![]() |
| (foto) |
Pentru un moment m-am lăsat dusă de val. Am zâmbit şi-am zis da. De dor. Apoi mi-am dat seama că greşesc. Există expresia tu mi-ai dat seama? O inventez în cazul ăsta. Nu vreau. Doar eu, e mult mai bine. Cine nu merită nu va mai primi. Nimic. Rece. Ca primul fulg topit pe gene. Ca gerul prin dresurile găurite. Ca jeanşii mei rupţi în genunchi. Ca "stop". Ca "nu-mi mai pasă". Ca "n-aţi ştiut să apreciaţi şi aţi pierdut". "Ce nici nu ştiaţi că aveţi". Ca "am altă treabă".
Mult mai important ar fi să beau moccacino în aşteptarea ta, să-i fac milioane de brăţări lui G, să visez în culori, să am neaşteptata senzaţie de plimbat în picioarele goale prin iarbă verde când calc pe coadă pisica Pespi întinsă pe covorul pufos, să croşetez, să o privesc pe Hellen cum croşetează, să citesc scrisorile tale, să fac planuri de revelion departe, să desfac cutii pline cu pene fosforescente şi să mă bucur minute în şir doar privindu-le. Mult mai important ar fi să mă îndrăgostesc, să plâng, să sărut lung şi timid, să alerg prin zăpada îngheţată savurând adrenalina unei iminente căzături, să-mi cânţi în dreapta când conduc. Mult mai important ar fi să preţuiesc ce voi nu aţi ştiut să preţuiţi niciodată. Sinceritatea, prietenia şi dragostea.
Motive vei găsi ca să-mi explici de ce. Doar că eu nu o să pot să mai ascult. O să fiu ocupată fiind sinceră doar cu mine. Măcar atât de-aţi şti să faceţi si voi. Cu voi.












