Another one of my coffee cups

De fapt GonZo e fericitul si mandrul proprietar al canii dar mi-a ramas si mie mandria realizarii ei. O puteti admira la el.

Si urmatorul meu proiect(daca vreodata o cana poate fi numita proiect!!) e mai putin spectaculos dar mi-a mers la inima ideea. Iata:

Teme pentru acasa!

Le-am primit, le onorez! Leapsa No. 1 vine de la Richie si mai avea un pic si expira termenul de onorare, ca sa spun asa. Regula spune ca tre sa raspunzi intr-un singur cuvant daca se poate. Iata:
Yourself: dreamy
Your Spouse: younger
Your Hair: dark
Your Mother: worried
Your Father: fulfilling his dream
Your Favorite Item: FS Notebook
Your Dream Last Night: mobile phones (!!)
Your Favorite Drink: Jack
Your Dream Car: vintage
The Room You Are In: big
Your Ex: not yet!
Your Fear: manageable
What Do You Want To Be In Ten Years: happy me
Who You Hung Out With Last Night: facinating people
What Your Not: pessimist
Muffins: Thanks!
One of Your Wish List (Items): a woman's love
Time: late
The Last Thing You Did: double click
What You Are Wearing: black
Your Favorite Weather: hot
Your Favorite Book: Harry Potter
The Last Thing You Ate: dried bred (pesmet, come on!!)
Your Life: envied
Your Mood: special
Your Best Friend: empty spot :(
What Your Thinking About Right Now: the empty spot
Your Car: Opel Astra
What You Are Doing At The Moment: writing an answer
Your Summer: too short
Your Relationship Status: forever not yours (A-HA) :)
What Is On Your TV: dunno
What Is The Weather Like: cloudy
When Was The Last Time You Laughed: lastnight.

Leapsa No. 2 este de la Tezeu si e cam la fel dar mai usoara si mai putin indiscreta. Mi-a amintit de 21 de cuvinte, jocul de pe blogul lui Tudor Chirila, si cum spune el: "OAMENII NU MAI GANDESC CE SPUN PENTRU CA AU LA INDEMANA PREA MULTE CUVINTE SI PREA PUTIN TIMP.. Leapsa consta intr-o enumerare de cuvinte (simboluri pe care eu le strang zilnic in sacose sacose) care imi plac sau poate care inseamna ceva pentru mine. Binenteles ca e o leapsa ce merita jucata ciclic si discutata pentru ca ale mele simboluri se schimba de la o perioada la alta. Cred ca ale tuturor. Iata cuvintele de azi/luna asta/anul asta:
tentatie, cafea, neintrebari, placebo, pesmet cubulete, rock, notebook, pisica, blog, pasiune si vis
Binenteles ca sunt cateva constante... alea se regasesc si in definitia persoanei mele. Restul se schimba periodic.
Claudiu&Lizuka, Dina, Claudel, Cip si Elena doar daca vreti... si sunteti alesi aleatoriu si fara vre-un motiv anume... :)

Enter si de la capat...

Toamna dă stare de analiză critică. Cerul noros lasă loc de melancolie şi tristeţe. Frigul dă conştientizare de singurătate dureroasă, loc gol şi vise de-mplinire călduroasă.
De data asta nu am să o las. Şi vrând să conştientizez vizibil atâtea lucruri bune şi frumoase ce-mi merită recunoştinţa am să le-nsir pe toate câte-mi amintesc acum.
Şi lauda ar trebui să-nceapa cu stările de bine şi bucuriile cele mai sincere.
Le am şi le primesc constant, nesigur şi frumos aproape zilnic.
Atâta timp cât oameni îmi zâmbesc atât de sincer şi frumos şi îmi clipesc intenţionat cu gândul de a-mi da stare de bine le mulţumesc pentru.
Şi mulţumesc pentru cuvinte scrise sau rostite, povestite sau închipuite, întrebate sau neîntrebate care au acelaşi efect asupra mea.
Şi-ar trebui să recunosc că am norocul ce alţii nu îl au să mă pot bucura când vreau de-o dimineaţă prelungită în aşternuturi calzi, că mă pot bucură când vreau şi-aproape zilnic, în zilele de iarnă, de-o soba retro şi frumoasă ce încălzeşte sufletul mai mult sau să nu uit mansarda adolescenţei mele zbuciumate care există încă plină de amintiri şi lumânări parfumate... mansardă ce-mi poate da stări din cele mai ciudate ori de câte ori îi calc pragul sau îi privesc geamul de sus ce dă spre cer. Şi chiar aş vrea să fiu atât de recunoscătoare de libertatea în mişcare şi în comunicare pe care-o am. Şi pentru amintiri sunt norocoasă. Sunt amintiri pline de oameni faini, iubiri frumoase şi sentimente maxime. Şi chiar norocul meu de a avea casa plină de personalităţi pestriţe şi ciudate ce stau aliniaţi la analiza mea atentă. Şi mulţumesc vieţii în general pentru rezerva constantă de miracole, enigme şi dileme ce îmi ţin spiritul în priză. Să nu uit recunoştinţa ce trebuie îndreptată spre faptul că poate sunt unul din oamenii ce caută/găsesc/se bucură de sensuri mai profunde ale muzicii, cuvintelor, lumii... vieţii...
Şi am să repet ce mi-am dorit puţin mai devreme: diseară ideal ar fi ... un vin roşu... friptură de pui (ciudat!)... portocale...muzică chill... mim, rentz, canastă... filozofie şi argumentări absurde... relaxare...

