I can’t remember the last time I wasn’t at least kind of tired

 Încerc să îmi odihnesc ideile. Poate aşa o să dispară vâjâiala asta din cap. Ieri m-a certat finuţ şi superior. Doar pentru că am avut sentimentul că trebuie să-mi cer scuze pentru că îmi place un om. Şi-apoi de ce aş menaja pe toată lumea în discuţii şi-aş miza pe extrasinceritate când de fapt singura persoană cu care ar trebui să comunic e cea care îmi place?! I-au venit sfaturile frumos şi matur. Nu mă aşteptam. Mulţumesc. Aşa îţi sfătuiam şi eu pasiunile? Deşi presimt că voi fi speechless următoarea dată iar comunicarea se va rezuma la un zâmbet tâmp am să mă reduc cumva doar la această direcţie. I could go on and on but let's move on shall we? Say, you're me and I'm you and they all watch the things we do and like a smack of spite they threw me down the stairs... haven't felt like this in years... the great magnet of malicious magnanimous refuse! Let me go and plunge me into the dead spot again! That's where you go when theres no one else around it's just you and there was never anyone to begin with now, was there?

Cred că e timpul să apari din nou. 

 Am învăţat că sunt oameni cu care mă simt bine să tac. Am învăţat că e mai bine să nu încercăm să trecem la nivelul în care ne simţim bine vorbind ci mai bine ne bucurăm de nivelul probat. Am învăţat că cine sunt nu-mi poate spune nimeni. Nici cum să fiu şi nici de ce. Mi-e bine chiar dacă e greu. Regretele îmi sunt doar clişee uzate din dragoste şi-s mici şi nesemnificative chiar dacă le percep eu mari. Lista cu lucruri făcute până acum e mai mare decât cea cu neîncercate. Lista cu lucruri propuse şi realizate e mulţumitoare. 

 Între timp se fac şi liste calme cu vin roşu şi vin alb, cafele tari şi alune sărate, cuburi de gheaţă şi muzică în surdină. Înainte de zori, fac 31 de ani. Zâmbind oamenilor care mă iubesc. Mi-am programat dorinţele, mi-am programat gândurile pe care să le trimit, mi-am programat planurile care încep de mâine.  Nu vreau cadouri. Vă vreau doar pe voi. 

 

Târziu in noapte a venit Simone...

...

    Şi fumul gros de stări nervoase a coborât brusc la nivelul covorului. I-am ascultat bronzul perfect, ciocolatiu, cu urechea lipită de buricul ei. Ne-am amintit cum ne-am cunoscut, cum ne-am plăcut, cum ne-am iubit, cum ne-am certat, cum am trecut prin momente bizare, cum am bârfit şi cum încă putem face schimb de senzaţii. Am ascultat Stone Sour acustic şi ne-am zâmbit cald. Ne-am dat seama că ştim prea multe una despre cealaltă. Aproape tot.

    O seară caldă în care, în tăcerea sorbiturilor mici de nesquik şi în liniştea muzicii ascultate, întinse pe canapele, erau adunate toate amintirile noastre, toate bârfele, toate dimineţile vesele, toate nopţile cu plâns, toate telefoanele încordate, toate aventurile, toate problemele împărtăşite, toate bagajele, toate orele de făcut cercei şi nevorbit, toate pasiunile povestite cu ochi sclipitori, toate pozele şi planurile, toate momentele alintate şi ameţite, toate gripele cu pastile şi ceaiuri fierbinţi, toate momentele când am urât-o şi m-a urât la schimb, toate peste care am putut să trecem împreună sau separat şi toate secretele lumii. M-a vindecat dând petece de piele caldă, agitând dulce un evantai turcoaz sau ascunzându-şi zâmbetul sub pernuţe maro de catifea. 

    Ştie ce mă deranjează la ea dar cu toate acestea o consider perfectă cum este. Ştiu ce o derajeaza la mine şi că mă consideră perfectă aşa. 

   Apare rar şi de dor. Dispare cu primul apel pe telefon în lumina farurilor din parcarea mea întunecată. După ce îmi spune tot, mă întreabă tot, tace mult lipită de mine, râde vesel, plânge fierbinte, îmi adulmecă sticluţele de parfum de pe etajeră, îmi chinuie pisica pe care o am de la ea şi îmi aruncă o ultimă privire în care, nevorbit, promite că în viitor, cândva, ne vom întâlni şi mira de cât de fericite suntem. Şi cât de nefericite am fost. 

   De la ea am pisica neagră, geanta cafenie, mănuşile lungi fără degete, fularul negru cu franjuri, căciula de iepure punkist, scoicile din acvariu, cănile sparte în bucătărie, îndemnul ei alintat şi des de a scrie despre ea, sute de fotografii pe care mă lasă să le arăt şi mândria că e a mea chiar dacă nu e. 

