fără cuvinte fără gesturi...
Îmi imaginez încet că mă tragi mai aproape când tresar speriată de un claxon ce ajunge până la noi... cu un oftat adânc îţi plimbi mâna prin părul meu şi forţând puţin îmi tragi capul mai aproape de tine... ştiu că trebuie să pleci şi nu vreau... azi te-am găsit, te-am primit şi nu vreau să te las să pleci... ochii îmi ard... în gând îţi spun multe dar cu voce tare nimic de frică să nu stric momentul... şi pleci... îmi arunci o privire peste umăr... o privire în care-ţi văd doar un ochi... şi ai plecat...
Inima îmi bate tare tare semn că ai fost aici... merg de la uşă până în dormitor inhalând urma mirosului tău... îmi iau încet geanta... îmi pun ochelarii pe cap... cheile... mă uit pe telefon... e oră 15... plec la serviciu... cu tine în minte...
Globul meu de hârtie mi-a mărturisit că te place... ajung zâmbind... mi-e dor de tine...

Republicare intentionata. Pentru ca si deoarece.

Undeva in Buzău

M-am întors din mica vacanţă a sufletului. Trei zile am respirat aer curat la poalele muntelui. Mă consider norocoasă să am bunici la ţară, într-o zonă ca-n poveşti. Trecerea de la lumea mea la lumea lor, de fiecare dată când îi vizitez se face treptat. Imaginile rapide din fuga maşinii se schimbă. Cu cât sunt mai aproape cu atât merg mai încet. Când ajung mi se opreşte respiraţia. Văd casa lor veche şi aproape că-i zăresc trebăluind prin ogradă în timp ce eu încerc să trec cu maşina pe puntea improvizată deasupra gârlei. Şi ce poveşti ştiu ei să spună despre gârla asta!. Când îşi dau seama că o maşină trece puntea încet spre casa lor şi respiraţia lor se opreşte. Ridica ochii şi se îndreaptă cu speranţă spre poartă. Şi merg din ce în ce mai repede, gârboviţi de ani şi cu lacrimi de dor în ochi. Sunt bătrâni şi înţelepţi. Locuiesc exact la poalele muntelui. Din curtea lor, din spatele casei, exact de lângă fântână panta începe să urce brusc. Pe-acolo vin căprioare speriate şi agitate. Mă simt ca o intrusă încercând să car în odaie laptopul, camera foto, camera video şi geanta cu jeanşi de schimb. Mă strâng în braţe şi mă pupă de câte patru ori fiecare. Mă alintă în toate felurile posibile. Scot ce au ei mai bun. Îmi burduşesc geanta cu prosoape roz cu floricele din şifonierul cu lucruri noi. Şi batiste colorate şi apretate. Sacoşe grele cu brânză, şuncă, ţuica, vin, prune uscate şi ouă proaspete. Îi privesc şi nu mă mai satur. Ne înghesuim în bucătăria mică în jurul focului şi trecând acelaşi păhăruţ de ţuică pe la toată lumea ne delectează cu poveşti despre miracole de prin partea locului. Sau cum a construit el casa. Sunt oameni buni. Cioplesc luni de zile troiţe şi-apoi fac mese mari să le sfinţească. Sorţul mamaii înflorat mi-e drag. Ilicul împletit al lu' tataia pe care de fiecare dată îl dă jos şi mi-l pune pe spate când mă vede în grădină îl consider de nedespărţit de căldura corpului lui. Oricâte căni noi le-aş duce ei continuă să bea din două căni ciobite. Oricâte găleţi noi de plastic colorat le-aş duce ei continuă să chinuie până la fântână o găleată crăpată şi cu mânerul şubred. Mâncarea are gust mai bun, cafeaua e mai tare, vinul mai roşu, cozonacul mai pufos şi somnul mai dulce aici. Şi nu mă satur de poveşti cu porci mistreţi şi viituri din munte. Cu focul viu şi saramură ce izvorăşte din mormanul de sare. Râd amândoi de mine pentru că mă bucur când văd găini cu puf pe gheare, parcă au pantalonasi sau cum alint bobocii portocalii speriaţi de gânsacul mare şi rău. Pisicile şi căţelul iar o să-mi ducă dorul.
Plec tristă acasă lăsându-i cu ochii în lacrimi. Merg în urma maşinii până în dreptul punţii. Mamaia îşi aşează baticul. Tataia trage de marginile ilicului cu mâinile aspre. Plec cu mirosul de săpun de casă al pernelor mari şi cu maşina plină de liliac înflorit. Îi sun să le spun că am ajuns cu bine acasă. Să doarmă liniştiţi. Îmi spun că televizorul vorbeşte de când am mişcat noi antena din copac. Şi plouă des. Şi au uitat să-mi dea pătrunjel proaspăt. Să avem grijă de noi. Poate venim şi-n anotimpul următor. Saru'mana.