Cel mai bun mod de a te înconjura cu prieteni buni este sacrificiul. Cea mai bună probă pentru oamenii din jurul tău este încrederea necondiţionată şi sinceritatea. Le dai, le oferi nelimitat în timp sau cantitativ. Şi astfel ei se aleg şi se cern. Încet încet le vezi adevărata faţă. Şi nu are de ce să îţi pară rău. Pentru un sfat pe care acum ştii că nu îl merită? Pentru un zâmbet? Pentru un compromis apreciat la timpul lui dar mai apoi călcat în picioare? Nu, nu trebuie să-ţi pară rău. Astfel, dăruind şi crezând în omul ăla poate ai avut sau ţi-ai imaginat momente frumoase. Veţi spune, dar dezamăgirea adevăratei calităţi a omului? E mare! E foarte mare şi dureroasă. Şi care-i partea bună? Partea bună e că, în timp, culmea, rămân lângă tine nişte oameni. Şi existenţa lor face dezamăgirile celelalte să nu conteze. Nu are rost să ne ferim atât de tare de dezamăgiri încât să îndepărtăm şi până şi oamenii care merită să rămână lângă noi până la sfârşit. Acesta este motivul pentru care le zâmbesc unora cu subanteles. Acesta este motivul pentru care sunt rea. Justificat. Pentru că încrederea mea a fost primită şi sinceritatea folosită ca avantaj la un moment dat. Mai apoi am fost apostrofată când acuzam de trădare şi făcută să-mi cer scuze şi să plec capul în faţa semnelor unei mari iubiri. Ca mai apoi, când toate astea s-au dovedit bullshit să mi se trântească 'viaţa mea personală trebuie să stea departe de...'. Acum mă simt un pic sub asediu. Pentru că sunt oameni care după ce mi-au călcat în picioare încrederea, m-au certat şi privit cu toată gamă de sentimente: de la acuzatoare la scârbă, după ce m-au jignit pe mine şi prietenii mei acum au tupeul să le zâmbesc sincer, să îi primesc în anturajul meu şi eventual, cu rugămintea, să nu fiu rea.
Facem aşa: ia-ţi viaţa personală, indragostelile superficiale şi fiţele departe de mine, astfel nici un cavaler de-al tău nu va fi nevoie să-ţi mai ia apărarea pe care cred că poţi şi singură dacă ai avea argumente. Şi chiar de stârnesc altă furtună nu-mi păsa. Eşti singura care dai iz de telenovelă ultimei luni. Nu am primit nici un "îmi pare rău" şi-l merităm. Tu ai primit destui. Stop.
Sunt oare singurul om care când spun că iubesc, chiar iubesc şi când spun că îmi pare rău, chiar îmi pare rău? Îmi pare rău, nu am nevoie de starea rea pe care mi-o dai. Poate fara motiv. Poate cu motiv. Dar nu ma simt bine in preajma ta. Stai deoparte. Vrei? Te rog!
Tensiunea dintre Gen Z si Gen Y
Acum 3 săptămâni