The quiet place

De la Docica citire:

"Sunt oameni care în ciuda inerţiei social-istorice se încăpăţânează să ignore tiparul. Oricât i-ar încătuşa necesităţile epocii lor, rămân totuşi cu un picior în afara timpului. Sau cu o parte de suflet.

Sunt oameni frumoşi care în pofida banalităţii sociale au curajul să rămână intacţi. Se înfurie sau se întristează sau se tem, dar păstrează constant o realitate a lor în care frumuseţea nu se măsoară în armonii fizice, retuşuri chimice sau săli de fitness, ci în priviri, atitudini, tonuri, zâmbete.

Multe căutări au puncte moarte, unele descoperiri sunt redundante. Fiecare e liber să-şi imagineze că e liber."

Ieri am atins punctul maxim al stresului. Da, până la ameţeală, râs isteric şi agitaţie fără puterea de a-mi concentra privirea într-un punct sau pe o persoană. Groaznic. A trecut. Şi abia târziu mi-am cunoscut vindecarea.

A war regarded as inevitable or even probable, and therefore much prepared for, has a very good chance of eventually being fought...

Nu vreau tensiune cum nu vreau avertismente. Nu vreau grijă şi nu vreau mese separate. Nu vreau vinovaţi şi nu vreau detalii. Ce ştiu, văd şi simt eu e suficient. Mă retrag în safe zone. De-acolo pot respecta şi preţui pe toată lumea în egală măsură, mă pot bucura că i-am cunoscut sau că i-am revăzut. Îndepărtez ce pare obositor, prea greu de înţeles, therefore nesincer. Şi am să aştept ca toată lumea să fie iarăşi fericită, să iubească şi viseze. Atunci am să apar din nou.

Am obosit şi mă ascund. Am ameţit şi trebuie să mă aşez. A little too much...

În jurul meu miroase a bergamotă, ienupăr, coriandru, santal şi patchouli. Am căutat toate astea cinci elemente pe net pentru că nu-mi amintesc vreun moment în viaţa mea când am ştiut să le pot identifica în minte. Dar parfumul cu aroma lor combinată îl recunosc cu tresărire.

And I found a really quiet place on the internet.

Hangover

(tumblr)

      I know that you believe you understand what you think I said, but I'm not sure you realize that what you heard is not what I meant.

     Pahare mari prea multe de bere rece şi discuţii despre a patra dimensiune. Mă depăşeau argumentele. Shoturi de Jager dulce, deşi neţinute la -20 de grade ce pare a fi modul perfect de consumat, erau date peste cap instant. Obositoare experienţă dar, da, o băută reuşită. Foarte. A avut tot ce i-a trebuit. Priviri sclipitoare şi pleoape prea grele, zâmbete somnoroase sau îngrijorate, dispariţii misterioase, savarine cu multă frişcă şi alune în pungi imense. 

      Am şi tăcut, am şi vorbit. Am şi râs, am şi stat serioasă. Am cunoscut oameni ce credeam că nu există şi am revăzut oameni ce credeam că mi-am imaginat că există. 

     Hangover. 'Vreau să găsesc o tipă care scrie ca tine... here I am..?!... dar să fie a mea a mea!!! Îţi cam tremură genunchi când un bărbat fain ţi-o spune aşa direct şi frumos la 10 centimetri de tine.  

     That awkward moment when you have the guts to discuss serios stuff with someone but you're too drunk to do it. Hmm, sper să fi trecut momentul. Oare cat timp mai am dreptul să stau neutră? Presimt razboaie. Intre timp am să dorm.

      A guy comes into a bar. No, wait... it was a horse. So, a guy comes into a horse...

It takes a long time to grow young

With you nothing seems impossible and it all seems to fit the frame.
Thank You! Happy birthday!
(vers de aici via)

Musical Mood

On a cobweb afternoon, in a room full of emptiness, by a freeway i confess i was lost in the pages of a book full of death reading how we'll die alone and if we're good we'll lay to rest anywhere we want to go ...

In your house i long to be; room by room patiently. I'll wait for you there like a stone i'll wait for you there alone...

On my deathbed, i will pray to the gods and the angels like a pagan to anyone who will take me to heaven to a place i call i was there so long ago the sky was bruised the wine was bled and there you led me on...

And on i read until the day was gone and i sat in regret of all the things i've done for all that i've blessed and all that i've wronged in dreams until my death i will wander on

Să mori, cel puţin...

Ce ar trebui să fac ca să te pierd.. să pleci... să dispari de lângă mine?

