Oamenii din lumea mea.

Andries - Seara, Poaie, Parc
Asculta mai multe audio Muzica

 Scriu posturi sincere în gând. Aproape zilnic. Cuvintele nu îmi lipsesc ci liniştea de a le scrie. 

 Există un complot. Acela al oamenilor care nu mă înţeleg, complot cu ţinta de a mă schimba, normaliza doar pentru a mă înţelege. Sunt totuşi oamenii care mă iubesc, culmea, şi-aşa. 

 E dureros să-ţi conştientizezi într-o dupamiază, curăţând cartofi, vârsta. Care, apropo, e cea la care, dupamiaza, e normal să cureţi cartofi.  Aşa am început să urăsc să curăţ cartofi. Într-o dupamiază.

 O mandarină dulce, aşteptându-te, face cât un sms dimineaţa devreme dintr-un maxi taxi prea aglomerat. 

 De-a lungul vieţii, în diverse momente şi locuri, atât de diferite momente şi locuri, fiecare reuşeşte să întâlnească şi cunoască oameni pe care să-i poată iubi atât cât fiecare crede că ar trebui. Oameni speciali. Mai târziu în viaţă ar trebui să conştientizăm dorinţa şi bucuria de a-i vedea pe toţi, grămadă, în acelaşi loc, sub ochii noştri. Şi minunat ar fi să se înţeleagă. Să-şi recunoască unul altuia sclipirea. Eu am avut ocazia şi şansa. Unui sentiment unic. Vreau să fiu sigură că fiecare dintre ei ştie cât de mult înseamnă pentru mine. Le-o spun. Zâmbindu-le tâmp din colţul celălalt al camerei, strângându-i în braţe, depănând amintiri vechi şi sentimente renegate, bând whisky în nopţile cu lună plină, ţinându-i de braţ şi privindu-i în ochi. 

 Îi preţuiesc atât de mult încât în clipele de singurătate autoimpusă şi necesară am grijă să îi regăsesc într-o poezie scrisă pentru mine, o bomboană pe băţ, un acvariu cu peşti coloraţi, o carte neterminată, o însemnare într-un jurnal atât de vechi, o melodie permanentă în playlist sau doar adulmecând încheietura mâinii mele drepte.

 Sunt oricând gata să iubesc oameni speciali care îmi văd şi-acceptă adevăratul meu ritm şi nu-mi impun roluri externe.