Citez pentru trei stari

Sunt zile când cuvintele mă ocolesc pe cât mă asaltează senzaţiile. Sunt zile când nu pot vorbi pentru că nici un cuvânt pe care mi-l amintesc nu poate cuprinde ce simt. Şi puţini sunt cei care au învăţat sau au intuiţia să îmi accepte tăcerea fără să creadă că e o schimbare intenţionată. Şi în aceste stări întotdeauna găsesc oameni şi scrieri care pot spune mai bine şi mai frumos ce simt.
#1 Cândva am dedicat un Cub al Angelei şi am scris despre. Azi vreau să îl citez din nou şi să-l îndrept spre altcineva. Şi-mi pare bine că viaţa mi-a dat ocazia să îl mai pot dedica. L-aş dedica la nesfârşit.
Suflet prieten
Viaţa e mai frumoasă când ai lângă tine un suflet prieten. Îţi aminteşti? Tu ai ştiut să-mi asculţi tristeţea. Ai venit fără să te aştept. Mi-ai intrat în suflet fără să baţi la uşă, pentru că era deschis. M-ai cunoscut şi m-ai înţeles. Deja, e foarte mult. Acum eşti ca un drog. O zi fără ochii tăi e ca o zi fără cafeaua mea de dimineaţă. Adică fără ceva esenţial. Poate că ar trebui să le spunem celor dragi, atunci când e cazul, cât de mult îi iubim.
#2 Prea multe amintiri m-au copleşit din vremea când încă copilăream în găşti pestriţe şi frumoase. Claudel e vinovat si-i multumesc pentru "amintirea ce-mi iubeste nostim de mult". A scris frumos si sincer si-a inviat in mintea mea nopti colorate si-agitate in internet cafe-urile pe care puneam stapanire. Multumesc.
#3 Închei incet cu un alt cub de aer al Angelei. Pentru ca starea mea de ieri azi s-a accentuat.
Surpriza cu care descoperim uneori bogăţia din sufletul unui om. Însingurarea nu este o soluţie. Dragostea trezeşte acelaşi sentiment. Ne e frică de noi uneori şi de alţii mereu. Frica inhibă lucrurile care, altfel, ar putea veni de la sine. Făcând slalom printre provocări, obosim, de cele mai multe ori fără ca sufletul nostru să găsească împlinire. Ne mirăm, descoperind cât de bine ne-am putea asemăna, de fapt. Însă exersând supravieţuirea, ne ascundem atât de bine, încât greu ne mai amintim cine am fost. (Frica de noi)

Happy one hundred posts!

Eram pregatita sa scriu un articol si am realizat ca are numarul 100. Nice.
GonZo inspira. Si e cel mai inspirat. De aceea eram convinsa ca orice colaborare cu talentul lui nu poate iesi decat minunat. Iata ca pasiunea mea pentru House combinata cu talentul lui GonZo si cu un tricou de dama (aviz amatoarelor) a dat nastere unui lucru minunat. Alte poze la designer. (Acesta a fost un post sponsorizat! Ce cât??)

Mood

Sunt puternic influenţată de paranormal azi... şi iarăşi s-au legat destule frumoase şi iubite în existenţa mea...
Sunt după-o seară calmă şi frumoasă, cu o lumină slabă şi-un glas ce se destăinuia, cu o privire blândă şi cuminte şi multe amintiri sălbatice, cu alţi ochi uzi de dor şi cine ştie cât de sinceri, cu muzică ciudată ieşind destul de tare din cea mai mică chestie posibilă, cu zâmbet care l-am simţit mai sincer şi deschis decât în alte daţi, cu sentimentul că mustrarea şi-a făcut efectul.
Sunt astăzi obosită de dorul de câteva femei. Cu una din ele am adormit în gând. Este exact aceea care e cea mai depărtată acum de mine, de care nu mai ştiu nimic de ani de zile dar pe care poate c-am iubit-o cel mai mult şi am simţit-o cea mai a mea. Şi dorul de-o femeie ce abia mi s-a desprins din braţe şi a plecat trist. Departe. Mă consolez cu câteva fotografii şi cea mai frumoasă expresie a feţei. Alta, atât de-aproape continuu de mine păstrează-n zâmbet şi-n pistrui jumate din copilăria mea, aproape toată adolescenţa şi chiar începutul anevoios de maturitate. Şi să nu o uităm pe cea pe care o cunosc poate cel mai puţin dar îmi dă când nu mă aştept stări pline de garfielzi şi poezie.
Astăzi mulţumesc celui ce m-a ghicit. Mă ghiceşte de ceva timp. Paranormal. Azi Visare.