Te poţi ascunde şi preface într-un joc sau te poţi pierde mimând răspunsul. Hai să ne jucăm. Descoperi intenţia, descoperi existenţa motivului în refuzul categoric, descoperi problema în tremurat şi umbra bruscă pe privire. Gradul meu mic de implicare îmi permite sinceritatea. Şi distanţa de contemplare. Zâmbetul tău relaxat trădează linişte şi ţinte atinse. Trădează un soi de împlinire. Ceea ce atrage. Cam în aceeaşi măsură în care atrage o privire pierdută şi oarecum neîmplinită.

Sfârşit de săptămână prea plin. Nevoie de linişte. Prea multă socializare îmi confuzeaza simţurile. Exagerez de amorul artei. Primesc reacţii frumoase. Şi interpretări exagerate. Sunt oameni care îmi plac. Nu-i disec pe ei sau imaginea lor ci îmi interpretez propria mea reacţie la imaginea lor. Lucru care sunt îndreptăţită să-l fac. Îmi place să mă pierd într-un vârtej de senzaţii.

Şi-apoi să luăm viaţa în piept, să iubim împreună sau separat, să fim cei mai buni, să facem tot ceea ce toată lumea spune că nu vom putea, să călcăm în picioare fiecare checkpoint şi să desenăm cu cretă fiecare km parcurs înspre unde vrem să ajungem.

"For you and for me the highest moment, the keenest joy, is not when our minds dominate but when we lose our minds, and you and I both lose it in the same way, through love." A. Nin

Când fac un plan de distracţie copilărească sunt oameni care-mi vin imediat în minte ca şi companie. Şi ăsta e un mulţumesc lor nu un compliment. Când fac un plan de participare la un eveniment sunt oameni care-mi vin instant în minte ca şi companie. Mulţumesc şi lor. Când spun sau gândesc dragoste sunt oameni care mă inspiră. Reverenţă. Când povestesc unde mă văd peste cinci ani, încep cu tine.

M-am deschis puţin cam mult. Mă închid la loc.

I feel the same way as the rest of you. With my fingers, mostly.

Diseară beau o bere pentru ziua lui Cip. Şi-apoi mâine...

Someone asks why you are so quiet, and you can't think of a response

 Vara trecută parcă... Mă fascina o femeie. O femeie frumoasă. Eu munceam într-un birou de sticlă şi o vedeam aproape zilnic trecând prin faţa geamurilor mari.  La un târg în aceeaşi vară, parcă, a trecut prin faţa standului meu... Atunci ţi-am arătat-o... şi-am jucat noi o mică şaradă în care am urmărit-o trecând pe la toate standurile şi-apoi i-am ieşit în cale la ieşirea din clubul unde se ţinea târgul. Cât să o mai privim o dată. Nimic mai mult.  

 Timp de un an s-a ivit în discuţii lejere cu vechi cunoştinţe, un nume, o aluzie...  

 N-am întrebat niciodată mai mult decât ce mi s-a spus din proprie iniţiativă.  

 Azinoapte încercam să mă concentrez la un joc copilăresc şi din când în când profund în timp ce ea stătea mică, serioasă, picior peste picior, pe un colţ de canapea, în casa mea. E destul de greu să-ţi convingi privirea să treacă dincolo de ea. Sunt oameni pe care îi priveşti şi simţi că privirea ţi se îngroapă confortabil în imaginea lor. Sunt oameni pe care îi priveşti şi simţi că vezi dincolo de ei. În momentul în care privirea o atinge se pierde bizar. Ai senzaţia că nu ţi-o mai recuperezi. Şi când ţi-o recuperezi nu ştii ce ai privit, ce ai încercat să priveşti sau dacă mai ai curaj să priveşti încă o dată. 

 ...she was wearing black and hearts... poate pentru că îi stă bine, poate pentru că era într-un moment în care poţi negru... un fel de spades and hearts... 

 Pentru mine toată noaptea trecută a fost mindfreeze. Pentru că poate să stea elegantă şi tăcută pe o margine de canapea roşie sau ghemuită cu picioarele sub ea mâncând cuburi mici de pepene galben sau se poate întinde cald pe covorul pufos să alinte pisica fără să îţi dea nimic. Fără să rămâi cu nimic. Oricâte mişcări i-ai analiza, simţi şi ştii că n-ai primit nimic din ea. Nu dă.  

  

 Noapte în fum şi aburi de-alcool. Amar sau dulce. Amintiri dureroase. Am adormit plângând în braţele tale. Îmi şopteai ceva la ureche dar nu te-am auzit. Mi-am amintit mai devreme în noapte când te-ai apropiat de mine şi mi-ai şoptit: Săruta-mă, am încă urme de ruj...  

  

 M-am trezit acum, o dupamiaza mută şi mi-am mângâiat tricoul vechi de pe mine... Trebuie să mă recuperez... Irish Coffee are un efect devastator asupra mea...