Scrieri de septembrie.

Stare de toamnă. Mi-e frig şi vreau să mă-ncalzesti. Degeaba îmi ţii mâna strâns în mâna ta. Vreau să mă lipeşti cu totul. Şi nasul e rece. Ce fac cu nasul rece? Pfu... ai insistat tu să mergem pe jos. Hai să îţi arăt toamna, mi-ai zis. Nu pot refuza nimic ochilor tăi. Bine, fie, ceaiul fierbinte şi verde m-a făcut să te iert. Şi să mă alint. Dacă nu veneai nici azi... să te văd... să te las să mă chinuieşti târându-mă pe străzi somnoroase, renegam toamna. Acum o pot iubi în continuare. Parcul de pe Primăverii îţi este dedicat ţie pe viaţă. Ştiu că îţi place jaketa mea noua. Mai spune-mi. Şi râzi de mine când îmi spui că semăn cu Wentworth Miller doar pentru că mi-am dorit ochelarii ăştia de soare ca ai lui. Cine ştie când vei veni iar şi mă vei alinta. Miercuri Karaoke. Nu am niciodată curaj să cânt în microfon. Tu în schimb eşti făcut să cânţi. Mie. Când mă priveai azi verde am ştiut exact ce dorinţă o să-mi pun la 12 noaptea de revelion.

Mi s-a intamplat azi.

O vreme atât de urâtă într-un timp atât de frumos. Ploaia şi vântul curăţă aerul. E mai clar acum. Ochii sunt mai strălucitori, parfumurile mai intense şi stările mai bine trăite. O noapte prelungită cu veselie până la 4 sau 5, nici măcar nu ştiu exact cât, lasă urme chiar şi pe trupul meu. Mă mişc încet şi moale. De dimineaţă mi-am găsit adăpost înfăşurată strâns într-un fular gros şi ascunsă bine după o şapcă călduroasă. Nici degetele nu vor să iasă din mâneci lungi şi largi. Toată dimineaţă am clipit des şi dureros. Am condus încet neobservând poate pentru prima oară Dunărea. Păcat. Cred că azi are o culoare frumoasă tare. Am dat drumul la căldură. Un pic cam tare. Azi am ajuns la destinaţie dezorientată de o privire verde. Mi s-a întâmplat azi o fază frumoasă şi foarte ciudată. Eram distrata, moale şi obosită. Şi ascultam Placebo la maxim în maşină. Înaintam încet şi greu printre multe maşini. Nu mă grăbeam. Savuram muzica. Cântam. Semafor. Verde, sigur se face roşu până ajung eu. Îmi atrage privirea o siluetă. Un el de această data. Greu revin cu o privire pe o siluetă masculină. Trebuie să fie prea rebel, să-mi inspire prea multe să o fac. Iată că acest exemplar a reuşit. Poate mersul. Poate rucsacul (mă obsedează ideea unui băiat frumos cu un rucsac în spate). Poate capul puţin aplecat în jos şi totuşi privirea îndreptată în sus (am mai văzut şi trucul ăsta). Poate pentru că avea ochii verzi şi nu prea am avut contact cu priviri verzi până acum. Poate faptul că părea "into the music" ce ajungea la el prin două fire subţiri şi albe ce se pierdeau undeva... nu reuşeam să-mi desprind ochii de ai lui. Poate intenţionat. A observat că îl priveam. A observat că am lăsat puţin geamul jos doar să nu se aburească şi să am o imagine destul de clară a lui. Şi-a modificat puţin mersul. Placebo urla în difuzoarele mele. El se simţea privit şi îi plăcea. Când a ajuns aproape de şirul de maşini ce aşteptau la semafor printre care şi eu, a încetinit. Şi-a scos cel mai lent posibil mâna din buzunarul hanoracului şi a tras de unul din firele cu căşti care s-au desprins şi au căzut peste gulerul său ridicat. Brusc imaginea feţei lui s-a modificat şi cu un gest rapid a reaşezat casca în ureche şi a scos-o la fel de repede. S-a uitat la mine dilatandu-şi pupilele şi oprindu-se din mers. Mi-a zâmbit frumos. Verde semaforul. Am plecat. În oglindă am văzut că s-a întors şi s-a uitat după maşină lung. Mi se făcuse brusc frig. Stare de lucru interzis. Şi acum o simt când mă gândesc. Oare asculta aceeaşi melodie. Care ar fi probabilitatea? La calculator, întoarsă cu o senzaţie ciudată de frig am avut o discuţie frumoasă cu un prieten bun care mi-a acceptat starea şi mi-a menţinut-o doar pentru că a văzut că-mi face bine. Şi lui acelaşi efect îi atribui.
Frumoasă surpriză de toamnă. Mi-e ciudă că nu îmi amintesc cu ce era îmbrăcat. Că nu m-am întors pe-acolo. Că... nu ştiu. Mi-e ciudă şi mulţumesc.